Memoria senzatiilor si memoria vocabularului

Exercitiile simturilor trebuie sa procure amintiri senzoriale exacte. Intrucat amintirile din prima copilarie sunt cele mai vii si mai durabile, e necesar ca memoria copiilor sa pastreze numai imagini exacte si complete.

De aceea, copiii, care n-au invatat niciodata sa pipaie, sa vada si sa auda - in intelesul vederilor lui Rousseau – n-au in memoria lor decat imagini confuze, in parte gresite si peste tot rau plasate. Ei vor avea de indreptat mai tarziu multe din primele lor greseli, care se interpun ca un val intre obiecte si simturile lor.

lata un exemplu curios in istoria picturii: multi nu recunosteau in tablourile lui Rembrandt acele efecte de clar-obscur pe care le puteau observa in propriile lor case.

Pictorii si sculptorii au dezvoltat memoria culorilor si formelor, pe care si-au exercitat-o din copilarie. Ei deosebesc astfel nuante de colorit si diferente de forme, acolo unde ochiul profan nu gaseste nicio deosebire.

Nu putem sti care dintre copii sunt sortiti sa devina mari artisti; dar, fara a jindui sa pregatim pentru viitor pictori si sculptori, trebuie sa invatam copiii sa vada exact si sa se bucure de spectacolele frumoase, pe care natura le desfasoara dinaintea ochilor lor.

In toate meseriile, in toate muncile cu bratul, memoria pipaitului si memoria miscarilor isi au importanta lor. Ea nu se dezvolta decat prin exercitiu. Vechea disciplina presupunea copiii ca infirmi, atunci cand le cerea “sa stea cu mainile nemiscate”, cu bratele incrucisate, „sa nu puna mana pe nimic”.

Dorinta launtrica a unui copil este de a invata sa faca ceea ce vede a se face. Ambitia sa instinctiva este de a fi la randul sau creator. Cautand sa transforme unele materii (hartie, stofa, ate, scandurele, plastilina) in obiecte noi pe care le viseaza, copilul afla calitatile si proprietatile esentiale ale acestor materiale. Memoria lui inregistreaza greutatea, cornponenta, conditiile echilibrului, rezistenta la incercarea de a le indoi, de a le rupe, de a le faramita, de a le mladia cu mainele. In felul acesta el nu inregistreaza numai calitatile vizuale privite de la distanta, ci si calitatile specifice ale corpurilor dupe experientele sale practice.

Exercitiile simturilor, bine oranduite, indeplinesc rolul de furnizori harnici ai memoriei concrete si procura baza cunoaserii lumii din afara.

Orice copil normal asociaza usor numele unor obiecte la grupele de senzatii pe care un obiect i le da. El intreaba pe mai marii sai: „Cum se numeste aceasta?” si-si repeta numele, ca pentru a-l sapa in memorie. Imbogatirea gradata a vocabularului merge paralela cu imbogatirea experientelor senzoriale. Exercitiile simturilor ii fac cunoscute o multime de nume comune, adjective, calificative si verbe reprezentand actiuni.

Cand copilul le gandeste implinindu-le, formele verbelor se retin usor; el intelege sensul poruncii. „Porneste!” si el se supune, pornind la drum; la randul sau, el porunceste altora sa mearga. E la putinta de a conjuga verbul ca actiune, la timpurile si la modurile cele mai obisnuite. El le conjuga in forma gandirii complete, adaugandu-le si complimente: „pun hartie pe masa”.

In acest fel, cuvintele, care in mod natural se schimba intre adulti si copii, in timpul exercitiilor simturilor, ordinele precise care trebuie implinite prin fapte, faptele ce trebuie exprimate prin vorbe, pregatesc studiul rational al vorbirii in scoala primara.