Univers de copil

Tomita Iepurasul de Alexandru Mitru

Va oferim spre lectura povestirea cu talc

“Tomita iepurasul” scrisa de Alexandru Mitru.

Sa nu te iei dupa fricos ... Cine se ia dupa fricos ajunge ... O sa vedeti indata unde-ajunge! Aceasta intamplare s-a petrecut demult, demult, pe vremea cand animalele se hotarasera sa nimiceasca pe vanator. S-a intocmit ostirea animalelor, ariciul inainte, pe urma lupul, vulpea, cerbul, bursucul, ursul. Ba au chemat intr-ajutor si-o pasare, pe vultur, sa zboare, sa-i vesteasca cand vine vanatorul. Se pregatea o batalie mare. A venit castorul, dulgherul prea iscusit si a ridicat ici-colo ziduri de lemn. In dosul lor s-au strans in randuri animalele, sa lupte. Si-au ascutit toti dintii si ghearele. Erau aproape gata, cand nu stiu cine a spus:

- Mergem la batalie, dar nu avem hatman.

- Asa e, sa alegem un hatman! au rostit toate dihaniile dintr-o data.

Cine sa fie? Cine? Ariciul nu e bun, caci e tepos; lupul este de trebuinta-n batalie; vulpea e prea vicleana; cerbul e-ncornorat si se agata-n ramuri; bursucul e prea greu; ursul e cam batran ...

Nu se intelegeau ...

Cand cearta era mai aprinsa, cine venea fara de grija pe carare, cu palaria pe-o spranceana, fluierand multumit?

Tomita iepurasul.

- Ce e cu tine, mai Tomita? Si de ce fluieri atat de multumit? l-au intrebat dihaniile.

S-a oprit iepurasul, si-a impins palaria mai pe ceafa, apoi plictisit a da tdintr-o labuta:

- L-am doborat ... M-am repezit cu dintii, si hat, hat, ca si cum n-ar fi fost ...

- Pe cine? a intrebat cu spaima cerbul.

- Pe un dusman! a inceput sa-si dea aere Tomita, vazand ca-i ascultat de toti.

Si-ntr-adevar, Tomita doborase un trunchi din cel subtire, de rarusca – vita salbatica.

Ii placea mult, caci are coaja acrisoara. ii era dusman, pentru c-o dibuia cam greu.

- A doborat singur dusmanul! s-a minunat bursucul.

- Hmm, hmm! a mormait in sine ursul. De-am fi si noi asa viteji ca tine ...

- Vrem sa alegem un hatman si nu ne intelegem! a glasuit ariciul.

- Vreti un hatman? ... Vreti un hatman destoinic peste animale? Sa va fiu eu! s-a ingamfat Tomita. Nu-i nimeni mai viteaz ca mine in padure.

- Ar putea sa ne fie el hatman! s-a invoit cumatra vulpe. Tot nu ne intelegem intre noi.

- Sa fie, daca-i asa viteaz! a spus si cerbul.

S-au invoit si lupul, si ursul, bursucul, ariciul si vulturul. I-au dat deci lui Tomita caciula de hatman, i-au dat si-o spada.

Era hatman in lege.

- Si acum porunceste, Tomita! a spus lupul. Noi te ascultam orbeste.

- Du-ne la batalie, sa-l doboram pe vanator! a strigat si vulturul.

La toate se-asteptase Tomita, dar ca sa fie hatman in batalie si sa-l rapuna pe vanator, la asta nu ...

Incepuse sa tremure.

- Voi stati aici! le-a poruncit. Cand am sa fluier, dati toti navala cuputere ... Ma duc sa vad pe unde-i vanatorul!

S-a strecurat prin padure.

Era o zi rece de toamna, cand vantul bate cu putere si frunzele incep sa cada.

Inima lui Tomita era numai atata, cat varful acului ...

Cine l-a pus sa fie hatman? Daca a auzit si vanatorul? ... O sa-l doboare cu sageata! ...

Se tupila la pamant si inima-i batea sa-i sparga pieptul. Sta cu urechile ciulite. De frica, i-au crescut, i-au tot crescut urechile ... (De-atunci sunt asa mari! ...)

Deodata a inceput sa bata vantul mai tare si frunzele sa fosneasca. Niste ramurele s-au frant si l-au lovit pe Tomita drept in obraz.

„E vanatorul! s-a gandit iepurasul. A auzit ce-am spus. Vine spre mine. A tras cu arcul."

S-a intors intr-o clipita ... Si fugi! ... Si fugi! ...

De frica ii cazuse hatmanului caciula pe ochi. Nemaivazand, s-a impiedicat de spada si si-a taiat labutele din fata. De frica si de durere a mai facut un salt si s-a dat peste cap. Atunci si-a taiat coada. (De-aceea-s asa scurte labutele din fata si coada lui Tomita pana-n ziua de azi! ...)

Fugea acum de-i sfaraiau calcaiele si suiera vazduhu-n urma lui.

Dihaniile, auzind suierul, au crezut ca-i semnalul hatmanului, au dat navala dupa el, sa prinda vanatorul.

Au iesit din padure, pe camp.

Era catre amurg, cand umbrele-s mai lungi, cand soarele se pregateste de culcare.

Tomita isi vedea umbra si, crezand ca-i vanatorul in urma lui, fugea din ce in ce mai repede ...

Abia se mai tinea ostirea dupa el. S-a mai tinut o vreme. Pe urma s-a pierdut de hatman.

Tomita a mai fugit inc-o bucata buna, a dat peste un copac si s-a izbit. Atat de tare s-a izbit, c-a vazut stele verzi. (De atunci are privirea imprastiata si buza de sus crapata de lovitura! ...) Si-a ramas lat ...

Tarziu, cand si-a venit in fire, s-a intors in padure fara caciula de hatman si fara spada. Iar se lauda:

- De veneati dupa mine, il rapuneam pe vanator! ... Dar m-ati lasat singur ... Animalele au inceput sa rada. Il urmarise-n zbor vulturul. Vazuse tot. Si povestise. Au ras dihaniile de Tomita. L-au luat la goana.

- Cine se teme de fosnetul frunzelor, nu are ce cauta-n padure.

Din acea zi, salbaticiunile ca lupul, vulpea, ursul si vulpea il fugaresc pe iepuras. Si unde-l prind, ii fac de petrecanie. Le e necaz ca l-au avut hatman ...