Drogurile - informatii generale |
Joi, 22 Aprilie 2010 18:20 |
Informaţii generale
Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză – droog.
În accepţia clasică, drogul este substanţa care, fiind absorbită de un organism viu, îi modifică una sau mai multe funcţii (OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii); în sens farmacologic, drogul este o substanţă utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependenţă fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mintale, ale percepţiei şi ale comportamentului.
În conformitate cu unele recomandări ale OMS, substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări şi generează dependenţa, sunt următoarele: alcoolul, opiaceele, derivatele cannabisului, sedativele şi hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili, alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase, utilizate în asociere.

Potrivit documentelor internaţionale, prin drog se înţelege „stupefiantele supuse controlului internaţional, prin Convenţia Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I şi II)” şi „substanţele psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind Substanţele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III şi IV)” .
Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală, animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. „Ele acţionează direct asupra sistemului nervos central, influenţând inegal, selectiv sau global, atât funcţiile psihice instinctive cât şi procesele mintale şi emoţionale.”
În fabricarea anumitor droguri sunt folosite unele substanţe chimice, denumite precursori.
Precursorii sunt „substanţe chimice folosite în fabricarea ilicită a drogurilor, sărurile acestora precum şi amestecurile ce conţin astfel de substanţe”. Regimul juridic al acestor substanţe este reglementat de Legea nr. 300/ 2002.
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Ultima actualizare în Miercuri, 26 Ianuarie 2011 16:09 |
|
GENEZA UNOR FRAZEOLOGISME ROMÂNEŞTI
Lorincz Cristina
profesor Liceul de Arte Plastice, Braşov
Rezumat: Articolul prezintă geneza unor frazeologisme româneşti, pornind de la explicarea termenului, etimologie şi ajungând la exemplificarea unora. Articolul subliniază de... Read more
MOTIVAȚIA ÎNVĂȚĂRII LA ȘCOLARII MICI
Prof. înv. primar Almaș Andreea-Ioana
Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău
Una dintre mizele cele mai importante ale sistemului de învățământ românesc este stimularea motivației... Read more
STRATEGII DE INTEGRARE A ELEVILOR CU C.E.S.
ÎN ORA DE LIMBA ROMÂNĂ
Prof. Magdalena Cotlerenco-Medeleanu
Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu”, Brăila
Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă... Read more
 STUDIU PRIVIND SITUAŢIA DEŞEURILOR ÎN MUNICIPIUL BRAŞOV
Constantin Elena Mădălina
Prof Geografie - Şcoala Generală nr. 6 Iacob Mureşianu
Rezumat: Odată cu dezvoltarea economică a oraşului Braşov începută în a doua jumatate a... Read more
MODURI DE DETERMINARE A EFICACITĂŢII ŞI EFICIENŢEI PREDĂRII. EVALUAREA COMPORTAMENTULUI DIDACTIC AL PROFESORULUI
Prof: Popa Ianina
Liceul Tehnologic Numărul 1 Sighişoara
Eficienţa procesului de învăţământ este influenţată de mai mulţi... Read more
PRECIZĂRI
pentru aplicarea Ordinului M.E.C.I. nr. 5132/10.09.2009
privind organizarea şi desfăsurarea
activităţilor specifice funcţiei de diriginte
În atenţia directorului, coordonatorului de proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, responsabilului comisiei metodice... Read more
CONFLICTUL SOCIOCOGNITIV – FACTOR AL DEZVOLTÃRII INTELECTUALE A ELEVILOR
Prof. Bulzan Claudia
Grup Şcolar Industrial Al. Popp Resita
Activitãtile interactive care presupun colaborarea dintre elevi pot contribui la dezvoltarea cognitivã a... Read more
ROMANUL MAITREYI – O INIŢIERE ÎN LABIRINTUL IUBIRII
Profesor Marincaș Marinela Adriana,
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Rezumat
Mircea Eliade se abandonează unei instinctive şi patetice simplităţii în crearea mitului... Read more
FAMILIA-SURSĂ DE TENSIUNI ŞI NELINIŞTI PENTRU COPII?
Prof. Terchilă Elena
Liceul Teologic Tg-Jiu
Familia reprezintă un partener important în educaţia copilului. Educaţia este o obligaţie a familiei, a statului, a… EDUCATIA
Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii… MODALITĂŢI NONFORMALE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE
A LIMBILOR STRĂINE
Prof. Aurelia Nae
Şcoala „George Poboran”, Slatina-Olt
Programele şi proiectele europene pe care le-am experimentat la clasă au fost de un…
COLINDATUL COPIILOR
Prof. Ciuca Cristina
Şcoala cu clasele I – VIII, Bâsca-Chiojdului, Com. Chiojdu, Jud. Buzãu
Obiceiurile calendaristice sunt grupate în patru cicluri care corespund celor… 1. Droguri de petrecere (party drugs)
1. "Poppers"
Substanţa: Amilnitrit, butilnitrit, aditivi, de ex. solvenţi organici
Formă de consum:
Poppers se inhalează şi în nici un caz nu se ingerează (beau). Efectul… Învăţătorii şi profesorii Junior Achievement se pregătesc cu tehnologie de business pentru ore “altfel”
Bucureşti, 17 februarie - Miercuri, 85 de învăţători din 36 de localităţi şi oraşe* au participat la…
DROGURILE SI EFECTELE LOR ASUPRA ORGANISMULUI
Prof. Camelia Cosma
Liceul de Artă “Ioan Sima”, Zalău
Școala Gimnazială “Porolissum”, Zalău
Drogurile sunt substanţe naturale…
BIOLOGIE ȘI MATEMETICĂ - NOȚIUNI DE INTERDISCIPLINARITATE
prof.Arjoca Mihaela Maria
Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timișoara
Rezumat: Viitorul va aduce tehnologii și inovații performante, inspirate din natură.
Cuvinte cheie: biologie, tehnică,… STANDARDE PROFESIONALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
Prof. Achim Maria
Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalau
MOTTO:
„Nu-i ÎNVEŢI pe copii
nici ceea ce ŞTII,
nici ceea ce VREI
ci ceea ce EŞTI.”
Prin natura umană, ne dorim…
|