Asteroizii

In Sistemul Solar, intre orbita lui Marte si a lui Jupiter, la o distanta de Soare cuprinsa intre 310 si 520 milioane kilometri, exista un numar mare de corpuri ceresti, de dimensiuni reduse, ce formeaza un fel de centura, numite asteroizi. Din cei aproximativ 100.000 de asteroizi care se deplaseaza la o distanta de 2,2 – 3,6 unitati astronomice, fata de Soare (o unitate astronomica este egala cu 150 milioane kilometri, respectiv distanta aproximativa Pamant-Soare) au fost studiati pana acum aproximativ 3.500. Datorita dimensiunilor reduse si a fortei gravitationale mici, mentinerea unei atmosfere in jurul lor pare imposibila in marea majoritate a cazurilor.

Cel mai mare asteroid cunoscut este Ceres, cu un diametru de 765 kilometri, ce se deplaseaza in jurul Soarelui pe o elipsa, cu semiaxa mare de 2,77 UA. Se crede ca el contine o contitate importanta de gheata provenita din apa si de elemente volatile inghetate care, sub efectul radiatiei solare slabe (Soarele aflandu-se la peste 300 de milioane kilometri departare) se evapora lent, gazele rezultate alimentand atmosfera rarefiata, ce se disipeaza la randul ei.

Pallas este un asteroid cu diametrul de 482 kilometri, are suprafata acoperita cu silicati bogati in apa si o atmosfera ca o coada, care se intinde pe mii de kilometri in directia opusa astrului zilei. Pe asteroidul Amphitrita, cu un diametru de 200 kilometri, s-a constatat, prin analiza spectrala, prezenta nichelului, fierului si piroxenului. Alti asteriozi sunt: Vesta cu diametrul de 392 kilometri, Eunonia 228 kilometri si sirul lor continua pana la cei ce au marimea de ordinea a cativa metri.

Desi pare un lucru curios, asteroizii au sateliti, fapt ce nu constituie o exceptie, ci mai degraba o regula, satelitii fiind fragmente aruncate in urma unor ciocniri ale « bolovanilor » ceresti. Un asteroid are o influenta gravitationala echivalenta cu aproape 100 de ori propriul lor diametru. Astfel Herculina, cu un diametru de aproape 300 kilometri, influenteaza gravitational pana la 30.000 kilometri, ceea ce face ca satelitul ei principal, aflat la 1.000 de kilometri, sa nu poata fi smuls datorita atractiei unei planete vecine.

De ce prezinta interes asteroizii? In primul rand pentru pregatirea viitoarelor misiuni spatiale. Drumul ce urmeaza a fi parcurs trebuie sa evite orice risc de impact cu unul dintre acestia. Apoi, prin obtinerea si analizarea esantioanelor, s-ar putea cunoaste precis elementele componente a solului si subsolului, ceea ce ar crea posibilitatea realizarii de exploatari miniere. In sfarsit, datorita gravitatiei aproape neglijabile, aterizarea pe un astfel de corp ceresc este usoara, mult mai usoara decat pe Luna. Ca urmare, aici s-ar putea construi baze pentru plecari viitoare in explorarea Cosmosului.