Compunere - Calatori prin Romania

Poate ca nici un scriitor roman nu si-a iubit si nu si-a cantat mai patetic locul nasterii, pamantul strabun si tara de maine, ca Alecu Russo, rar o ingemanare mai fericita de cuvinte. Zicea poetul tarii sale despre meleaguri si despre oameni fara seaman pe lume, cum nici in basme nu se afla: “Verzi sunt dealurile tale, frumoase padurile si dumbravile spanzurate de coastele dealurilor, limpede si senin ceriul tau; muntii se inalta trufasi in vazduh; raurile, cu braie pestite, ocolesc campurile; noptile tale incanta auzul, ziua farmeca vazduhul …”

Si, mai departe, cu o mandra duiosie pe care i-o inteleg deplin: “… Dunarea batrana, biruita de parintii tai, iti saruta poala si iti aduce avutii din tinuturile de unde soarele rasare si de unde soarele apune; vulturul din vazduh cauta la tine ca la pamantul sau de nasterel raurile cele frumoase si spumegoase, paraiele cele rapede si salbatice canta neincetat lauda ta … O, tara falnica ca nici una …”

Nu-s acestea vorbele unui patimas prea beat de iubire impodobindu-i dragostea cu haina de aur ireal a visarii, cati n-au calcat plaiurile ca prieteni si au judecat-o fara rea credinta, n-au marturisit nici ei astfel despre aceasta “tara ca nici una”. Vechi calatori prin Tarile Romane nu mai istoveau sa se minuneze de darurile pamantului, de bogatia muntilor, de belsugul apelor si de omenia strabunilor nostri care si noua ne-a ramas, statornica pilda si indemn. Aventurieri purtati incoace de noroace nestatornice, negustori cautandu-si sporul de avere, misionari si iscoade, oameni de carte si diplomati, calugari vanturand lumea dupa pomeni si dezmosteniti de soarta din bastina lor, drumeti din toate neamurile si de toate starile, au aflat la noi cea mai generoasa ospitalitate si s-au invrednicit sa-si aduca aminte de pamanturile noastre ca despre o gura de rai, cum altundeva nu mai intalnisera. Si totusi nu era atunci veacul drumetiei slobode, tarile noastre nu erau in intreaga lor faptura si libertate ..

Si mai este demn de mentionat faptul ca acesti calatori erau niste incercati vantura-lume si niste invatati pentru timpul acele, nu niscaiva copilandri neumblati; cunoscusera tari care trec drept mai bogate si mai civilizate decat tarile noastre, carturarisera in marile orase la Germaniei, Italiei, Ungariei, ori in vechi centre de cultura din Asia, deci termenii de comparatie nu le-au lipsit si nici obiectivitatea oamenilor de carte inalta. Stiind asta cu atat mai mult marturisirile lor intalnind si instarind iubirea de mosie a romanilor, sunt graitoare. Intr-adevar, tara aceasta este unica.

Sa fim mandri ca suntem romani, sa fim mandri de tara noastra, iar la final putem adauga in chip de epilog un verset din “Cantarea Romaniei”, acea invocatie a lui Alecu Russo:

“Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant? Care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?”

Si, sa incheiem, inca o data, cu vorbele lui: “O, tara falnica ca tine nici una …”