Univers de copil

Cum s-a inventat cinematograful

Primul spectacol de proiectii cinematografice cu public a avut loc la Paris, la 28 decembrie 1895. In sala unde aveau loc proiectiile, ce durau 20 de minute, nu se aflau decat 126 de locuri. Pretul unui bilet, un franc, permitea vizionarea a 11 filme scurte. In prima zi nu s-au vandut decat 35 de bilete. Unul dintre filme producea o impresie atat de puternica, incat aproape ca gonea spectatorii speriati, spre usa. Ce se intampla? Pe ecran inainta, in viteza, spre spectatori, un tren. Urmatoarele spectacole realizate cu aparatele inventate de fratii Auguste si Louis Lumiere se vor bucura insa de un succes din ce in ce mai mare. Astfel debuta cea mai populara arta – arta cu cei mai multi spectatori, a saptea arta.

Dar drumul parcurs pana la acea, neuitata pentru primii spectatori, seara din iarna anului 1895, a fost lung. Reproducerea miscarii era una dintre cele mai vechi aspiratii ale omului. Cu zeci de mii de ani in urma, pe peretii pesterilor oamenii desenau animale cu 8-10 picioare incercand astfel sa sugereze miscarea. Cu 1300 de ani in urma, pictorii chinezi desenau frazele unei miscari pe rulouri, care, derulate rapid ofereau privitorului iluzia mobilitatii personajelor. Euclid, Aristotel, Lucretiu sau Ptolemeu intuiau, descriau sau descopereau fenomene, principii, efecte optice ce aveau sa materializeze cele trei drumuri ce vor duce la inventia cinematografului: analiza miscarii, sinteza ei si proiectia imaginii.

Pentru a analiza o miscare a fost necesara intalnirea a doua descoperiri, prima apartinand opticii, a doua chimiei: camera obscura – “aparatul de proiectie” si fotografia. Principiile camerei obscure erau cunoscute inca din Egiptul antic. Intre 1816-1822, N. Niepce “descopera” fotografia, iar in 1882, fiziologul E. Marey construieste o “pusca fotografica” pentru studierea zborului pasarilor. Edison imprima, in 1890, imagini pe o banda de 35 mm, dar imaginile nu erau proiectate pe un ecran, ci se urmareau prin vizorul unui aparat denumit kinetoscop.

Sinteza miscarii porneste de la proprietatea fireasca a ochiului de a mentine pe retina o senzatie vizuala inca un timp scurt dupa ce imaginea a disparut. In 1877, E. Reynaud, cunoscand aceste principii ce da iluzia miscarii, perfectioneaza doua aparate ce premerg cinematografului – fenakistiscopul si zootropul. La teatrul sau optic, de la Muzeul Grevin, unde le folosea, se realizau proiectii de desene cu pana la 700 de imagini, cu acompaniament muzical.

Proiectia imaginii, ultimul pas spre cinematograf, se pare ca a fost si prima problema rezolvata. Cu milenii inaintea erei noastre egiptenii si babilonienii foloseau proiectii luminoase. Faza urmatoare porneste de la proiectii realizate cu ajutorul “lunetei magice”. Ulterior, la 13 februarie 1895, fratii Lumiere breveteaza un aparat servind la “obtinerea si vizionarea probelor cronofotografice” (care putea inregistra, proiecta si copia filmul). La 6 mai 1895, ei isi denumesc aparatul … cinematograf, pornind de la doua cuvinte grecesti (kinema – miscare, graphein – a scrie).

Aceasta a fost povestea inventarii cinematografului. Devenirea sa ca arta este insa o alta poveste si ea traversata de mari descoperiri tehnice – filmul sonor, culoarea, ecranul lat sau panoramic, stereoscopia, imaginea electronica sau cea obtinuta prin calculator.