Cicoarea - poveste

Va oferim spre lectura povestea florii de cicoare scrisa de Lia Harsu, dupa o legenda culeasa de G. Dem. Teodorescu.

Cica, dupa cum spune povestea, cicoarea a fost candva o domnita mandra si frumoasa fara pereche pe lume. Si, plimbandu-se ea odata desculta prin roua care se lasase peste florile din gradina, cand credea ca nu-i ochi omenesc s-o vada, numai ce-o vede Sfantul Soare de sus din slava lui.

Cum o vazu soarele, atat i-a fost ca i-a si picat draga. De cum rasarea dimineata, tot la ea cata si din ce-o privea si mai avan s-aprindea pe cer.

Azi asa, maine asa, vazand el ca nu-i chip, chema doi luceferi si-i trimise in petit la domnita.

- Bine ati venit, doi luceferi, dar ce vant v-aduce pe la noi?

- Ia, zisera luceferii, veniram in petit.

- Daca-i asa, apoi poftiti in casa sa opsatati si sa va odihniti, facu domnita auzindu-i.

- B noi n-am venit nici sa ospatam, nici sa odihnim, ca ne-a trimis Sfantul Soare in petit la tine, raspunsera luceferii.

- I-auzi vorba! rase domnita. Multi petitori mi-au venit pana acum, dar au plecat precum au venit, ca nici unul pe plac nu mi-a fost.

- Ei, i-or fi fost ori ba, noua nu ne pasa, ca noua asa ne-a zis Sfantul Soare: „Faceti cum iti stii; dar fara domnita cea mandra indarat sa nu v-ntoarceti ca-i rau de voi.”

Domnita rase a batjocura.

- Hai, domnita, gateste-te de cale, ca tare-i mult pana la Soare, facura luceferii.

- Ba, eu cu voi nu m-oi duce, ca mie nu-mi trebuie Soarele el ii tot calator peste coclauri cat tine ziulica si nici noaptea n-are astampar, ca de nu-i la noi ii aiurea si eu tot singura o sa raman.

Daca vazusera luceferii ca nu-i chip s-o ia, se intoarsera la Soare si-i zisera:

- Maria ta, Soare sfant, veniram tare mahniti, ca domnita cea frumoasa si mandra nu vrea sa-ti fie sotie.

Mult se manie Soarele si unde mi se inflacara odata de mai sa parjoleasca pamantul.

- Lasati-o in pace, doi luceferi, prietenii mei, ca voi gasi eu ac de cojocul ei si o voi face sa ma caute incoto m-oi duce, incotro m-oi intoarce, cat e lumea si pamantul:

„Cand voi rasari,

Ea s-a inveseli

Cand voi asfinti,

Ea s-a ofili;

Cand voi scapata,

Ea s-a aduna.”

Si sfantul Soare prefacu pe domnita cea trufasa intr-o floare de cicoare. De atunci floarea de cicoare e vesela dimineata cand rasare soarele; se ofileste de cum asfinteste el, iar cand scapata de tot, isi inchide floarea pana a doua zi dimineata.