Univers de copil

Povestea Iederei

Demult, tare demult, in vremuri de mult apuse, intr-o tara indepartata, traia un mare imparat. Si era imparatul bogat, atat de bogat incat nici nu-si mai putea socoti averile, avea lanuri mari de grane, pe care lucrau cu plata zeci de oameni, cirezi mari de animale de nu le mai stia numarul, avea mina de aur, mina de argint, unde de asemenea aveau de lucru multi oameni. Avea imparatul un palat maret cu sute de camere. Imparatia era binecuvantata de Dumnezeu. Imparatul era bun si iertator, iar oamenii erau buni si harnici. Si avea imparatul o sotie tanara si frumoasa ca o zana. Toate erau bune si frumoase, dar o tristete adanca macina inima imparatului. Nu avea urmasi. Incercase in fel si chip diferite leacuri, ba umblase si pe la vrajitoare, dar in zadar, imparateasa nu aducea pe lume copii.

Intr-o seara de vara calduroasa, imparatul dormea cu fereastra deschisa. Cerul era senin, iar luna mare si plina isi trimitea razele luminoase asupra pamantului, luminandu-l ca ziua. Razele jucause patrunsera pe fereastra in camera imparatului luminandu-i fata. Atunci imparatul avu un vis. Se facea ca langa patul lui sta o femeie inalta imbracata in haine albe tesute cu fir de aur. Avea fata ca alama lustruita. Cu glas usor ii zise:

- Marite imparate, cunosc tristetea ta, te pot scapa de ea daca imi accepti conditiile.

- Accept orice, doar sa am urmasi, sa aibe cine sa-mi duca numele mai departe si sa-mi mosteneasca averea.

-  Bine, dar daca nu vei face intocmai, o mare nenorocire se va abate asupra imparatiei.

- Spune si voi face cum zici.

- La data sorocita, imparateasa va aduce pe lume un baiat. Cand va veni vremea, el va trebui sa ia de sotie pe singura mea fiica, altfel nenorocirea va veni peste voi.

- Vom face precum zici. Dar cine esti tu?

- Sunt Selena, regina noptii.

In acea clipa, un nor plumburiu acoperi luna de pe cer. Imparatul s-a trezit, dar visul i-a ramas in minte si spera sa se adevereasca.

Visul imparatului s-a adeverit, la data sorocita imparateasa a adus pe lume un baiat de toata frumusetea. Mare bucurie a fost in toata imparatia, dar cel mai mult s-a bucurat imparatul, de-acum avea cine sa-i duca mai departe numele si rosturile.

In prima noapte dupa nasterea baiatului era luna plina. Aceeasi femeie i-a aparut in vis imparatului.

- Marite imparate, visul tau s-a implinit, ai un baiat asa cum ti-ai dorit. Vreau sa-i pui numele Daniel si sa nu uiti invoiala noastra.

- N-am sa uit, fii fara grija. Cand o veni vremea, fiica ta va fi stapana in aceasta imparatie alaturi de fiul meu.

Zilele treceau, veneau lunile, treceau aducand dupa ele anii care zburau unul dupa altul. Daniel crestea vazand cu ochii si din ce crestea se facea tot mai frumos.

Nimeni nu stia de intelegerea imparatului cu Selena, numai ca Daniel, atunci cand era luna plina se simtea trist, ceva ca un magnet ii atragea privirea spre luna si atunci se cutremura, un fior rece ii strabatea corpul. Din aceasta cauza se ferea sa iasa noaptea afara si sa priveasca cerul instelat, mai ales cand era luna plina.

Asa au trecut ani. Daniel se facuse un flacau inalt ca bradul si frumos fara asemanare. Indragea natura, iubea animalele. Cel mai mult iubea un cal roib care-l purta calare prin toata imparatia.

Intr-o zi de vara, calarea roibul pe o pajiste inflorita. Caldura era mare, transpirase si Daniel si calul. Il apuca o sete de nestapanit. Ceva mai departe se vedea o padure, acolo stia Daniel un izvor cu apa rece, asa ca o lua intr-acolo. Dupa ce a baut apa si s-a racarit, Daniel s-a asezat la umbra unui copac sa se odihneasca. Deodata auzi un glas ca de privighetoare cantand duios. Se ridica si se duse sa vada cine canta atat de frumos.

Undeva printre copaci vazu o fata. In mana avea o cofita in care punea ciuperci si canta duios. Daniel se apropie tiptil de fata. O privea intens, era tare frumoasa. Era imbracata in haine taranesti, iar doua cozi groase impletite ii cadeau pe spate. Daniel se apropie de ea.

- Buna vreme, fata frumoasa.

- Buna vreme, voinice. Ce vant te aduce in padure?

- Iaca, setea, stiam aici un izvor si am venit sa beau apa. Dar tu cine esti?

- Eu sunt fiica vanatorului, uite colea, mai incolo avem casa. Acum am cules ciuperci pentru cina.

- Nu ti-e frica singura in padure?

- Nu, aici am crescut, in padure, si nu ma tem de nimic.

- Cum te cheama?

- Iedera. Tatal meu e vanatorul imparatului. Dar tu cine esti?

- Daca ti-oi spune nu mi-i crede.

- Incearca si vei vedea.

- Sunt Daniel, fiul imparatului.

Iedera incepu sa rada, apoi se facu ca focul, vru sa faca o plecaciune si scapa cofita cu ciuperci care se imprastiasera pe jos. Se aplecara amandoi sa adune ciupercile.

- Nu te sfii, Iedera, sunt si eu ca toti oamenii, te voi insoti pana acasa.

Cunoscandu-l pe Daniel, vanatorul l-a primit cu mare cinste. Au povestit de una, de alta, apoi Daniel a plecat.

