Univers de copil

A+ R A-


Cântece de vară pentru copii

 

O colecţie de cântece pentru copii care ne vorbesc despre vară, despre acest minunat anotimp şi atât de mult aşteptat. Căldură, soare, vacanţă, mare şi munte, toate ne duc cu gândul la vară. Haideţi să cântăm vara şi să ne bucurăm de ea!

 Vara

 

Fluturele dintre flori
A furat ca şi un zmeu,
Şapte tinere culori
Chiar direct din curcubeu.

 

Uite-un gândăcel grăbit
Cum se-nalţă pe un pai,
Vrea s-admire negreşit
Colţisorul rupt din rai.

 

Un vânt bate răcorind
Grâul bun de seceriş.
Cântă vesele pe ram
Păsărelele-n frunziş.

 

Într-un alb şi gingaş crin,
O albină a intrat,
Pentru a sorbi puţin
Din nectarul aromat.

 

Iar parfumul din cais
A fost dus de vânt în sat,
Unde a găsit deschis
Şi în case a intrat.

 

A plouat şi au ieşit
Ciupercuţele în crâng
Veveriţele-n copaci
Hrană pentru iarnă-şi strâng.

 

O mămică de arici
Caută în aluniş
Nişte ouă de furnici,
Puilor din ascunziş.

 

Soarele a sărutat 
Pe bujorul cel sfios
Şi acesta ruşinat
Imediat s-a îmbujorat.

 

Ce mică-i vacanţa mare

 

Să te duci la ţară la bunici,
Să le fii de ajutor aici,
Să fii alintat
Cum n-ai fost niciodat'
Doar atâta vreme cât eşti pici.

Citeşte mai departe

 

Cântec de vacanţă

 

A trecut şi primăvara

Şi-ntr-o dimineaţă

Clopoţelul a tăcut

A sosit vacanţa.

 

Refren:

Flori găseşti, oriunde-ai fi,

Păsărele, fluturi,

Soarele ne face semn

Cum să nu te bucuri.

 

Ne gândim acum la mare,

Ne gândim la munte,

Grădiniţa-n timpul ăsta

Sper să nu ne uite.

 

Refren:

Flori găseşti, oriunde-ai fi,

Păsărele, fluturi,

Soarele ne face semn

Cum să nu te bucuri.

 

Vara la mare

 

Când e vară şi-i frumos

Şi-i soare tropical

Îmi place să mă distrez

Merg pe litoral.

Stau la plajă, baie fac,

Scoici frumoase adun.

E grozav! Ce să-ţi mai spun?

 

Soarele rotund şi roşu

Agale răsare,

De unde? Hai, spuneţi voi!

Aşa e! Din mare!

 

Poţi vedea din loc în loc

Castele pe plajă

Fetiţe şi băieţei

Le stau de strajă.

 

E vara

 

Vara a venit

Ştie c-o iubesc

Totul e-nflorit

Păsări ciripesc.

 

Vara e o zână

Tânără şi bună

Ne zâmbesc din zori

Frumoasele flori.

 

La umbră noi stăm

Şi ne tot jucăm

Vara ne-a deschis

Un tărâm de vis.

 

E vară, e vară-afară,

E vară, e vară iară,

E vară, e ziua lor,

A copiilor.

 

Ce frumoasă-i vara!

de Niculina Mureşan


Hai copii la munte!
Hai copii la mare!
Ce frumoasă-i vara!
Cântece şi soare!
Pe ogoare şi-n grădini
Munca e cu spor.
În pădure păsărele
Ciripesc de zor.
Haideţi în pădure
Aici e răcoare.
Nu se poate sta la soare
E căldură mare!
Ce frumoasă-i vara!
Macii înroşesc grâul
Undeva, pe-aproape
Susură pârâul.
Iar copiii veseli
Fug să prindă fluturi
Vară să tot fie!
Bine-i să te bucuri!

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Zana Toamna planse de colorat

Zana Toamna planse de colorat

Zana Toamna - planse de colorat   Vantul poarta trena Zanei Toamna si ea presa peste tot un covor de frunze aramii. Odata cu venirea ei se coc toate roadele pamantului si...

Vulpea si turturica

Vulpea si turturica

Vulpea si turturica Va oferim spre lectura fabula “Vulpea si turturica”. O turturica statea intr-un copac. Jupaneasa vulpe se apropie si zise: “- Buna dimineata, turturica draga! Tu esti prietena mea cea mai...

Povestea Florii Soarelui

Povestea Florii Soarelui

Povestea Florii Soarelui   O poveste de demult, de demult, de când altfel de oameni erau pe pământ, de pe vremea celui împărat vestit, dar de nume uitat pe vecii vecilor. Ist...

Mesterul zidar

Mesterul zidar

Mesterul zidar Va oferim spre lectura poezia “Mesterul zidar” scrisa de Vasile Manuceanu. Zidu-i un abecedar, Iata mesterul zidar Are-n calimara var …

Consumul de cirese si benefici…

Consumul de cirese si beneficii pentru sanatate

Consumul de cirese si beneficii pentru sanatate Ciresele reprezinta o un veritabil izvor de sanatate si pavaza buna la boli. Ciresele se cultiva de peste 2500 de ani, aduse...