Sarbatoarea Craciunului in lume prin traditii, obiceiuri si datini

De la un capat la altul al pamantului, peste tot pe unde legenda crestina a cucerit lumea, Craciunul este sarbatoarea cea mai dorita. Fricare popor o praznuieste conform obiceiurilor sale, dar toate gasesc un prilej de veselie si de incantare. De remarcat este de asemenea ca nicio alta sarbatoare nu face bucuria copiilor ca aceasta in care se glorifica nasterea copilului sfant.

Pomul de Craciun, impodobit cu lumini stralucitoare, cu globuri, cu jucarii, cu beteala, Mos Craciun cu barba alba, intrand pe cosul sobii ca sa umple cu jucarii pantofii/ciorapii/cizmulitele puse la rand, toate acestea fac fericirea copiilor, care asteapta cu infrigurare acest eveniment, dar fac si deliciul parintilor, care se bucura de fericirea copiilor.

E drept insa ca fiecare popor – pastrand caracterul de veselie al acestei sarbatori – isi are nota sa predominanta, care ii da o individualitate deosebita in raport cu firea si cu moravurile sale.

Astfel, in Bretania, marinarii-pescari, gravi, tacuti, stransi in bisericuta luminata cu zeci de lumanari, se roaga in noaptea sfanta de Craciun pentru ca cei ramasi departe pe banchizele de gheata, sa se intoarca sanatosi si pentru ca cei chemati de Dumnezeu, sa odihneasca linistiti. Cum ar putea fi veseli – fara o nuanta de melancolie – acesti aomeni, care se gandesc intotdeauna la cei ce nu mai sunt, disparitia lor insasi fiind atat de usoara! Atunci isi indreapta credinta – caci nimeni nu e mai evlavios ca marinarul – pescar – spre copilul sfant, venit pe lume pentru salvarea oamenilor si se lasa furati cu gandul spre fericire, de catre sunetele divine ale orgii. Si poate la acestia a ramas mai adanc inradacinata, ca la oricare alt popor, ideea ca Craciunul este o sarbatoare religioasa.

In Spania, tara pasionata si grava, in noaptea de Craciun se face slujba la toate bisericile. Clopotele umplu vazduhul de rasunetele lor, iar spaniolele invelite gratios in mantii si spaniolii cu palariile mari si cu capele pe umeri, dupa sfarsitul liturghiei, pe care au ascultat-o cu ochii in cartea de rugaciuni, se indrepata galagiosi si veseli spre casa, unde ii astepata masa plina de bunatati: curcani fripti, mancaruri cu usturoi, tomate si portocale. Chitara vine si ea sa inveseleasca pe cei adunati in jurul mesei sa serbeze nasterea Mantuitorului, inchinandu-I vinul ce-i va face si mai veseli.

Cum datina este ca si pe mancare sa se simbolizeze aceasta sarbatoare, in Italia la Craciun familia intreaga – de la cei mai batrani la cei mai tineri se aduna in jurul mesei, pe care este asezat la locul de onoare asa-numitul “pangiallo”. Este o enorma prajitura, facuta din coca, zahar, fructe glasate, care face mandria stapanei casei si care nu poate sa lipseasca nici de pe masa cea mai saraca.

In Germania, nota caracteristica o aduce pomul de Craciun. Acesta e introdus in toate tarile spre a face placer copiilor, in Germania insa pomul este insusi simbolul Craciunului, el existand in toate casele de la cocioaba cea mai umila, pana la palatal cel mai somptuos, chiar si acolo unde nu exista copii, caci acesta fiind un simbol, el este tinut in seama si de cei mai batrani.

La rusi, popor mistic, increzator in vise si simboluri, noaptea de Craciun dadea prilej la o multime de tentative de a ghici norocul.

Cea mai incurcata era aceea a tinerelor fete de a-si cunoaste logodnicul. Fara curioasa lua un pahar cu apa, cu o piesa de argint in fund si statea astfel singura noaptea, ore intregi, fixand moneda. Evident ca prin sugestie si incordare tanara fata in cele din urma avea iluzia ca pe luciul argintului a aparut figura viitorului logodnic pe care insa e drept ca n-o putea fixa, aparitia nedurand decat o clipa.

In Ucraina fetele faceau cerc in jurul unor gramezi e grau peste care era un inel. Se aducea un cocs care ciuguland, gasea inelul, il lua in cioc si il arunca. Credinta era ca la picioarele carei fete va cadea, aceea se va marita in cursul anului. Sunt datini pe care le gasim si in poporul nostru …

In Anglia sarbatoarea Craciunului e tinuta cu mare veselie si voie buna de catre toata lumea, cu mic, cu mare, sarac si bogat. E tara in care oamenii stiu sa lucreze cel mai mult, insa stiu sa se si amuze cel mai bine.

Nu exista un englez prost dispus in ziua de Craciun, iar satisfactia gastronomica e una din placerile acestei sarbatori. Intr-adevar, toate vitrinele isi etaleaza tot felul de carnuri, in bucati enorme, am putea zice chiar munti itnregi de sunci, de muschi, de capete de vitei, de tot felul de pesti si carne de vanat, apoi pasari: gaini, gaste, curcani. Cu cata bucurie apare pe masa gasca aurie si cu cate bucurie e primit apoi venerabilul plum-pudding, tot in flacari. Se zice chiar – probabil de rau voitori – ca in Anglia, Craciunul este sarbatoarea indigestiei.

De altfel, traditia este asa de inradacinata de de Craciun sa se manance bine, incat cu cateva zile inainte se lanseaza liste cu produse ce trebuie achizitionate. E traditie apoi ca pe scenele teatrelor si chiar in familie sa se joace pantomime, iar in timpul dansului cei ce trec sub o creanga de vasc atanrat de tavan sa se imbratiseze, obicei care probabil ca de multi e asteptat cu nerabdare.

E doar o scurta analiza a sarbatorii Craciunului in lume, prin obiceiuri, traditii si datini. Oricum ar fi praznuit Craciunul de diversele popoare, nasterea lui Iisus Hristos, peste tot in lume se ofera aceeasi ocazie de veselie si de bucurie pe care o simtim sin oi cand auzim pe copilasii zgrinuliti de frig, strigand: “Buna dimineata la Mos Ajun, ne dati ori nu ne dati?” sau cand vedem licarind in intunericul noptii steaua simbolizatoare a calauzii celor trei crai de la Rasarit.