Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Dreptul la nefericire
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 10 Noiembrie 2015 19:05

DREPTUL LA NEFERICIRE

DUMITRU TALVESCU

Liliana Terziu a editat 6 volume de poezie până acum și este la primul volum de eseuri. Acest volum de dincolo de cortina intimității și etalează, ca într-un jurnal îndrăzneț frământările existențiale desprinse ca un siaj al adâncurilor din suflet. Acestea se răsfrâng și se răsucesc în nenumărate fațete ale unei realități la care suntem martori toți, dar pe care ea le cunoaște cel mai bine: realitatea cotidiană a timpului prezent, femeia și poziția acesteia în societate, iubirea versus sexualitate sau necesitate socială, stările psihice judecate subiectiv prin prisma trăirilor avute în trecut, cu reverberațiile acestora întrun prezent neconform (melancolie, singurătate, iubire….). „Lumea mea este formată dintr-un amestec eterogen și antagonic de melancolie, visare, iubire, tristețe, anxietate, mister, tăceri, amintiri, angoase, lacrimi, zâmbete, furie, lacrimi, oboseală, rugăciuni, …” Acest modus vivendi se pare că este felul acceptat cu seninatate, în perspectiva unei trăiri dincolo de conveniențe sociale și anturaje formale. Și tot ea se întreabă, puțin mai încolo: „De ce să aspir la fericire?” Răspunsul pare dur, dacă nu ar fi de o sinceritate tulburătoare : „Aici, pe pământ, vreau să trăiesc pe muchie de cuțit, pe marginea prăpastiei, periculos, intens, incitant, complet, să ard pe dinăuntru cu o flacără vie și contagioasă, să pot fi, după caz, tristă, veselă, melancolică, plină de energie, supărată, exuberantă, entuziastă, amărâtă,…Ei, bine, da, asta vreau să fiu, să am dreptul de a fi nefericită și nu abonată la idealul unei fericiri iluzorii.” Deziluziile și neîmplinirile, goana după răspunsuri și explicațiile care caută să badijoneze un suflet extrem de sensibil și aparent singur, umplu volumul cu un adevărat poem în proză, în care transpare cu exactitate omul din noi, cunoscut, recunoscut sau ascuns, supus acelorași nevoi, griji, căutări și sentimente, fie că este bărbat sau femeie. Din perspectiva Lilianei Terziu, paginile acestei cărți sunt un elogiu strict adresat femeii ca parteneră a bărbatului, totodată o pledoarie în favoarea femeii ca individ, din punctul meu de vedere mult mai dotată intelectual decât bărbații, mai sinceră și înțeleaptă decît ei, capabilă să sufere, să rabde, să spere și să renunțe la aproape tot, pentru liniștea familiei, a mediului imediat. Și summa cum laudae, capabilă de a da viață, cel mai minunat dar, pentru care și poate numai pentru atât, să transformăm opiniile despre femei în elogii.

Apoi, cartea dezvăluie trăirile autoarei, indisolubil împletite cu regrete și speranțe, întrun ghem de presupuse iluzii care se pot destrăma în urma unui dor permanent și a unei pofte de viață acute. Am ușoara senzație de deja lu în multe din capitolele acestei cărți, pentru că, deși ea e scrisă de un OM femeie, mă simt dominat în calitate de OM bărbat, de aceleași stări, reverii și neîmpliniri, mereu în așteptarea unor schimbări care întârzie să apară, la fel ca cele desfășurate admirabil de autoare. Melancolia, melancolicul, stări și atitudini sunt analizate aproape ca întrun manual de psihologie, dominant fiind sentimentul de iubire, al căutării ei și în final, iluzia găsirii acesteia ca revelație, în acelașii registru fiind prezentate și analizate prin căutare de răspunsuri, prin întrebări, singurătatea, frumusețea, dorințele, pentru ca, în final, capitolul „Rugăciune” să dovedească adevărata stare de a fi a Lilianei Terziu, privită doar cu subiectivism și în directă relaționare cu Dumnezeu, iremediabil și ireconciliabil iubind. Pentru că, opinez aici doar ca o parere personala, iubim o singura dată, restul, în cazul în care aceasta nu se materializează printr-o uniune pe viață, nu sunt decât căutări ale acesteia. Apoi dăruim dragoste, această stare e maleabilă, apare și dispare, se însuflețește și piere, durează perioade pe care nu le poti controla, pentru că ești sub imperiul iubirii, cauți ceîncă nu s-a împlinit, întimp ce lângă tine rămâne doar nostalgia, iluzia regăsirii, visele, care se pare, sunt mai puternice decât realitatea pentru că te poți refugia în ele și să închizi cutia, rămânând deliberat pradă lor și singurătății. Dar căutând, mereu căutând paleative pentru starea de bine și mulțumire, în ciuda unei realități din ce în ce mai greu de acceptat de cei care înțeleg și au găsit adâncul cuvintelor și adevărul din ele. Așa cum a reușit Liliana Boian Terziu, dincolo de masca unei femei impenetrabile, care-și ascunde înțelepciunea ateniană sub o mască aparent afroditică…

