Venirea pe lume a copilului se face cu emotii

Una din formele de manifestare a starilor emotionale o constituie miscarea dezordonata a intregului organism. Miscarile sunt la inceput brusce, membrele sunt incordate si rigide. In prima luna de viata sunt prezente starile emotionale primare: placerea (confortul), neplacerea (inconfortul) si teama.

Nevoile fiziologice – foamea, durerea, frigul, caldura, etc. – tot ceea ce devine agresiv pentru existenta copilului este captat de catre organele de receptie respective si transformat – preluat sub forma unei stari neuroafective. Aceasta traire globala a situatiei declanseaza mecanismele emotionale si, fireste, unele reactii, se pare comune pentru toate starile de inconfort.

Studierea raspunsurilor emotionale de tipul miscarilor la noul nascut a condus la concluzia ca miscarile segmentelor si corpului copilului sunt diferite atunci cand exprima nevoia de hrana, durerea fizica sau alta stare. Se stie, in codul de comunicare a unei stari emotive este si plansul. Exista conceptia ca nu este bine sa intervii totdeauna cand plange copilul pentru ca “il rasfeti”. Aceasta pozitie foarte raspandita are in ea un mare pericol pentru sanatatea copilului.

Plansul constituie un semnal de rupere a echilibrului intre starea de bine – resimtita ca o stare afectiva pozitiva si starea de inconfort resimtita ca stare afectiva negativa. Inlaturarea cauzei inseamna in fapt scoaterea copilului din tensiunea emotionala si restabilirea echilibrului.

In al doilea rand, plansul prin manifestarile sale pune in miscare mecanismele de declansare a starilor emotionale. Cu aceste cuvinte, el declanseaza emotia si o intretine. Cu cat este mai mare intervalul de plans, cu atat starea emotionala se intensifica si, fireste, se produc toate consecintele acestei stari de dezechilibru.

Mentionam ca o alta stare emotionala primara care intra in actiune de la inceput este frica. Chiar din primele zile, unii stimuli puternici si interveniti pe neasteptate – ca, de exemplu, un zgomot puternic, o lumina puternica, produce o reactie de aparare manifestata prin tipat si miscari dezordonate.

Posibilitatea de a valorifica afectogen stimuli care vin din exterior, il face pe copil ca chiar din prima luna sa inceapa o “obisnuire” afectiva cu mediul obiectiv si cu persoanele din jurul sau. Primele surse la care apar tentaculii sai afectivi sunt persoane fizice si vocea materna si paterna.

Semnele evidente ca persoana mamei – care fara indoiala exercita o stimulare afectiva specifica prin trairile sale, prin adresabilitate si prin contactul direct cu copilul, este ca prezenta mamei si cu atat mai mult alaturarea de corpul sau a copilului, produce efecte de calmare in cazul unei stari emotionale negative. Astfel, se dezvolta nevoia de securitate afectiva care il leaga pe copil atat de puternic de mama sa. Aceasta profunda necesitate psiho-afectiva joaca un rol considerabil in dezvoltarea afectiva si intelectuala a copilului.

Restabilirea echilibrului emotional sau calmarea se poate obtine si prin vocea modulata a afectiv a adultului, pe care copilul incepe s-o distinga si sa si-o apropie afectiv inca de la mijlocul primei luni.

Nu trebuie neglijat si faptul ca obiectele care il inconjoara pe copil incep – in scurtele dar importantele sale clipe de inspectie vizuala – sa-i intre in sfera sa afectiva, si-i devin familiare, calde. Nu de putine ori, schimbarea acestora sau introducerea unora necunoscute si neadaptate, produce modificari ale starilor afective si reactii pe care le atribuim altor motive.

Conducandu-ne numai dupa cateva coordonate ale comportamentului sau, putem constata faptul de necontestat ca puiul de om este de la inceput constituit – dotat – sa reactioneze dupa modelul afectivitatii umane.