Anxietatea normala si anxietatea patologica

Fie ca se manifesta in mod izolat ca simptom predominant, fie ca apare insotita de alte tulburari emotionale, anxietatea este o trasatura-cheie a majoritatii bolilor psihice, iar identificarea ei constituie un demers diagnostic familiar clinicienilor.

In limbajul curent, termenul de anxietate este rareori folosit, el fiind inlocuit cu neliniste, nervozitate, teama, tensiune psihica, emotie, si conotand cu predilectie dimensiunea psihica subiectiva, aceea de traire emotionala penibila, dificil de descris, constituita din asocierea unor tulburari afective intelectuale si de activitate difuza si perturbatoare. La acest nivel, anxietatea capata forma asteptarii dureroase si nelamurite a unui pericol virtual, insotita de sentimente de insecuritate si incertitudine.

In limbajul psihiatric termenul de anxietate este mai putin sincretic, el desemnand atat trairea subiectiva neplacuta, cat si fenomenele neurovegetative simptomatice ca: tremorul, tahicardia, dispneea, paloarea, transpiratia, senzatia de ameteala sau cefaleea, senzatia de lesin sau de pierdere a controlului etc. Tulburarile mentionate, a caror “localizare” este corpul uman (si nu universul sau psihic), reprezinta dimensiunea somatica a anxietatii, expresia neurovegetativa a unitatii dintre psihic si corp, in situatii normale si patologice.

Alaturi de anxietatea psihica si cea somatica, psihiatria actuala a delimitat si descris si o a treia dimensiune a tulburarilor anxioase: dimensiunea comportamentala.

Intr-adevar, observatia clinica, dar si cea comuna, pot constata faptul ca persoanele care au trait o criza acuta de anxietate, in aglomeratie, in lift sau in metrou, in timp ce traversau o strada sau in timp ce vorbeau in public, isi modifica evident comportamentul, evitand in mod sistematic locurile sau situatiile in care le-a fost frica. Astfel de persoane dezvolta nu numai conduite de evitare si tulburari ample daca sunt obligate sa se confrunte cu situatia anxiogena, dar si anxietatea anticipatorie (teama ca nu cumva, in situatii similare, sa se repete criza de panica).

Cele trei aspecte ale anxietatii ca boala psihica nu se manifesta in  mod egal si paralel la toate persoanele; unii pacienti prezinta in mod cronic o stare de neliniste si teama difuza, fara sa fie constienti de modificarile de ritm cardiac, respiratie etc. Altii prezinta tulburari anxioase mai ales sub forma crizelor acute, survenite “din senin”, in timpul carora tulburarile neurovegetative multiple se intensifica in cateva minute, generand stari lipotimice si senzatia inspaimantatoare de moarte iminenta. O alta categorie de persoane poate prezenta anxietatea ca trasatura caracteristica de personalitate si, desi descrise de anturaj ca permanent “tensionate, nervoase, prapastioase”, ele dezvolta un grad crescut de toleranta la acest fenomen si isi desfasoara viata si activitatea fara perturbari severe induse de anxietate.

Ca traire emotionala universal umana anxietatea se caracterizeaza prin teama anticipatorie de un viitor eveniment neplacut sau traumatizant, de un pericol imaginar sau de o virtuala amenintare. Spre deosebire de anxietate, frica normala este o reactie comprehensibila fata de un pericol prezent real pentru viata sau sanatatea persoanei, intensitatea si durata ei fiind proportionale cu periculozitatea obiectiva a situatiei, cu gradul de apropiere in timp si spatiu dintre persoana si sursa pericolului, cu experienta anterioara confirmata a consecintelor daunatoare ce ar putea rezulta.

In functie de natura consecintelor pe care persoana anxioasa le anticipeaza negativ, anxietatea subiectiva poate lua forme diferite. Astfel, teama anticipatorie de pierdere a unei persoane iubite ia forma anxietatii de separare intensificata dramatic in situatii de despartire, de boala somatica incurabila, accident etc.

Enervarea, furia, impulsurile agresive si teama ca ele vor duce la pierderea controlului si la manifestarea unor conduite agresive irationale si reprobabile genereaza o forma particulara de anxietate (“furtuna emotionala” caracteristica acestor stari nefiind de cele mai multe ori identificata ca anxietate).

O forma de anxietate, pe care nimeni nu poate sustine ca nu a trait-o vreodata in viata (cel putin in copilarie), este sentimental vag si irational de a fi comis un act care nu e pe placul celor apropiati si nelinistea ca acesta va fi descoperit si va atrage dupa sine dezaprobarea, blamul, critica, pierderea afectiunii.

Ca simptom, anxietatea poate fi o reactie emotionala “normala” in masura in care este determinata de circumstante situationale adecvate, respectiv de prezenta obiectiva a unui pericol, amenintari, frustrari etc. Caracterul de anormalitate apare atunci cand intensitatea ei este inadecvata, disproportionala in raport cu pericolul real, cand se manifesta in situatii total inadecvate (care in genere nu produc teama) sau cand aspectele calitative ale trairii subiective sunt atipice.

Pentru stabilirea liniei de demarcatie intre anxietatea normala si anxietatea patologica aste nevoie de evaluarea obiectiva nu numai a severitatii tulburarilor, ci si a contextului in care apar, a caracterului lor acut sau cronic, a factorilor care determina variatii de intensitate, a gradului de toleranta al individului fata de tulburarile emotionale.