Fiica oului de strut

A fost odata un om sarac, sarac de n-avea dupa ce bea apa, pe care-l chema Mobule. Si era acest Mobule intr-atata de nevoias, incat se hranea cu radacini si cu soarecii pe care-i prindea pe langa coliba lui.

Intr-o zi insa, ii surase norocul si gasi in nisipul cald al pustietatii in care traia un ou de strut. Fericit, omul aduse oul acasa si-l puse bine, cu gandul sa-l manance intr-o zi de sarbatoare.

A doua zi, pleca el ca intotdeauna dupa hrana. Care nu-i fu mirarea cand se intoarse acasa si gasi coliba deretecata, apa in oala si toate la locul lor! Nu stiu ce sa mai creada si astepta a doua zi sa vada ce se mai intampla. Pleca la vanat ca de obicei, iar cand se intoarse gasi din nou, ca si in ajun, toate rostuite, ba si turtite proaspete de porumb coapte si acoperite cu o panza curata. A treia zi la fel. Se uita omul in toate ungehrele colibei sale, dar in zadar. Nu gasi pe nimeni si nici urma de finta omeneasca. Nedumerit, el manca si se culca.

In dimineata urmatoare porni, ca de obicei, intr-ale sale. Dar, dupa putin timp se intoarse si tarandu-se pe langa intrarea colibei o inconjura si se uita din spate, printr-o spartura in peretele de nuiele, sa vada ce se petrece inauntru. Cand colo, ce sa vezi! In coliba dereteca o fata tanara, de o frumusete cum nu mai vazuse sarmanul om niciodata. Copila se misca prin incaperea mica si intunecoasa ca un duh, cantand cu glas dulce tot felul de cantece, in timp ce pregatea mancarea.

Mobule nu se trada cu nimic, asteptand sa vada incotro se indreapta fata. Care nu-i fu insa mirarea cand vazu ca odata treburile terminate, ea se facu nevazuta, pieri, fara urma intr-unul din ungherele colibei! Cand intra in casa, el se duse drept in coltul unde disparuse fata. Nu gasi acolo altceva decat oul de strut. Il lua in mana si voi sa-l sparga. Oul se desfacu atunci in doua si dintr-insul sari copila minunata pe care o vazuse in ajun:

- Nu-mi strica lacasul, om bun, se ruga fata, si te-oi rasplati si eu!

- Cum as face una ca asta, copila frumoasa! Dar spune, n-ai vrea mai bine sa-ti parasesti casuta si sa fii nevasta mea?

- Si daca m-as invoi, te simti in stare sa tii totdeauna de aici inainte un legamant fata de mine?

- Cum sa nu, copila mea, spune numai ce trebuie sa fac!?

- Sa nu-mi spun niciodata, oricat ai fi vreodata de nemultumit sau de suparat: fata a oului de strut!

- Ma invoiesc, cu draga inima, incuviinta omul si din ziua aceea ei traira fericiti ca sot si sotie.

Viata lui nu mai era ca cea dinainte. Bucate gustoase avea intotdeauna, coliba stralucea de curatenie, iar peretii erau acum acoperiti cu tot soiul de blanuri scumpe.

Intr-o seara, femeia il intreba pe Mobule:

- Spune-mi, barbate, tie nu ti-ar placea sa fii si tu o capetenie de trib, cu turme multe, sa poruncesti unor razboinici viteji in lupte?

- Cum sa nu-mi placa asa ceva, femeie! Dar cum sa ajung la asemenea noroc?

- Sa vedem, raspunse sotia lui, si dupa cina se duse si mesteca putin in cenusa fierbinte din vatra. A doua zi de dimineata, omului ii paru ca viseaza: auzi in fata colibei zvon de glasuri, clinchet de arme, nechezat de cai. Cand iesi afara il intampina uralele unui numar mare de tineri razboinici:

- Slava capeteniei noastre, du-ne la izbanda, Mobule! asa rasuna cerul in jurul omului uluit, care pana nu demult vana rozatoarele pamantului ca sa aiba cu ce trai.

A urmat o vreme frumoasa pentru el. Parea ca avea un dar deosebit in manuirea armelor si pricepere in purtarea luptelor cu triburile care le dadeau de furca. Veneau la ele capeteniile de triburi sa ceara pace si sa se asigure ca nu vor avea de purtat lupte cu el. Si-i aduceau daruri bogate care-i mareau puterea si faima.

Intr-una din seri, fiind la masa cu multi razboinici si oaspeti, femeia lui Mobule nu mai prididea cu mancarurile si intarzie sa puna bucatele pe masa. In vremea aceasta insa Mobule bause multa utsjuwalla (bautura asemanatoare cu berea) si-si pierduse judecata. Plin de naduf ca nevasta nu mai venea cu mancarea, el o striga de la masa:

- Hei, ce-i cu bucatele alea, odrasla de ou de strut?!

Inspaimantata, tanara femeia il intreba:

- Ce-ai spus, barbate?

Atunci, fara sa-si dea seama, Mobule repeta intrebarea.

Nevasta insa nu-i spuse altceva decat atat:

- Ai fost nerecunoscator, Mobule, si ai sa te caiesti amarnic!

Rosti vorbele acestea si pieri din fata lui. Intr-o clipa Mobule cazu prada unui somn adanc, din care nu se trezi decat in zorii zilei urmatoare.

Dar, ce-i vazura ochii cand se destepta? Se afla ca odinioara in coliba lui saraca, imbracat in zdrente si fara un fir din ale mancarii in toata casa! Si de atunci asa i s-au scurs zilele, de nu mai stiu ce sa creada, daca aevea fusese sau vis ce traise odinioara in zilee de marire ale vietii lui.