Univers de copil

Legenda anotimpurilor

Una dintre legenda ne spune că Dumnezeu, după ce a zidit lumea, cerul şi pământul, după ce a creat toate vietăţile, s-a gândit să le dea un rost şi celor patru fiice ale anului.

- Voi sunteţi cele patru fiice ale anului, grăi Dumnezeu, când surorile s-au aşezat smerite înaintea sa. Să îmi amintiţi ce nume v-am dat vouă, data trecută?

- Eu sunt sora cea mare şi m-ai botezat Iarna.

- Mie mi-ai dat numele Toamna, Doamne, şi sunt a doua fiică a anului.

- Iar pe mine m-ai numit Vara şi sunt a treia soră.

- Eu sunt mezina, Doamne! Mă numesc Primăvara.

Dumnezeu le privi cu bunătate şi apoi le zise:

- Poruncesc să se împartă cele douăsprezece luni ale anului în părţi egale, urmând ca fiecare dintre voi să ia câte o parte.

Auzind acestea, fiica cea mare, Iarna, se întunecă la faţă şi vorbi cu îndrăzneală:

- Doamne, eu sunt fiica cea mare şi, având drepturile primului născut, trebuie să primesc partea cea mai mare din moştenire.

Atunci, Dumnezeu se încruntă şi hotărî să împartă celor patru surori lunile anului, după firea fiecăreia.

Aşa că Iarna, fiind atât de rea şi de îmbufnată, primi lunile cele mai reci, urâte şi posomorâte: decembrie, ianuarie şi februarie.

Toamnei îi dărui lunile cele mai bogate: septembrie, octombrie şi noiembrie. Însă, după cum ştiţi, Dumnezeu îi dădu tot atâta tristeţe, câtă bogăţie, deoarece nici Toamna nu se arătase total mulţumită la împărţeală.

Cele două surori mai mici, Vara şi Primăvara, fiind cele mai bune, mai blânde, mai cuminţi şi mai mulţumite de ce le-a dat Domnul, au avut norocul de cele mai frumoase luni. Vara a primit lunile iunie, iulie şi august, iar Primăvara – martie, aprilie şi mai.

Tot atunci a hotărât Dumnezeu ca Primăvara să vină după Iarnă, ca să se vadă bunătatea şi frumuseţea celei dintâi, faţă de răutatea şi urâţenia celei de-a doua. Aşa că, Primăvara este atât de aşteptată de către oameni, mai ales de către copii.

Autori: Boncea Iulia, Varga Tiberiu, Zăgrean Iulia.

O altă legendă ne povesteşte că, într-o vreme tare îndepărtată, Soarele, le-a cerut fiicelor sale să îşi aleagă câte o parte de lume pentru a o stăpâni. Ele însă, nu au ajuns la o înţelegere, aşa că i-au spus:

- Noi nu putem să alegem până nu călătorim peste tot, să cunoaştem locurile.

- Cum doriţi voi! zise Soarele. Trebuie, însă, să oferiţi câte ceva pe unde veţi trece.

- Eu, zise Vara, am să dăruiesc căldură. Lumea minusculă a gâzelor va fi plină de viaţă.

Ele mă vor iubi. În lanuri se vor coace grânele, florile vor umple totul de culoare.

- Tu, Vara, eşti caldă, dar eu, Toamna, cu puterea pe care o am, o să coc legume şi fructe nenumărate. Oamenii mă vor dori. Ei au nevoie de mine.

- Dacă voi dăruiţi bogăţie, căldură, culoare, eu, Iarna, prin iscusinţă, am să aduc bucurie copiilor, oferindu-le fulgi şi flori de gheaţă. Un moş simpatic îi va vizita pe cei cuminţi. El le va aduce daruri. Pământul, se va odihni sub mantia mea.

Mai rămăsese una. Soarele se întoarse încet spre ea şi o întrebă:

- Tu, draga tatei, ce vrei să dăruieşti?

- Eu voi dărui viaţa. Pădurile şi pajiştile se vor trezi din amorţeală. Păsările vor reveni la cuiburi. Ele vor face pui. Vântul va călători peste lume. El va duce veştile până în cele mai îndepărtate locuri. Oamenii vor sărbători venirea mea cu multă veselie. Ei vor oferi câte o parte din mine fiecărei persoane iubite.

- Să fie aşa precum voi aţi ales! Eu am să veghez de sus ca fiecare să-şi respecte promisiunile.

Cele patru anotimpuri se plimbă şi acum prin lume. Ele împart mereu mai multe daruri sub privirile atente ale Soarelui. El le zâmbeşte mulţumit în fiecare dimineaţă.

Surse si adrese web utile

http://www.licmuzicabn.ro/pdfs/reviste/revista%20nr%201.pdf