Traian Vuia - realizatorul zborului mecanic

Intre personalitatile care au contribuit la progresul stiintei si tehnicii mondiale se numara si Traian Vuia, care si-a inscris numele pentru totdeauna in istoria aviatiei moderne.

S-a nascut in 1872 in comuna Bujor – care-i poarta azi numele – din judetul Caras-Severin. A urmat liceul din Lugoj. Visul de a zbura l-a urmarit inca din copilarie. Zmee de toate culorile si dimensiunile erau inaltate in inaltul cerului, acolo unde spera si el sa ajunga de-adevaratelea.

Anii au trecut, Traian Vuia are 30 de ani, iar “aeroplanul - automobil” nu mai e jucaria unui copil, ci macheta unui aparat de zbor, a unui avion. Cu sprijinul romanilor banateni, pleaca la Paris si dovedind putere de munca imensa isi construieste avionul. Nu-l preocupa celebritatea, era doar insufletit de convingerea ca “aeroplanul - automobil” conceput de el va contribui la progresul aviatic. In acea vreme doar baloanele pareau a fi singurele aparate in stare sa zboare. Pentru “avioanele” timpului decolarea si aterizarea cu mijloace proprii de bord erau probleme … greu de rezolvat: “Vreau sa dovedesc ca trenul meu de aterizare imi da posibilitatea sa decolez si sa aterizez” afirma Traian Vuia. Pentru aceasta a muncit neintrerupt. Boala, lipsa de bani, neincrederea celor din jur, nimic nu l-a putut opri.

“Sa zbor numai, de rest nu-mi pasa”, spunea Vuia ceor care se aratau mirati de staruinta sa.

Si iata ca, la 18 martie 1906, pe Campia Montesson de langa Paris, in asistenta catorva prieteni, avionul lui Traian Vuia – “Liliacul” (numit asa din cauza formei aripilor sale) s-a ridicat la peste un metru inaltime si a parcurs 12 metri in aer.

Traian Vuia reusea sa arate pentru prima data in lume ca un aparat mai greu decat aerul se poate ridica de la sol datorita exclusiv mijloacelor sale de bord.

La acest zbor n-au asistat oficialitati care sa-i omologheze performanta, iar cateva luni mai tarziu, aceasta prioritate a fost atribuita altcuiva.

Modest, Traian Vuia n-a incercat niciodata sa-si revendice prioritatea celui dintai zbor mecanic autonom. Era multumit doar ca reusise sa-si implineasca un vis: “Ce importanta are cine a facut un lucru; important este ca el exista. Eu n-am cautat niciodata gloria fiindca stiu ca gloria pierde un om … Eu nu lucrez pentru gloria mea personala, ci lucrez pentru gloria geniului uman.”

Ulterior, ziare si reviste din Romania si din alte tari, personalitati din domeniul aviatiei, au recunoscut meritele acestui om, ale acestui roman, care si-a desfasurat intreaga activitate pentru implinirea unui vis milenar al omenirii – zborul.