De atunci, aproape in fiecare zi Daniel venea la casa vanatorului. Daniel si Iedera au apucat drag unul de altul, asa ca Daniel vorbi cu vanatorul sa i-o dea de sotie pe Iedera. Dar vanatorul clatina din cap.

- Marite print, asa ceva nu se face, noi suntem oameni  din popor si imparatul nu va accepta niciodata asa ceva.

- Ba da, tatal meu e foarte bun si nu face diferente intre oameni.

Vanatorul se cam indoia de asta, dar nu mai zise nimic. Seara, dupa cina, Daniel ii spuse tatalui:

- Tata, cred ca a venit vremea sa ma insor, sa ma asez la casa mea.

Imparatul pali, isi aduse aminte de promisiunea facuta Selenei.

- Despre cine-i vorba, fiule?

- Am gasit o fata frumoasa, poate o stii si tu, e fata vanatorului din padure, pe ea o vreau de sotie, stiu ca tu ii iubesti pe oameni deopotriva si nu te vei opune.

Ce sa faca imparatul, ce sa-i spuna fiului sau, care-l stia de om drept? Se hotari sa-i spuna adevarul. In cateva cuvinte ii povesti intelegerea cu Selena.

- Dupa cum vezi, fiule, nu te poti casatori decat cu fiica Selenei, atunci cand va fi timpul.

S-a necajit rau Daniel, o iubea pe Iedera si o dorea de sotie, dar nu voia sa aduca nenorocire asupra imparatiei. Asa ca a socotit drept sa-i spuna si Iederei cum sta treaba. Au plans amandoi ca doi copii, stateau imbratisati si plangeau.

De acolo, de sus, Selena ii privea si gandea rau impotriva Iederei.

Intr-o zi, in curtea palatului sosi o caleasca poleita cu aur, trasa de cai inaripati. Din ea cobori Selena si fiica acesteia. Erau maiestoase, imbracate in rochii albe tesute cu fir de aur. Erau frumoase, de o frumusete rece, nepamanteana. La vederea lor pe Daniel l-au trecut fiori de gheata, ca atunci cand privea luna.

Au inceput pregatirile de nunta. Nunta mare, cum nu mai vazuse pamantul. Printre cele de trebuinta la nunta, era si vanatul care trebuia adus de vanatori. Iedera il insoti pe tatal ei la palat. Voia sa vada si ea mireasa care-i luase locul alaturi de Daniel. Cand Selena o vazu pe Iedera fata i se innegura.

“Fata asta va fi o pacoste pentru fiica mea si eu nu pot lasa asta, trebuie sa inlatur acest pericol.”

Seara, palatul era luminat ca ziua. Nuntasii petreceau inauntru. Iedera vroia sa-l vada pe Daniel si, cum nu putea patrunde in palat, se duse la ferestre. Alerga de la o fereastra la alta, doar-doar l-o zari. Il zari, intr-adevar, dansand cu mireasa.

“Doamne, ce frumosi sunt! Ce frumos e Daniel, cred ca a uitat de mine.”

Lacrimi grele incepura sa picure din ochii ei. Deodata tresari. Se intoarse. In fata ei statea in toata maretia Selena.

- Ce faci aici, taranca nesabuita?

- Privesc nuntasii.

- Pandesti, in mod deosebit il cauti pe Daniel. Cum ai putut tu, o simpla taranca, sa-ti ridici privirea la inaltimea lui?

- Afla ca ei nu-s asa increzuti ca tine si, daca nu erau amenintarile tale, nu s-ar fi insurat cu fiica ta.

- Ei, daca esti obraznica, te invat eu minte, nu vreau sa fii nefericirea fiicei mele.

- Spaima ta ma bucura, asta inseamna ca stii ca Daniel ma iubeste.

- Taci, taranca proasta!

Selena avea in mana o bagheta de aur, cu ea atinse umarul Iederei. Pe loc fata disparu, in locul ei aparu o planta cu tulpina subtire si frunze de un verde inchis. Selena incepu a rade, un ras fortat, sinistru, apoi intra in palat.

Iedera se inalta in sus, pana la geam, de acolo privi nunta. Apoi il vazu pe Daniel urcand in dormitor. Iedera se inalta si ea sus, sus pana la fereastra lui, ii inconjura fereastra cu frunzele ei verzi. Il privea cu nesat pe Daniel, inima ei plangea, ar fi voit sa strige, dar nu putea. A inceput sa se intinda pe tot palatul, asa putea sa-l vada pe Daniel, indiferent in ce camera se afla.

Dupa multe zile nunta s-a incheiat. Selena se pregatea sa plece sus in imparatia ei. A stat mult de vorba cu fiica ei, inchise in camera.

Daniel a dat o fuga sa vada ce face Iedera, dar nu a gasit decat pe tatal ei inlacrimat.

- Iedera a disparut de multe zile, nu mai stiu nimic de ea, sunt disperat.

Pe Daniel il fulgera un gand.

“Cred ca aici e mana Selenei. Va trebui sa aflu ce s-a intamplat cu Iedera.”

Se duse la palat, o lua de departe pe sotia lui si a implorat-o sa afle ce-a facut Selena cu Iedera.

Cand a auzit raspunsul, aproape a lesinat, apoi a alergat afara, a ingenuncheat la radacina plantei si a inceput sa planga. Lacrimile cadeau pe frunze, de undeva de sus picurau alte lacrimi care se amestecau cu ale lui ca o imbratisare, apoi cadeau pe pamant.

De atunci exista Iedera. Si in ziua de azi, ea inconjoara casele uitandu-se pe la toate geamurile, doar-doar l-o vedea pe Daniel. Dar zadarnic, el nu mai e demult pe pamant …