Dreptul la copilarie

“O minte sanatoasa intr-un corp sanatos.”

Cel mai pretios odor pentru parinti sunt copiii. Asupra lor trebuie indreptata toata grija si atentia, caci de buna lor crestere atarna si fericirea lor ca indivizi si taria neamului nostru.

Arta cresterii copiilor cere multe si variate cunostinte, precum si multa rabdare. A lasa pe copil sa creascala voia intamplarii, asa cum se obisnuieste in general, este a nu sti la ce rezultate se poate ajunge, ce va aduce ziua de maine. Multi parinti se tanguiesc amar ca ai lor copii, in care puneau mari sperante, nu corespund asteptarilor, multi isi iau plata cu prisosinta pentru greselile in crestrerea scumpilor lor copii.

Daca in straturile de jos, unde domneste ignoranta si mizeria, opera unei adevarate educatii este daca nu imposibila, poate foarte grea, lucrul n-ar fi la fel in societatea mai culta si bine situata material. Aici greselile in educatie se fac in mare parte din putina atentie ce se da cresterii copiilor si din necunostinta legilor naturale ce prezideaza dezvoltarea lor.

Multi parinti in dragostea de a face din copiii lor oameni invatati pun pret numai pe invatatura, pe dezvoltarea intelectuala, neglijand buna dezvoltare a corpului.

E la moda obiceiul de a da copiii in seama bonelor nepricepute, care inca din cea mai frageda varsta, le indoapa capul cat e ziua de mare cu fel de fel de poezii si istorioare nepricepute de ei, pedepsindu-i cu asprime, cand copilul incearca sa se miste mai in voie, sa alerge sau sa faca gura mai mare. Parintii sunt foarte mandri cand copiii lor – redusi la rolul de papusi – stiu sa recite pentru distractia si admiratia cunoscutilor. Ei sunt foarte multumiti de bona, care i-a invatat sa stea cuminti, linistiti ca niste batrani, care le-a putut infrana instinctul de viata. De paliditatea copiilor, de subreda lor dezvoltare nu se ingrijesc, nu-i cunosc motivele sau cel mult cheama doctorul sa-si intrebuinteze stiinta lui.

Multi parinti vad cu uimire, ca ai lor copii, in care vedeau aptitudini de viitor stralucit, devin mediocritati, obositi si imbatraniti fara vreme, candidati la neurastenie.

Adevarata educatie trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea armonioasa a sufletului si a corpului. O munca excesiva si continua aduce micsorarea fortelor fizice, oboseala nervoasa. Intre corp si suflet exista un echilibru ce nu se poate rupe fara a primejdui insasi existenta individului. Cea dintai functie a omului este a trai. Nu trebuie dar nici sa distrugem, nici sa micsoram aceasta aspiratie a vietii, aceasta placere de a vietui. E o greseala, cum se face si in multe scoli, de a ocupa tot timpul liber al micutilor, cu invatare pe dinafara, cu studii migaloase, cu probleme si teme multe, unde numai creierul lucreaza. Goethe spune intr-un vers: “du-te in natura si traieste ca animalele”, iar filozofi ca Rousseau si Spencer isi intemeiaza sistemele lor educative pe traiul in aer liber, pe o rationala dezvoltare a fizicului.

Ca sa avem in tineret inimos, ca sa formam generatii sanatoase si indraznete, sa nu-i furam copilului copilaria, sa-i lasam repaos destul, sa-i lasam sa se joace, sa alerge in aer liber, ca un animal tanar, brat de miscare si de libertate.

Orele “pierdute” in acest fel sunt ore “castigate”.

Sa masuram fortarea vointei ce o cere munca unui elev si sa ne gandim cati oameni maturi ar fi capabili ca ea, mai ales ca copilul, in munca lui, n-are drept sustinere nici ambitia, nici grija intereselor ce caracterizeaza viata matura. Cand se inchide intre cei patru pereti ai camerei lui, cand in incovoaie spinarea pe caiete carti, copilul are de luptat contra mobilitatii varstei sale, contra expansiunii fiintei sale fizice care se formeaza si care cere exercitii, miscari. Strigatul educatorului modern, in aceste timpuri de grea lupta pentru trai e: “copilul sa ramana cat mai mult timp copil”.