Legenda aparitiei inelului

Intrebuintarea inelului ca o podoaba este atat de generalizata in ziua de azi incat nimeni nu se mai gandeste la originea lui.

Inelul a fost creat dintr-o necesitate fireasca. Fiecare simte nevoia de a purta totdeauna cu sine, un semn sigur de identitate pe care nu-l poate lua nimeni. Primul inel a fost o pecetie. Evident ca o pecetie putea sa nu fie un inel, dovada ca babilonienii, care posedau pecetie nu aveau totusi inele, dupa cum ne spune Herodot. Egiptenii aveau ca pecetie de obicei un carabus, bombat pe o parte si plat pe cealalta, unde se afla gravat semnul distinctiv al fiecaruia. Dar hainele pe vremea aceea nu aveau buzunare, asa ca pecetia trebuia legata cu o ata la gat sau de brat. In cele din urma, pentru mai multa usurinta si-au legat pecetia chiar de deget. Dar ata era subtire si se rupea adesea. Atunci, cum imaginatia omului e bogata, ata a fost inlocuita cu un fir subtire de metal, care lega carabusul.

Din ziua in care obiceiul de a purta pecetia la deget s-a generalizat, din acea zi inelul a fost inventat.

De altfel, intotdeauna i s-a atribuit inelului roluri importante, care l-au deosebit de celelalte bijuterii – pur si simplu ornamentale. Cand faraonul il ridica pe Iosef la rangul de prim-ministru i-a daruit un inel de aur. Inainte de a muri, Alexandru cel Mare a dorit sa desemneze pe Perdicas ca succesor al sau, oferindu-i inelul sau. Toata antichitatea e plina de exemple de puterea simbolica ce se da inelului.

In privinta aceasta e caracteristica istoria lui Policrat din Samos. Policrat nu a recunoscut niciodata nenorocirea. Norocul l-a protejat intotdeauna. Pe atunci fatalitatea era considerata ca o zeita geloasa, pe care o irita prea marea fericire a altuia. De aceea Policrat a hotarat sa-i sacrifice obiectul cel mai scump lui, adica inelul sau impodobit cu un smarald gravat de Teodor din Samos. Arunca deci inelul in mare, crezand ca astfel va conjura toate relele ce ar putea sa-l loveasca. Dar zeii au refuzat sacrificiul si printr-o cruda ironie a hotarat ca Policrat insusi sa-si gaseasca inelul intr-un peste ce-i fusese servit la masa.

Dar legenda nibelungilor nu se bazeaza tot pe importanta ce se acorda inelului in alte vremuri?

Cum inelul era considerat ca parte integranta din personalitatea individului, un semn de identitate, cum puteai arata cuiva increderea si dragostea ce-i porti, decat oferindu-i propriul tau inel?

Si de aici s-a nascut inelul de logodna.