Marea in poezia lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a ilustrat în multe din poeziile sale cadrul natural, precum: codrul, lacul, marea, etc. Apa este un element vital care însoțește iubirea și semnifică puritate, mișcare, continuitate, dar și moarte. Cel mai adesea, apa devine o oglindă a sentimentelor personajului îndrăgostit în așteptarea iubitei. În poezia “Unda spumă” apare sub forma unei mări învolburate din pricina vântului. Personificările folosite (“suspină”, “tristă”, “senină”) crează o imagine inedită a mării, ca și cum ar prinde viață. În poezia “Când marea ...”, Mihai Eminescu dă o speranță seninătății printr-o rază de soare ce pătrunde în marea pustie și agitată: “Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde / O rază de aur se toarce ușor / Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde / Prin vânt și prin nor”.

Unda spumă

Unda spumă, vântul trece

Cu suflarea-i rece

Peste marea ce suspina

Tristă, dar senină.

Cum nu-s vântul ce aleargă

Pe oglinda largă,

Luciul apei de-1 încruntă

Cu undă măruntă?

Căci aş trece suvenire

Blândă de iubire,

Peste-o mare de misteruri

Ce coprinde ceruri,

Printre visele amare

A copilei care

O ador, o cânt cum cântă

Harfa pe o sântă.

[1869]

Când priveşti oglinda mărei

Când priveşti oglinda mărei,

Vezi în ea

Ţărmuri verzi şi cerul sarei,

Nor şi stea.

Unda-n plesnetul ei geme

Şi Eol

Sună-n papura ce freme

Barcarol.

Un minut dacă te-ai pierde,

Tu, măcar;

Sub noianul mărei verde

Şi amar,

Colo-n umeda-i pustie,

Ca-n sicriu,

Te-ai simţi pe vecinicie

Mort de viu.

Vezi pe buza mea pălită

Un surâs,

Vezi pe fruntea-mi liniştită

Dulce vis,

Şi al luncei vânt de vară

Călduros

Cântă-n lira mea amară

Languros.

De-ai pătrunde c-o privire

Al meu sân,

Să vezi marea-i de mâhnire

Şi venin,

Ai cunoaşte-atuncea bine

Traiul meu:

Suflet mort, zâmbiri senine -

­Iată eu.

[1869]

Când marea ...

Când marea turbează de valuri împinsă

Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,

Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,

Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde

O rază de aur se toarce uşor

Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde

Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,

Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,

Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită

Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,

În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,

Luceşte o steauă în piatră schimbată,

În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece

Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,

E-amantul căzut dintre stele, ce rece

În mare murea.

[1869]

Lida

Marea-i tristă-n vântul serei.

Pe ruini ce se deşir

Lida vede-icoana mării

Şi pe faţă-i plâng gândiri.

Blonda Lid-amor gândeşte.

Marea vede chipu-i pal

Şi-n adâncu-i zugrăveşte

Prin ruini un ideal.

Un pescar pe ţărmuri trece

Şi din placa de argint

Vede zâna tristă, rece

Prin risipe rătăcind.

Peste-un an în nopţi de vară,

Vezi pe luciul vagabond

Cu pescaru-n luntre zboară

Al ruinei geniu blond.

[1866]