Univers de copil

A+ R A-


Căprioara de Emil Gârleanu

 

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă.Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.

Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.

Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc,sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Unde e puterea

Unde e puterea

Unde e puterea Doi calatori mergeau odata pe un drum lung. Unul avea in spate o traista aproape goala, pe cand a celuilal era plica ca de-abia o putea duce. Desigur,...

Oul si gaina

Oul si gaina

Oul si gaina   “Vrei sa stii cine anume S-a ivit intai pe lume? Oul nu putea sa vina, In cuibar, fara gaina!” Zise mandra gainusa, Rotunjindu-si frumos gusa. “Oul daca n-aparea Nu erai azi dumneata!”

Locul regimului alimentar in c…

Locul regimului alimentar in cadrul tratamentului

Locul regimului alimentar in cadrul tratamentului Fiind o manifestare complexa, care ataca omul in intregime, pana si in dimensiunea lor sociala, scazand contributia pe care fiecare dintre noi o aduce pentru...

Poveste de Pasti in versuri

Poveste de Pasti in versuri

Poveste de Pasti in versuri   Pentru minunatii nostri copii, o poveste speciala de Pasti in versuri.   In mijlocul padurii, E-un sat de iepurasi Printre copaci si muri, Toti zburda dragalasi.  

Povestea Ingamfarea

Povestea Ingamfarea

Povestea - Ingamfarea Niculita a ramas de mic fara parinti. Ar fi murit de foame daca bunul Dumnezeu nu s-ar fi milostivit de el.