Univers de copil

A+ R A-


Serbarea Craciunului

Craciunul! Ce inseamna si cum sa il praznuim? Iata doua intrebari ce se cuvine sa ni le punem ca orice crestin bun.

Serbarea Craciunului au intocmit-o parintii bisericii spre a proslavi nasterea lui Iisus Hristos, Mantuitorul omenirii, si a trezi mereu in sufletele oamenilor chipul Celui care a venit pe lume pentru binele tuturor. Craciunul e intruparea dumnezeirii, a binelui desavarsit, a dragostei de omenire, de tot ce-i mare si inalt! Sa ne gandim o clipa la toata poezia mareata a acestei sarbatori si ne vom simti induiosati, ne vom simti mai buni si mai drepti.

Intr-o vreme de restriste, de ura intre neamuri, de umilinta a celui slab si oropsit, de stricaciune a simturilor si poftelor, nu numai la cei bogati la cei mari, dar si la cei din paturile de mijloc si de jos, Dumnezeu – binele desavarsit – se intrupeaza in chip de om. Iisus nu s-a injosit luand chipul pacatosului. Din contra, ne-a aratat ca pentru a mantui omenirea trebuie sa-i cunoastem atat apucaturile rele, cat si mijloacele de a destepta pe cele bune.

Ne-a dat noua tuturor invatatura, ca nu ajunge sa dorim binele poporului nostru, ci trebuie sa ne intrupam simtirile, nevoile, neajunsurile lui, sa descoperim apucaturile lui spre bine, oricat de mici ar fi ele, pentru ca lucrarea noastra sa dea roade. Dar acest lucru sa nu-l facem numai pentru norodul oropsit, ci si pentru acei ditnre puternici, care asupresc! Sa ne amintim cuvintele: “Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se indrepte si sa fie viu!”

Bunatatea lui Iisus s-o avem vie in minte si sa credem din tot sufletul ca adesea vorba blanda lucreaza ca luminatoare de minti. Ea poate da la o parte chiar securea ridicata a ucigasului! Bunatatea si dragostea ne dau parghia cu care sa ridicam omenirea din pacat!

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti” a zis El acum peste doua mii de ani. Daca printr-o minune s-ar putea sadi in sufletele oamenilor, macar in ziua Craciunului, aceasta simtire, ea ar fi cea mai frumoasa inchinaciune adusa Mantuitorului, ar fi cea mai crestineasca fapta.

Viata de toate zilele inaspreste inimile. E, deci, nevoie sa avem rastimpuri de liniste, sa dam zbor cugetarilor alese, sa ne amintim de cei care s-au jertfit pentru inaltarea omenirii din pacat si fara de lege. E nevoie macar in zilele de sarbatoare sa inceteze ura si prigonirea dintre frati. Serbarea Craciunului e asemenea steagului alb, care falfaie pe campul de lupta, amintindu-ne urarea Mantuitorului: “Pace voua!”

Praznuirea acestei zile sa ne fie prilej de infratire, de iertarea greserilor aproapelui, de dragoste pentru cei slabi si obijduiti, de ganduri senine pentru inaltarea neamului, in care traiesc sufletele strabunilor, in care vom trai si noi. Sa proslavim ziua nasterii Domnului, prin intelegerea si implinirea poruncilor celui ce s-a intrupat, ca sa ridice omenirea din pacat si s-o mantuie de la pieire.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Desene cu pinguini de colorat

Desene cu pinguini de colorat

Desene cu pinguini de colorat Cum sa nu iti placa aceste pasari acvatice, cu mersul lor leganat, pieptul alb si spatele negru? Nu-i asa ca seamana cu niste pitici imbracati in...

Poezii de 1 Iunie pentru copii

Poezii de 1 Iunie pentru copii

Poezii de 1 Iunie pentru copii Ziua de 1 Iunie e una specială pentru toţi copiii lumii. E o zi dedicată acestora, o zi a bucurie, speranţei şi a...

Psiheea il pierde pe Eros Lege…

Psiheea il pierde pe Eros Legendele Olimpului

Psiheea îl pierde pe Eros - Legendele Olimpului   În ziua următoare, Zefirul se porneşte pe văi şi, dintr-o dată, vede pe cele două surori ale Psiheei. Le-aduce la palat, pe aripile...

1 Iunie versuri

1 Iunie versuri

1 Iunie versuri   Doar pentru voi, special, am cules cele mai frumoase poezii si versuri de 1 Iunie, Ziua copilului.   Copii din lumea toata Autor: Rusalin Muresanu   Copii din lumea toata, De peste...

1 Decembrie 1918 Proclamarea M…

1 Decembrie 1918 Proclamarea Marii Uniri Nationale de la Alba Iulia

1 Decembrie 1918 - Proclamarea Marii Uniri Nationale de la Alba Iulia   La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba Iulia a hotarat Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului la...