Univers de copil

A+ R A-


Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen

O poveste cu tâlc a marelui povestitor Hans Christian Andersen: Prinţesa şi bobul de mazăre. Povestea este una dintre primele scrieri ale lui Hans Christian Andersen fiind scrisă în 1835.

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată.       Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

        Într-o seară, tocmai se stârnise o furtună cumplită, tuna şi fulgera şi ploua cu găleata; era o vreme îngrozitoare. Deodată s-a auzit cum bate cineva la poarta oraşului şi regele, tatăl prinţului, s-a dus să deschidă.

        La poartă era o prinţesă. Vai, dar în ce hal era din pricina ploii şi a vremii rele! Apa îi curgea şiroaie pe păr şi pe haine şi îi intra în pantofi pe la vârfuri şi ţâşnea înapoi pe la călcâie. Dar zicea că-i prinţesă adevărată.

        - Bine, las' că vedem noi îndată! s-a gândit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus în odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat şi a pus pe scândurile patului o boabă de mazăre. Pe urmă a pus peste mazăre douăzeci de saltele de lână şi pe saltele douăzeci de perne mari de puf.

Aici s-a culcat prinţesa. Dimineaţa au întrebat-o cum a dormit.

        - Groaznic de prost! a răspuns prinţesa. Toată noaptea n-am închis ochii. Dumnezeu ştie ce a fost în pat! Am şezut pe ceva tare şi acuma-s toată numai vânătăi! Groaznic!

Şi atunci au văzut cu toţii că era o prinţesă adevărată, dacă a simţit ea o boabă de mazăre prin douăzeci de saltele şi douăzeci de perne de puf. Aşa de gingaşă la piele nu putea să fie decât numai o prinţesă!

        Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva.

        Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

Imparat si proletar de Mihai E…

Imparat si proletar de Mihai Eminescu

Împărat şi proletar de Mihai EminescuPe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,Copii săraci şi sceptici...

Turnul Babel locul incurcarii …

Turnul Babel locul incurcarii limbilor

Turnul Babel - locul incurcarii limbilor Cat timp a trait Noe, dupa potop, tot bun si drept a ramas. Dup Noe, oamenii au inceput sa se inmulteasca, dar rautatea dintre ei...

Plaiul tatarilor legenda

Plaiul tatarilor legenda

Plaiul tatarilor - legenda Va oferim spre lectura legenda „Plaiul tatarilor” scrisa de George Bodea, fiind inclusa in cartea pentru copii „Legendele Raraului”. Incepem povestea unui drum care ne-a ramas din vremea...

Alimente sanatoase si necesare…

Alimente sanatoase si necesare pentru dieta de iarna

Alimente sanatoase si necesare pentru dieta de iarna Sezonul rece se apropie cu pasi repezi si trebuie sa acorzi o atentie deosebita starii tale de sanatate. Adopta o dieta de iarna...

Boala diareica acuta

Boala diareica acuta

Boala diareica acuta Diaree acuta, enterita acuta, enterocolita acuta, tulburare digestiva acuta. Prin diaree acuta se intelege o imbolnavire digestiva, care apare brusc, caracterizata prin pierdere de lichide si scadere in...