Univers de copil

A+ R A-


Colindătorii de George Coşbuc

 

Vezi poezia Colindătorii, scrisa de poetul George Coşbuc.

 

Afară ninge liniştit,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi, pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce,

Cum sta pe paie-n frig Hristos,
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-a adus
Păstorii de la stână,
Şi îngeri albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi ! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum,
S-aud acum în tindă.
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare,
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Lerui, Domnul mare!

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul,
Sărac ne-a fost dar cald şi drag,
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşă, mic, pe Domnul.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Copilul la 4 ani dezvoltare si…

Copilul la 4 ani dezvoltare si caracteristici

Copilul la 4 ani - dezvoltare si caracteristici Dezvoltarea copilului de 4 ani reprezinta inceputul unei etape cu multe progrese, dar si cu multe incercari, care de care mai dificile, ca...

De Dragobete se sarbatoreste i…

De Dragobete se sarbatoreste iubirea imagini animate cu animale

De Dragobete se sarbatoreste iubirea - imagini animate cu animale Dragobetele este o sarbatoare romaneasca, prilej cu care se sarbatoreste iubirea. Conform traditiei, Dragobete este o persoana mitologica, fiind echivalentul lui...

Modele masti de carnaval venet…

Modele masti de carnaval venetiene cum sa le confectionam

Modele masti de carnaval venetiene - cum sa le confectionam   Mastile venetiene sunt cunoscute in intreaga lume. Istoria Carnavalului de la Venetia incepe in 1094 iar initiativa organizarii Carnavalului ii este...

Al doilea razboi mondial si vi…

Al doilea razboi mondial si victoria popoarelor asupra fascismului

Al doilea razboi mondial si victoria popoarelor asupra fascismului   Pregatirea si desfasurarea razboiului Trecusera 20 de ani de la terminarea primului razboi mondial. Popoarele nu reusisera sa repare toate bunurile distruse si...

Traian Vuia realizatorul zboru…

Traian Vuia realizatorul zborului mecanic

Traian Vuia - realizatorul zborului mecanic Intre personalitatile care au contribuit la progresul stiintei si tehnicii mondiale se numara si Traian Vuia, care si-a inscris numele pentru totdeauna in...