Univers de copil

A+ R A-


Tarca sau cotofana - pasare

Tarca sau cotofana pasareTarca sau cotofana este cumatra buna, dupa obiceiuri, cu gaita. Si ea face iures printre bietele pasarele, starpindu-le ouale si puii. In schimb, este mai prietenoasa, se amesteca printre ciori, uneori printre pasarile din curte. Mai ales iarna, cand le strange zapada, vin in aproprierea localitatilor, sarind din loc in loc. Ele, spre deosebire de ciori, nu prea zboara bine. Nu se incumeta nici sa se inalte prea sus, nici sa se impotriveasca vantului. Se tin mai pe langa pamant, ori sar din creanga in creanga, mereu zicand caraitul ei scurt: crac, crac.

Se deosebesc usor de ciori, nu numai pentru ca sunt mai mici, dar mai ales prin faptul ca nu sunt negre peste tot si au o coada lunga. E dreptul ca pe cap, pe spate, pe gusa, pe aripi si coada au pene negre stralucitoare, batand in albastru. Pe pantece insa, ca si pe umeri, au pete albe. Si o parte din aripi, atunci cand zboara, cuprind albul: pene albe. La cap insa e curat ca si cioara. Coada e lunga, cu penele din mijloc mai mari decat cele de pe lateral. Cand calca, sarind, tine coada ridicata, oblic, in sus, iar corpul dinainte aplecat spre pamant.

Isi face cuibul pe copaci inalti, iar in facerea cuibului este mai mestera decat cioara, caci nu se multumeste sa puna vreascuri peste vreascuri, ci le mai si impleteste cu radacini mladioase si-l acopera cu ceva spini si crengute. In acest fel femeia, cand cloceste, nu se vede si e aparata intrucatva de rapitoarele care nu o cruta.

In popor, tarca este foarte cunoscuta si multe credinte sunt legate de ea. Cand sare din loc in loc, din par in par, prin fata casei, vesteste oaspeti, iar iarna cand se strang multe la un loc si fac galagie, prevestesc viscol. De asemenea, in medicina populara joaca un rol insemnat, de altfel ca si la vechii romani.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Idei pentru felicitari handmad…

Idei pentru felicitari handmade de 1 Martie

Idei pentru felicitari handmade de 1 Martie 1 Martie se apropie si e motiv de sarbatoare. Pe de o parte ne bucuram de sosirea primaverii, iar pe de alta parte celebram...

Numaratoare de toamna

Numaratoare de toamna

Numaratoare de toamna   Va oferim spre lectura poezia “Numaratoare de toamna” scrisa de Maria Lovin.   La bunicul in gradina Ionatanele s-au copt. Unul, doua, trei si patru, Cinci si sase, sapte, opt.

Sfantul Nicolae imagini animat…

Sfantul Nicolae imagini animate

Sfantul Nicolae - imagini animate   Sfantul Nicolae este cel mai darnic personaj religios si este ocrotitorul copiilor. Traditiile si obiceiurile legate de Sfantul Nicolae - Mos Nicolae sunt diferite, aici puteti...

Peisaj de toamna de Virgil Car…

Peisaj de toamna de Virgil Carianopol

Peisaj de toamna de Virgil Carianopol   Poezia Peisaj de toamna de Virgil Carianopol   Crizantema, floare rara, Cu petale diafane, A-nflorit. Si floarea toata Si-a-mbracat-o cu volane.  

Curiozitatea la copiii mici si…

Curiozitatea la copiii mici si prima manifestare a curiozitatii

Curiozitatea la copiii mici si prima manifestare a curiozitatii In primele zile dupa nastere copilul doarme o buna parte din timp: 4/5 din 24 de ore. Aceasta se datoreste atat excitabilitatii...