Camatarul nerecunoscator

Asa s-au potrivit odata lucrurile, ca un camatar a ajuns sarac lipit. Ca sa nu moara de foame, trebuia sa faca si el ceva. Dar, stie toata lumea, camatarii nu se prea au bine cu munca, asa ca nici camatarul nostru nu se avea bine cu ea.

A stat el si-a flamanzit o zi, doua, trei. Intr-a patra, si-a zis: “Mai bine sa mor decat sa muncesc!” si-a pornit-o catre rau sa se inece.

Dezbracandu-se, s-a zvarlit camatarul in apa, dar numai ce i-a trecut apa peste cap, ca s-a-nspaimantat de moarte, a sarit din apa si, agatandu-se cu mainile, s-a catarat pe mal si a iesit afara.

A stat ce-a stat, apoi iar s-a zvarlit in apa, din nou s-a inspaimantat si a iesit la mal.

Si-asa, de nu stiu cate ori: ba se zvarlea in apa, ba se catara si iesea la mal, ba se zvarlea in apa, ba se catara si iesea la mal.

Dar nu departe de locul unde se chinuia asa, se aflau, in stufaris, cuiburile unor gaste salbatice. Gansacul cel batran si gasca vazura ce tot facea camatarul.

- Ce o ciudat! a spus gansacul,. Inot pan’ la el, sa aflu ce a patit.

- Nu-i nevoie, nu-i nevoie! s-a speriat gasca. Si daca-i un om rau?

Dar gansacul, inimos, nu i-a dat ascultare. Inotand pana in dreptul camatarului, l-a intrebat:

- Spune, de ce te arunci in apa numai pentru o clipa si iesi indata la mal? De ce faci una ca asta?

I-a spus camatarul:

- Vreau sa ma inec, ca n-am ce manca!

- Pot sa-ti alin saracia – a spus gansacul, si s-a cufundat in adanc.

Iar cand a iesit de sub apa, un urias rubin ii stralucea in cioc. Gansacul si-a deschis ciocul si rubinul i-a cazut camatarului la picioare.

Nemastiind pe ce lume sa afla de fericire, camatarul a apucat piatra scumpa si a luat-o la fuga catre oras. Acolo a vandut rubinul si a ajuns bogat din nou.

Multa vreme a trecut de atunci, iar camatarul nu s-a mai gandit niciodata la gansacul care ii daruise piatra scumpa. Dar intr-un rand se dadu sfoara-n tara ca fiica maharajahului se imbolnavise rau de tot. Multi vraci cercetasera bolnava, nici unul insa nu se pricepuse s-o scape de chinurile mortii. Cand, ce sa vezi, veni din Tibet un vraci vestiti, care spuse:

- Fiica maharajahului se va insanatosi daca va maca inima unei gaste salbatice. Dar gasca salbatica sa fie prinsa negresit vie, alminteri inima isi pierde puterea tamaduitoare.

S-a bucurat maharajahul si-a vestit:

- Cel care-mi va aduce cel dintai o gasca salbatica vie va primi drept rasplata un palat si o mie de robi.

Afland de una ca asta, a fugit camatarul catre raul unde intalnise candva o gasca salbatica. Si, ajungand la locul stiut, camatarul cel nerecunoscator s-a asezat la mal si a prins a racni cu putere:

- Unde esti, ales mantuitor, unde esti? Oare n-ai sa-mi dai o mana de ajutor? Sunt la mare cumpana, nefericitul de mine, la mare cumpana!

Gansacul a auzit racnetele, si-a parasit cuibul si a inotat catre camatar.

- Ce-ai patit? l-a itnrebat gansacul. Cu ce te pot ajuta?

- Of – a soptit camatarul cel viclean – de-ai sti cat sunt de nefericit! Iesi la mal si-am sa-ti povestesc tot!

Gansacul a venit la mal, si-a scuturat apa de pe aripi si a urcat pe uscat. In clipa aceea camatarul l-a si infascat, l-a varat subsuoara si-a pornit grabit catre oras.

- Unde ma duci? a intrebat cu spaima gansacul. D-ami drumul si am sa-ti mai gasesc un rubin!

Dar camatarul cel rau a pufnit in ras:

- La ce mi-ar folosi rubinul tau? Cand fiinca maharajahului iti va manca inima, voi primi drept multumire un palat si o mie de robi.

A plans gansacul si, cazand pe pamant, lacrimile i se schimbara in uriase margaritare.

Cum a vazut multimea margaritarelor, camatarul cel lacom s-a zvarlit la pamant, sa le culeaga. Dar numai ce le-a atins, ca mana i se lipi de pamant. Uitand de gansac, camatarul cel lacom si-a intins dupa margaritare si cealalta mana, care i s-a lipit si ea de pamant. Acu’nu mai putea tine pasarea subsuoara si gansacul a zburat slobod dincolo de nori. Auzind pasii trecatorlor, a inceput a striga camatarul:

- Ajutor! Ajutor!

Au auzit oamenii si-au incercat sa-i desprinsa mainile de pe pamant. Dar, din ce se straduiau mai tare, dintr-atat mainile camatarului cel lacom intrau mai adanc in pamant.

Deoadata se auzi in preajma o larma cumplita:

- Elefanti! Vin elefantii salbatici! au strigat oamenii inspaimantati si au rupt-o la fuga.

- Scapati-va! Scapati-ma! le-a strigat din urma camatarul.

Dar nimeni nu se sinchisea de racnetele lui. Elegantii cei uriasi se apropiau repede, tot mai repede, si cel mai mare dintre ei a calcat peste camatar si l-a strivit.

Asa si-a sfarst viata omul asta nerecunoscator.