Univers de copil

A+ R A-


Cartita si soarele

Cartita si soareleVa oferim spre lectura fabula “Cartita si soarele”, povestita de Stan Protopopescu.

Intr-una din zile, un vanator a tras cu arcul intr-o veverita, care sarea din creaca in creaca, dar nu o nimerea. Era pentru intaia oara cand acest vanator gresea tinta. Suparat si nelinistit, si-a zis: “Nu ma las! Maine fac o cursa in copacul in care veverita isi are locuinta si o prinde negresit!”

Asa a si facut, a muncit toata ziua urmatoare, ca sa faca o cursa cat mai buna. Acum era aproape cu neputinta ca veverita sa scape.

In zorii zilei a treia, maretul soare, sculandu-se din asternutul sau de aur, a zis: “Trebuie sa merg pe pamant si sa dau tuturor fapturilor lumina si caldura. Dar mai intai vreau sa vizitez micuta mea prietena veverita, care imi este atat de draga.”

Isi indrepta, asadar, razele spre copacul batran in care locuia veverita. Insa dintr-o data razele soarelui au fost prinse si inchise in cursa facuta de vanator. In aceeasi clipa, pe toata intinderea pamantului s-a asternut un intuneric adanc. Speriati, barbatii au inceput sa se framante, femeile sa se vaiete si copiii sa planga.

Cel mai necajit era insa vanatorul, pe care il chinuia constiinta, stiind ca el a fost pricina nenorocirii intamplate. “Ce am facut! isi zicea el, izbindu-se cu pumnii in cap. M-am purtat cu cruzime si am umblat cu inselatorie. Am vrut sa prind o faptura mica, de care n-aveam nicio nevoie. De aceea Marele Duh, suparat pe mine, i-a luat pamantului soarele. Semenii mei se chinuiesc, iar totul este numai din vina mea.”

A iesit din cort zdrobit de durere si a intrat in padure, unde a intalnit pe castor. “Prietene castor, il intreba vanatorul, tu care esti asa de istet la minte, n-ai putea sa deschizi cursa din copacul cel batran? Asa i-ai da soarelui, care este prins in cursa, drumul. Daca faci aceasta, iti dau cuvantul ca nu mai vanez castori pana la sfarsitul vietii.”

Castorul i-a raspuns: “Pentru aceasta promisiune, am sa incerc sa deschid cursa din copac.”

Se catara pe copacul cel batran, dar tocmai cand sa deschida usa de la cursa, soarele l-a ars cu o raza de foc si-l prefacu in cenusa.

Si mai disperat, vanatorul se ruga de urs sa deschida cursa, dar si ursul a avut soarta castorului. Rand pe rand, vanatorul se ruga de cerb, de corb, de vulpe, dar nici unul din acestia nu a vrut sa incerce. “De ce nu incerci tu insuti? i-a zis vulpea. Trebuie sa-ti platesti greseala pe care ai facut-o.”

Pierzand orice nadejde, vanatorul s-a culcat la radacina copacului si infasurandu-se in manta, a pornit sa se vaiete. Si iata ca auzi un glas subtirel, care il intreba: “De ce te vaieti?”

Vanatorul inalta capul si vazu ca era cartita. Ii povesti tot ce se intamplase, dar cartita i-a zis: “Nu te mai prapadi cu firea! Am sa incerc eu sa dau drumul soarelui. Se poate sa nu izbutesc si sa fiu prefacuta in cenusa. Totusi, voi incerca. Imi aduc aminte ca mai demult tu mi-ai scapat copiii de un caine, care voia sa-i sfasie, asa ca vreau sa-ti intorc recunostinta mea.

- Incepand de astazi, ii raspunse vanatorul, am sa port pe mine o cartita ca talisman si cartitele au sa fie sfinte pentru mine.”

Catarandu-se usor in copacul cel batran, cartita s-a apropiat de cursa si a ros cu dintii ei ascutiti lantul de la usa cursei. Usa s-a deschis si soarele, scapand din cursa, a mers sa lumineze din nou pamantul. Insa la iesire, razeile sale au ars ochii cartitei, care orbi in aceeasi clipa.

“Prietene vanator, i-a zis cartita, sa nu-ti faci inima rea din pricina acestei nenorociri ce mi s-a intamplat. Nu uita ca eu traiesc sub pamant, asa ca, in intunericul de acolo, n-am nevoie de lumina ochilor.”

Vanatorul a luat cartita in brate si a dus-o la locuinta ei de sub pamant, iar din ziua aceea nu a mai omorat cartite, ci, tinandu-se de cuvant, le-a socotit ca pe niste fapturi sfinte.

Iata care este, dupa credinta pieilor rosii, pricina pentru care cartitele au ochii asa de slabi, ca aproape sub oarbe.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Tara Romaneasca in vremea lui …

Tara Romaneasca in vremea lui Mircea cel Batran

Tara Romaneasca in vremea lui Mircea cel Batran   Dintre primii domni ai Tarii Romanesti, cel mai de seama a fost Mircea cel Batran. In vremea lui, Tara Romaneasca si-a intins si...

Institutii si servicii cu atri…

Institutii si servicii cu atributii in protectia copilului la nivel national si la nivel local legea nr 272 din 2004

CAPITOLUL VII - Institutii si servicii cu atributii in protectia copilului  SECŢIUNEA 1 - Institutii la nivel central Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului    Art. 100. - Monitorizarea respectarii principiilor si...

Sceneta Craciun Obiceiuri de C…

Sceneta Craciun Obiceiuri de Craciun

Scenetă Crăciun - Obiceiuri de Crăciun   Serbarea şi sceneta se va desfăşura într-o sală special amenajată şi decorată cu simboluri de iarnă şi Crăciun. Personajele scenetei: Gazda, Colacul, Cârnaţul, Banul şi...

Simboluri de toamna planse de …

Simboluri de toamna planse de colorat

Simboluri de toamna - planse de colorat Simboluri de toamna, magie de culori. Miraj de frunze, fructe si legume, zeite si bogatii. Haideti sa dam culoare planselor de colorat care prezinta...

Cuvantul manastirilor pictate

Cuvantul manastirilor pictate

Cuvantul manastirilor pictate Cine a spus ca noi nu avem calitatea monumentalului expresia unei culturi majore, nu are decat sa strabata nordul tarii pentru a se intalni cu manastirile...