Asimilarea maritala, obisnuita si adaptarea in viata de cuplu

Asimilarea maritala sau interasimilarea maritala reprezinta acomodarea completa mutuala a personalitatilor maritale in cadrul procesului de interadaptare conjugala. Sotii preiau reciproc, interiorizeaza, simt si actioneaza in consens cu aceleasi modele valorice, atitudinale, motivationale.

Asimilarea maritala creeaza consens mutual si echilibru functional, bazandu-se pe un grad crescut, reciproc satisfacator al intercomunicarii si intercunoasterii, in conditiile aprofundarii si stabilizarii sentimentelor, ca si a complementaritatii afective in viata relationala de cuplu. Gandurile, sentimentele, atitudinile, actiunile, la inceput diferite, in procesul interactiunii sunt supuse unor modelari continue, pana ajung la un inalt grad de fuziune. De cate ori, cand privim privim cu admiratie fotografia unor soti ce ajung la o varsta inaintata, cu greu nu putem abtine sa ne remarcam asemanarile frapante dintre ei. Asimilarea pe linie psihologica si psihorelationala a produs efecte modelatorii pana si asupra unor aspecte fizionomice (un anumit mod de a privi, de a rade, de a e mira etc.).

Asimilarea maritala, desi presupune fuziunea personalitatilor in cadrul exercitarii rolurilor conjugale, nu presupune automat si pierderea autonomiei si integritatii lor psihologice. Dimpotriva, ea creeaza conditiile dezvoltarii si autorealizarii fiecaruia prin intermediul si cu sustinerea celuilalt, pe fundalul unui climat psihosocial echilibrat si securizant. Asimilarea maritala implineste procesul interadaptarii maritale, asigurandu-i durabilitate, fara a garanta definitiv viabilitatea structurii conjugale. In evolutia cuplului familial integrat mediului sau social, asimilarea maritala constituie doar o conditie necesara, dar nu si suficienta a stabilitatii cuplului, fara a garanta insa si sansele sale de autodezvoltare continua.

Dupa perioade variabile de acomodare si asimilare maritala, unele cupluri se pot devitaliza sau pot regresa in formule relationale, care, desi pastreaza unele modele, habitusuri si valori rezultate din procesul asimilarii maritale, prezinta si unele tendinte noi, de desincronicare a partenerilor sau stagnare a dezvoltarii personalitatii unui sau ambilor soti. Reapar in acest caz noi mecanisme de acomodare care asigura un modus vivendi adecvat. Cuplul marital apare din aceasta perspectiva ca o structura mobila, cu meandre evolutive adesea putin previzibile, cu continue prefaceri in interiorul sau, ca si in relatiile sale cu lumea. Sa ne amintim de cuvintele lui Honore de Balzac: “Casatoria trebuie sa lupte fara incetare cu acel monstru care distruge totul – obisnuita.” Ori, obisnuinta poate fi inlaturata atata timp cat relatia interpersonala intramaritala exclude monotonia, rutina, inflexibilitatea, presupunand o accentuata dinamica a interdaptarii, interacomodarii si interasimilarii celor doua personalitati.