Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Educatia digitala in scoala romaneasca
Joi, 08 Septembrie 2011 00:00

EDUCAȚIA DIGITALĂ ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ

 

Profesor Magaz Vasilica Georgeta

Liceul Teoretic Callatis”, Mangalia

 

 

               Rezumat - Acest secol este fără îndoială, secolul culturii digitale. Educaţia digitală este  una din preocupările de bază ale învățământului românesc, prin formarea culturii informaţiei şi comunicării digitale la nivelul oricărui cetăţean. Fără o populaţie educată, doritoare să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării, nici o comunitate nu poate participa în mod real în reţeaua globală.[1] Integrarea computerului în procesul de învăţământ nu mai este privită ca o mişcare avangardistă, ci ca o necesitate. În întreaga lume se observă convertirea conţinutului cultural într-o formă digitală, făcând astfel produsele disponibile oricui, oriunde şi oricând. Lecţiile digitale îi ţin pe elevi la şcoală şi îi fac să fie mai atenţi la informaţii. Educaţia virtuală a devenit un adevărat fenomen în industria românească în ultimii ani.

             Cuvinte cheie: Educaţia digitală, lecţii digitale, soft educaţional, biblioteci digitale, platforme de e-learning, Thinkquest, SEI, eTwinning, iTeach.

 

 

Acest secol este fără îndoială, secolul culturii digitale. Educaţia digitală este  una din preocupările de bază ale învățământului românesc, prin formarea culturii informaţiei şi comunicării digitale la nivelul oricărui cetăţean.  Fără o populaţie educată, doritoare să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării, nici o comunitate nu poate participa în mod real în reţeaua globală.[2]  Integrarea computerului în procesul de învăţământ nu mai este privită ca o mişcare avangardistă, ci ca o necesitate.  În întreaga lume se observă convertirea conţinutului cultural într-o formă digitală, făcând astfel produsele disponibile oricui, oriunde şi oricând. Lecţiile digitale îi ţin pe elevi la şcoală şi îi fac să fie mai atenţi la informaţii. Educaţia virtuală a devenit un adevărat fenomen în industria românească în ultimii ani.

În continuă dezvoltare, tehnologiile informaţiei şi comunicării au schimbat fundamental natura relaţiilor globale, sursele de avantaj în competiţie şi oportunităţile pentru dezvoltare economică şi socială. Tehnologii ca Internetul, computerele personale sau telefonia mobilă au schimbat întreaga lume într-o reţea globală de persoane, firme, şcoli şi guverne, ce comunică şi interacţionează între ele printr-o varietate de canale. Explozia acestei reţele globale mediate tehnologic a produs o lume în care oricine poate, virtual, să beneficieze de avantajele Integrării Digitale.[3]

Şcolile trebuie să integreze mecanismele ICT[4]  în procesul de învăţare dacă doresc să fie parte a reţelei globale. Pregătirea unei şcoli în acest sens ar trebui să  țină cont de următoarele aspecte: numărul de computere, accesul fizic la noi tehnologii, răspândirea reţelei, accesarea şi organizarea conţinutului electronic, calitatea şi viteza conexiunii în şcoli. Profesorii trebuie instruiţi la rândul lor pentru a folosi Internetul şi computerele ca metode de predare în beneficiul elevilor. Elevii ar trebui învăţaţi de la cele mai tinere vârste posibile să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru îmbunătăţirea performanţelor în studiu.

Este esenţial ca în cadrul comunităţii să existe pentru viitorii specialişti ICT oferte de instruire bazică sau avansată în programare de software, hardware şi design Internet. În acest sens, tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt integrate în totalitate în curriculum, sunt predate în cursuri şi sunt esenţiale procesului de învăţare.

În acest scop au fost create documente digitale, dar şi aplicaţii dedicate învăţării asistate de computer (dezvoltarea bibliotecilor digitale, crearea platformelor de e-learning, crearea reţelelor dedicate procesului educaţional informatizat). Consider că orice iniţiativă trebuie să aibă în vedere crearea şi valorificarea unui conţinut digital, altfel nu putem vorbi de digitalizarea actului educaţional.

Însă, odată cu aceste procupări, au apărut carențele  la iniţiativele de promovare a noilor tehnologii în învăţământ. Aceste inițiative  au luat-o adesea înaintea capacităţii multor dascăli de a înţelege şi adapta cursurile la nevoile elevilor. Realitatea este că mulţi profesori nu reuşesc să folosească computerul ca suport didactic la clasă, iar formulele de predare-învăţare de la noi trebuie radical modificate.  Elevul trebuie pus să gândească, să se implice efectiv, să se autoevalueze, iar acest lucru se poate realiza numai dacă profesorul va deveni coordonator şi evaluator, va antrena elevul în proiecte concrete, proiecte cu un profund conţinut de viaţă reală.

SEI[5] este un program complex iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în 2001, al cărui obiectiv de bază este susţinerea procesului de predare-învăţare în învăţământul preuniversitar cu tehnologii de ultimă oră.[6] Programul se focusează pe  educația digitală a populației tinere, oferind acces egal tuturor elevilor și profesorilor din învățământul pre-universitar la instrumente moderne de predare/învățare. În prezent, școlile românești pun la dispoziția beneficiarilor  laboratoare computerizate, dotate cu tehnologie de vârf, crescând astfel calitatea procesului educațional. Prin folosirea resurselor didactice interactive calitatea procesului de învățare crește. Elevul are la dispoziție nu doar ilustrări abstracte sau statice ale fenomenelor predate ci și simulări realiste și animații și experimente virtuale.

