Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Competentele si codul de conduita al inspectorilor
Marţi, 21 August 2012 00:00

   CAPITOLUL III
 Competentele si codul de conduita al inspectorilor

 

Art. 62. -

    Competentele profesionale necesare unui bun inspector sunt:

   a) sa fie capabil sa evalueze eficienta strategiilor didactice alese de cadrul didactic la clasa, precum si alte activitati care se desfasoara in institutia de educatie;

   b) sa fie capabil sa actioneze ca expert in educatie care acorda consultanta institutiei de educatie in procesul de dezvoltare institutionala si care da exemple de buna practica;

   c) sa fie capabil sa emita judecati de valoare in ceea ce priveste propunerea recomandarilor si masurilor care decurg din rezultatele inspectiei.

Art. 63. -

    Inspectorii au dreptul de a intra in orice institutie de educatie in vederea indeplinirii sarcinilor profesionale. Indiferent de tipul de inspectie pe care il realizeaza in cadrul institutiilor de educatie, inspectorii vor respecta urmatoarele prevederi:

   a) vor actiona in unitatile de invatamant, respectand normele prezentului regulament;

   b) vor respecta personalul didactic, personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic din unitatea scolara inspectata;

   c) vor respecta elevii in calitate de participanti la procesul educational;

   d) vor comunica deschis, asigurand in acelasi timp confidentialitatea datelor care se refera la unitatea scolara si la personalul ei;

   e) vor evalua obiectiv personalul unitatii scolare;

   f) se vor asigura ca datele si probele sunt colectate in mod corespunzator si sunt analizate corect;

   g) vor fi flexibili in evaluari si in aplicarea procedurilor de inspectie, pentru a se putea adapta situatiilor concrete intalnite.

Art. 64. -

    Inspectorii vor actiona in scoli dupa cum urmeaza:

   a) vor avea in vedere faptul ca, desi au dreptul de a intra in institutia de educatie, nu trebuie sa perturbe desfasurarea normala a procesului educational;

   b) vor tine cont de faptul ca rolul inspectiei este unul de evaluare si de sprijin/consiliere, si nu unul de control excesiv birocratic;

   c) nu isi vor folosi functia in scopul obtinerii de profituri personale;

   d) vor avea in vedere faptul ca personalul institutiei de educatie este alcatuit din profesionisti, pe care ii vor trata ca atare. In acest sens, le vor comunica celor inspectati obiectivele urmarite, procedurile de inspectie aplicate si criteriile de apreciere folosite;

   e) vor avea o discutie preliminara cu personalul didactic referitoare la activitatea care va fi inspectata, in urma careia isi vor expune cat mai echilibrat opiniile asupra celor observate;

   f) nu vor interveni in timpul lectiei decat daca observa ca profesorul pune in pericol viata, sanatatea elevilor, a lui sau a asistentei; nu vor solicita personalului didactic date, informatii sau lucruri nerelevante;

   g) vor discuta cele observate la clasa mai intai cu profesorii respectivi si, ulterior, si cu alte persoane implicate in procesul educational.

Art. 65. -

    Inspectorii vor respecta personalul didactic, personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic din unitatea scolara inspectata:

   a) se vor asigura ca personalul didactic, personalul didactic auxiliar si personalul nedidactic au inteles scopul inspectiei;

   b) vor realiza consilierea profesionala a personalul didactic si vor evita declansarea vreunui incident.

Art. 66. -

    Inspectorii vor respecta elevii in calitate de participanti la procesul educational:

   a) se vor asigura ca elevii au inteles scopul inspectiei si modul in care sunt implicati. Inspectorii trebuie sa dialogheze formal si informal cu elevi de diferite varste si grade de pregatire si sa ii asculte cu atentie pe cei care doresc sa isi expuna opiniile in legatura cu scoala;

   b) se vor comporta ca niste profesionisti cu elevii si vor evita declansarea vreunui incident. Inspectorii vor actiona intotdeauna spre binele si siguranta elevilor.

Art. 67. -

    Inspectorii vor comunica deschis, asigurand in acelasi timp confidentialitatea datelor care se refera la unitatea scolara si la personalul ei:

   a) vor dialoga cu parintii, cu personalul, cu membrii consiliului de administratie, sponsorii etc., pentru a-i face sa inteleaga scopul inspectiei si modul in care acestia vor fi implicati in acest proces;

   b) vor prezenta personalului didactic un raport verbal asupra rezultatelor inspectiei, pentru a cunoaste opiniile si comentariile acestuia, inainte de a trece la redactarea raportului final de inspectie. Atat raportul verbal, cat si cel scris vor cuprinde, in esenta, aceleasi aprecieri, vor evita limbajul extrem de specializat si nu vor lasa loc ambiguitatilor;

   c) vor asigura confidentialitatea informatiilor primite privind unitatea scolara, elevii si personalul.

