Univers de copil

A+ R A-


Ghicitori despre mijloace de transport şi locomoţie

 

Află câteva ghicitori despre mijloace de transport şi mijloace de locomoţie (autobuz, camion, bicicletă, tractor, avion, elicopter, barcă, luntre, vapor, tren).

 

Cameră pe groase roate

Duce călători în spate,

În oraş şi în afară

Chiar şi în întreaga ţară.

(autobuzul)

 

Nici pe apă, nici pe şine,

Îl ghiceşte orişicine

El te-nalţă sus spre soare

Şi te duce-n depărtare

Ca gândul, ca vântul,

Ocolind pământul.

(avionul)

 

Am o raţă

Fără viaţă,

Trece apa cât de mare,

Ba te duce şi-n spinare.

(barca)

 

Care gâscă n-are viaţă

Şi pe apă se răsfaţă?

(barca sau luntrea)

 

Noi o facem din hârtie

Pluteşte pe apa argintie,

Pescarii o fac din lemn, pânze şi sfori,

Plecând cu ea să pescuiască-n zori.

(barca cu pânze)

 

Două roate-n lanţ legate

Duc iute un om în spate!

(bicicleta)

 

O căruţă mare, grea,

Netrasă de boi şi cai,

Cară tot ce pui în ea,

Despre ce e vorba? Vai!

(camionul)

 

E maşină zburătoare

Cu elice pe spinare!

(elicopterul)

 

Nu e tren, nu e maşină,

Dar aleargă tot pe şine

Şi te duce, când îl iei,

Tot oraşul dacă vrei.

(tramvaiul)

 

Care casă plutitoare

Peste mări e călătoare?

(vaporul)

 

E făcut de muncitori

Şi trăieşte pe ogor.

Toată ziua el munceşte,

Urlă de te-nnebuneşte.

(tractorul)

 

Am o trăsură mare,

La vale fuge tare,

La şes înnebuneşte

La deal gâfâieşte.

(trenul)

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

De ce sare mingea

De ce sare mingea

De ce sare mingea De o mie de ori, de ce? De ce sare mingea? Iata o scurta povestire a Claudiei Voda care ne lamureste si ofera raspuns la...

Horoscop 2016 Fecioara Dragost…

Horoscop 2016 Fecioara Dragoste

Horoscop 2016 Fecioara - Dragoste Anul 2016 pare benefic pe plan sentimental pentru nativii Fecioara, mai ales ca planeta Jupiter aduce revigorare in viata de cuplu...

Vita de vie si strugurii

Vita de vie si strugurii

Vita de vie si strugurii   E toamna si a sosit vremea culegerii roadelor pamantului, inclusiv strangerea strugurilor, frunctele vitei de vie. Vita de vie (Vitis vinifera L.) este o planta cataratoare,...

Poezia Pui de lei de Ioan Neni…

Poezia Pui de lei de Ioan Nenitescu

Poezia Pui de lei - de Ioan Nenitescu   Vezi poezia “Pui de lei”, versuri apartinand autorului Ioan Nenitescu.   Eroi au fost, eroi sunt inca,Si-or fi, in neamul romanesc,Caci rupti sunt ca din...

Numaratoare de toamna

Numaratoare de toamna

Numaratoare de toamna   Va oferim spre lectura poezia “Numaratoare de toamna” scrisa de Maria Lovin.   La bunicul in gradina Ionatanele s-au copt. Unul, doua, trei si patru, Cinci si sase, sapte, opt.