Cred că această carte ar trebui citită de toți bărbații. Felul în care se descoperă Liliana Boian Terziu este comun tuturor femeilor, celor care înțeleg și celor care încă mai caută răspunsuri. O pledoarie în favoarea unei lumi mai bune clădită pe sentimente de iubire și compasiune, pe egalitate și efort comun pentru înțelegere, adaptare și evoluție spirituală aleasă. Iar dacă acest aspect întârzie să se producă, nu e decât din cauza celor care continuă să-și facă iluzii în singurătate, tânjind la fericirea terestră, trăind întrun libertinaj irelevant și fără finalitate benefică, nici materială, dar nici spirituală. Iar din punctul meu de vedere, lăsând la o parte aspectul jurnalier al acestei cărți, tematica abordată și felul în care este scrisă întrunește cu măiestrie un succes literar de care sunt convins.

 


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Efectele media asupra dezvoltarii person…

EFECTELE MEDIA ASUPRA DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII PREŞCOLARULUI   Educatoare Portik Laura Grădiniţa P. P. Nr. 1 Reghin   Rezumat Referatul ţine să atragă din atenţia asupra efectelor negative pe care le are televizorul şi calculatorul asupra minţii...

Read more

Simularea examenelor de evaluare nationa…

Simularea examenelor de evaluare nationala si bacalaureat 2015   Vezi ordinul si calendarul simularea evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a din anul scolar 2014-2015, respectiv: ·         Ordinul privind organizarea si desfasurarea simularii...

Read more

Satira sociala in Tiganiada lui Ion Buda…

SATIRA SOCIALĂ ÎN ȚIGANIADA LUI ION BUDAI – DELEANU   Prof. Drd. Miron Costina Violeta Școala cu clasele I-VIII Tălpaș, Dolj   Mots-clés: satire, intertextualité, société, politique, Tsiganes   Resumé Auteur satirique par excellence, la réponse de...

Read more

Conventia drepturilor copilului explicat…

CONVENŢIA DREPTURILOR COPILULUI - EXPLICATĂ PENTRU COPII -   Profesor Lazar Mihaiela Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu     Pe cine vizează această Convenţie (art. 1, 2): Prezenta Convenţie este prevăzută pentru toţi cei care au...

Read more

Directii expresioniste in poezia lui Ion…

DIRECŢII EXPRESIONISTE IN POEZIA LUI ION BARBU Institutor: Nevodenszki Sorina Şcoala cu clasele I-VIII, Sînandrei, Jud. Timis   “În poezia mea, ceea ce ar putea trece drept modernism nu este...

Read more

Procesul de invatamant si sistemul de in…

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT   Înv. Dobraniş Gabriela, Şcoala Gimnazială Ungureni, Bacău   Procesul de învăţământ este considerat cea mai înaltă formă de organizare şi desfăşurare a educaţiei, determinate de prezenţa...

Read more

Modele de cereri miscarea cadrelor didac…

Modele de cereri – mişcarea cadrelor didactice 2011-2012    Acord pentru detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2011-2012    Cerere de detaşare la cerere prin concurs specific   Cerere de înscriere la concursul de ocupare...

Read more

Calendarul de desfasurare a evaluarii na…

Calendarul de desfasurare a evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2012-2013   Vezi Calendarul de desfasurare a evaluarii nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2012-2013.   In Monitorul...

Read more