Univers de copil

A+ R A-


Timpul zidirii piramidelor

timpul zidirii piramidelorPiramidele, cele mai vechi monumente istorice, sunt primele semne de viata sociala mai dezvoltata. Desi nu se stie hotarat care dintre ele cand anume a fost zidita, istoriografii sunt de acord ca cele mai multe din ele sunt mai vechi ca labirintul si ca lacul Moeris si ca labirintul a fost zidit si lacul Moeris a fost sapat cam pe la anul 2300 inainte de nasterea lui Hristos.

Cele mai multe din piramide sunt deci mai vechi de peste 4000 de ani.

Sunt multe piramide si fiecare din ele e mormantul unui Faraon. Timpul zidirii piramidelor s-a intins insa doar in perioada de stapanire a Faraonilor. Unii din acesti faraoni au stapanit insa mai multe zeci de ani. Astfel, primele piramide sunt mai vechi de peste 5000, unele chiar si de 6000 de ani, si cand vorbim de timpul zidirii piramidelor, intelegem primele vreo doua mii de ani din istoria omenirii.

Piramidele sunt dovezi neindoioase, ca egiptenii erau in timpul acesta poport organizat si ajuns la un mai inaintat stadiu de dezvoltare sociala.

Deasupra namolului adus de ape din Muntii Abisiniei si risipit peste lunca de jos a Nilului inca mai inainte de zidirea piramidelor s-a produs un furnicar de oameni, care munceau zi si noapte, ca sa-si agoniseasca hrana, si muncind indelung, au intemeiat cultura omeneasca.

Insa atunci, cand au asediat temeliile primei piramide, ei stiau sa faca caramida, sa ciopleasca piatra si sa dureze zidiri trainice. Ei trebuie deci sa aiba si uneltele, fara de care acestea nu erau cu putinta. De asemenea, trebuie sa amintim deoasebita pricepere fara de care nu puteau ajunge sa-si faca aceste unelte.

Din desemnurile aflate inauntrul piramidelor, pe cosciugiuri si pe panze, inca sunt infasurate mumiile imbalsamate, ne incredintam apoi ca ei cultivau pamantul, aveau vite, locuiau prin orase, se imbracau in haine croite cu gust din tesaturi facute cu multa maiestrie si desfasurau mult lux prin locuintele lor.

Ei aveau vederi lamurite despre lucrurile din lumea aceasta si despre viata omului aici pe pamant, isi formasera un cult religios, erau dumirit asupra miscarii stelelor pe cer, masurasera lungimea anului solar si perioadele miscarii lunii imprejurul pamantului si stiau sa isi dixeze cugetarile prin asa-numitele hieroglife in semne si statornicie.

Viata aceasta s-a stins demult, dar rezultatele ei au fost pastrate de alte popoare care s-au ivit si inchegat mai tarziu, primind primele inceputuri de cultura din valea Egiptului.

Din timpul zidirii piramidelor insa despre alte popoare nu avem nicio stire. Se da numai cu socoteala, ca in vremea aceea prin Siria, prin Mesopotamia si prin Iran traiau pastori in cete risipite, ca in Europa era o poporatiune de tot rar, despre care nu s-au pastrat decat putine semne numite preistorice si ca Arienii nu trecusera inca in valea Indului.

Singura natiunea chinezeasca si a intemeiat viata inca din timpul acesta, si dupa analele chinezesti atunci, cand in Egipt se zideau piramidele, in vaile raurilor Haong-ho si Ina-tse-chiang chinezii se luptau cu vechea poporatiune, pe care o gassera aici, cand se coborasera din muntii Chucooor.

Pe la anul 3000 inainte de nasterea lui Hristos chinezii erau popor ajuns la un mai inaintat stadiu de dezvoltare, Fu-hi, care a chibzuit semnele scrierii chinezesti, a trait pe la 2600 inainte de nasterea lui Hristos.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Fulgi de zapada planse de colo…

Fulgi de zapada planse de colorat

Fulgi de zapada - planse de colorat   Nu ne putem imagina iarna fara magia primului fulg de nea. Fiecare dintre noi a stat in ninsoare, incercat sa prinda pret de cateva...

Ganditorul de la Hamangia

Ganditorul de la Hamangia

Ganditorul de la Hamangia Pana in urma cu cateva decenii nu stiam de existenta Ganditorului de la Hamangia, iar dupa aceea, dintr-odata, parca l-am fi cunoscut de cinci mii...

Lastunul mesagerul primaverii

Lastunul mesagerul primaverii

Lastunul mesagerul primaverii "Un demon de energie si de viteza sta in acest scop negru" - scria Jacques Delamain in celebrele sale "Portrete ale pasarilor" descriind lastunul. Confundata adesea cu randunelele,...

Peisaje iarna planse de colora…

Peisaje iarna planse de colorat

Peisaje iarna - planse de colorat   A venit iarna, zambeste, viseaza si bucura-te de un anotimp feeric. E vremea cand din cer curge neaua minutata si intregul pamant straluceste sub mantia...

La tarmul Marii Negre

La tarmul Marii Negre

La tarmul Marii Negre Va oferim spre lectura poezia “Tarmul marii”. La o margine de tara Unde ape mugitoare Inspumeaza sub faleze Sa dea florilor...