Art. 68. -

    Inspectorii vor evalua obiectiv personalul unitatii scolare:

   a) isi vor baza aprecierile pe criteriile stabilite la nivel national, pe datele si probele colectate, bazandu-se pe surse sigure si neechivoce;

   b) vor evalua obiectiv personalul institutiei de educatie. Cadrele didactice au obligatia de a accepta evaluarea si consilierea inspectorului. Prezenta la lectii a inspectorului nu se considera perturbare a activitatii didactice.

Art. 69. -

    Inspectorii se vor asigura ca datele si probele sunt colectate in mod corespunzator si sunt analizate corect:

   a) vor colecta date si vor identifica aspectele care trebuie inspectate, asa cum reies acestea din documentele si din activitatea unitatii de invatamant;

   b) vor colecta date in urma analizei documentelor institutiei de educatie, a discutiilor cu parintii, profesorii si elevii si dupa observarea diferitelor activitati educationale care au loc in scoala, inclusiv observarea lectiilor si a comportamentului elevilor, a modului in care directorul si angajatii isi indeplinesc responsabilitatile. Inspectorii pot aplica chestionare adresate elevilor, conform anexei nr. 7, parintilor, conform anexei nr. 8, si personalului didactic, conform anexei nr. 9;

   c) vor folosi si datele care provin de la nivel judetean sau de la MECTS.

Art. 70. -

    Inspectorii vor fi flexibili in evaluari si in aplicarea procedurilor de inspectie, pentru a se putea adapta situatiilor concrete intalnite:

   a) inspectorii vor evalua calitatea educatiei furnizate si masura in care elevii au atins sau nu standardele nationale (curriculare si de evaluare);

   b) inspectorii vor face deosebire intre chestiunile minore si cele majore, intre aspectele pozitive si cele negative si vor elabora raportul fara teama sau partinire.

Art. 71. -

    Anexele nr. 1-9 fac parte integranta din prezentul regulament.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Activitatile extracurriculare si impactu…

ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE ȘI IMPACTUL ACESTORA ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI Prof. RĂȘCHITOR SIMONA Școala gimnazială C-TIN PANTIRU GRINȚIEȘ, NEAMȚ Oricât ar fi de importantă educaţia  realizată prin procesul de învăţământ, aceasta nu...

Read more

Cantecele in predarea limbii engleze

CÂNTECELE ÎN PREDAREA LIMBII ENGLEZE Profesor de limba engleză Crețu Alina-Arsaluis, Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”, Brăila Cântecele nu înseamnă doar distracție, ele reprezintă un...

Read more

Violenta in scoala agresiunea

VIOLENŢA ÎN ŞCOALĂ. Agresiunea.   Profesor: Teodorescu Lăcrămioara Şcoala cu clasele I-VIII Faraoanele           ,, Atâta timp cât oamenii vor folosii violenţa pentru a combate violenţa, aceasta va exista întotdeauna printre noi ,, Michael...

Read more

Raport scris final al inspectiei scolare…

  ANEXA Nr. 3   la regulament   RAPORT SCRIS FINAL AL INSPECTIEI SCOLARE GENERALE   - model -      1. Denumirea unitatii de invatamant preuniversitar ......................................................................................................    2. Perioada inspectiei ....................................................................................................................................................    3. Echipa de inspectie:...

Read more

Program Scoala Altfel activitati pentru …

ACTIVITATEA NR. 2 CERCETĂŞIA ESTE ALTFEL! ESTE UN MOD DE VIAŢĂ!   Program Şcoala Altfel -  Activităţi 1.       Grupa de vârstă: tineriiii din clasele IX-XII 2.       Ariile de dezvoltare: fizic, intelectual, caracter, emoţional, social, spiritual 3.      ...

Read more

Caracteristicile crizei educationale

CARACTERISTICILE CRIZEI EDUCAŢIONALE Prof. Pavel-Surlaru Adriana Cristina Colegial Economic Buzău A fi un cadru didactic performant înseamnă a fi o prezenţă semnificativă...

Read more

Metode si tehnici de cunoastere si carac…

METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE ŞI CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR     Cunoaşterea psihologică de către profesor a elevilor este complexă şi dificilă, dar, este şi extrem de profitabilă pentru elevul în cauză,...

Read more

Proba metodico practica la concursul pen…

ANEXA Nr. 8   la metodologie   PROBA METODICO-PRACTICA din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unitatile cu invatamant sportiv integrat si suplimentar (licee si clase cu program sportiv/cluburi sportive...

Read more