Proiectul SEI este considerat, la nivel european,  pe baza rezultatelor obţinute, drept unul din cele mai avansate proiecte de utilizare a tehnologiei informaţiei în educaţie şi poate constitui începutul uneia din cele mai reuşite campanii de informatizare a învăţământului de stat din lume.

            Utilizarea platformelor virtuale pentru realizarea proiectelor educaționale reprezintă un concept nou abordat în mediul educațional. Învățarea nu este centrată pe obiecte de studiu, ci pe calitățile și abilitățile pe care cel care învață trebuie să și le dezvolte, stimulează lucrul în echipă, favorizează atașamentul grupului la valorile promovate de proiect. O serie de proiecte folosesc platforme de învățare virtuală – un spațiu comun de învățare, care poate fi accesat de la orice PC prin Internet.

            Participanții în mediul virtual trebuie să aibă control, în orice moment, asupra propriului proces de învățare. Una dintre cele mai utilizate platforme virtuale este  Thinkquest, dezvoltată și susținută de Fundația Oracle pentru Educație,  ce permite schimbul de idei, inspiră creativitatea şi vehiculează informaţia, îmbunătăţind aptitudinile de comunicare în diverse limbi străine, de operare cu diverse softuri, lucrul în echipă şi parteneriatul, oferă fiecărui membru al acestei comunităţi virtuale un cont de utilizator protejat şi o pagină web personală. ThinkQuest oferă posibilităţi pentru: crearea de pagini web, publicarea lucrărilor pentru a fi vizualizate de alţi elevi, crearea rapidă de lecţii, transmiterea mesajelor protejate, crearea de grupuri de proiecte, colaborarea cu alte grupuri sau cu alte şcoli din lume.

O altă platformă virtuală este oferită de  eTwinning, care face parte din Programul Lifelong Learning al Comisiei Europene, fiind măsură acompaniatoare pentru Programul Sectorial Comenius  și promovează colaborarea între şcolile europene prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicării. Acţiunea eTwinning asigură asistenţă, instrumentele şi serviciile necesare pentru a facilita iniţierea de parteneriate pe termen scurt sau lung, în orice disciplină. Portalul eTwinning[7]  este principalul punct de întâlnire şi spaţiu de lucru al acţiunii. Disponibil în 23 de limbi, portalul are circa 50.000 de membri şi peste 4.000 de proiecte cu doi sau mai mulţi parteneri. Portalul oferă cadrelor didactice o gamă largă de instrumente online, cu ajutorul cărora pot găsi parteneri, pot iniţia proiecte şi pot face schimb de idei şi de exemple de bună practică. Galeria de instrumente particularizate oferită de platforma eTwinning facilitează implicarea rapidă în activităţile de colaborare.

Un program pentru profesori - eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene.

Un program pentru elevi - Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire online între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.

Un program pentru comunitate - Înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se “înfrăţească” şi completeze comunicarea şi cooperarea online prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.

iTeach este o platformă online pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice prin încurajarea participării şi a schimbului de resurse, facilitarea colaborării, formarea competenţelor pedagogice şi de specialitate. iTeach propune crearea unui mediu virtual avansat destinat dezvoltării profesionale a cadrelor didactice, care integrează instrumente web şi facilităţi specifice comunităţilor virtuale, pentru informare şi formare, pentru facilitarea schimbului de experienţă, pentru dezvoltarea de proiecte didactice la distanţă, pentru colaborare socio-profesională, pentru familiarizarea naturală cu noile tehnologii. Pe această platformă sunt disponibile  cursuri online care vizează dezvoltarea competenţelor pedagogice şi de specialitate ale cadrelor didactice înscrise, reviste de specialitate, ştiri, informaţii şi resurse pentru predare.

În concluzie, platformele virtuale de învățare pot oferi atât oportunitatea organizării de activități curente, curriculare, cât și dezvoltarea și implementarea de proiecte educaționale, formale curriculare sau extracurriculare, sau nonformale, asigurând astfel atingerea obiectivelor legate de integrarea educației digitale în activitatea de învățare.

 

Bibliografie

1.      Magdas I., Didactica informaticii, de la teorie la practică, Editura Clusium, 2007

2.      Simpozion Internațional ediția I, Responsabilitate publică în educație , Editura Crizon, Constanța, 2009

3.      http://www.acsoare.com/category/educatie

4.      http://iteach.ro

5.      http://portal.edu.ro

6.      http://www.etwinning.ro

7.      http://www.eos.ro/

8.       http://www.elearningeuropa.info/ro

9.       http://cyber.law.harvard.edu/readinessguide/downloads.html



[1] Global Area Network (GAN) este rețeaua care cuprinde toata lumea, legând între ele calculatoarele de pe întreg globul. Cea mai renumită rețea GAN este Internetul.

[2] Global Area Network (GAN) este rețeaua care cuprinde toata lumea, legând între ele calculatoarele de pe întreg globul. Cea mai renumită rețea GAN este Internetul.

[3] http://cyber.law.harvard.edu/readinessguide/downloads.html

[4] tehnologiile informaţiei şi comunicării

[5] Sistem Educaţional Informatizat

[6] http://portal.edu.ro/index.php

Ultima actualizare în Vineri, 09 Septembrie 2011 16:30
 

Revista cu ISSN

Le projet en classe de fle

LE PROJET EN CLASSE DE FLE Bondoc Mihaela, profesor de limba franceză Colegiul Național I.L.Caragiale Ploiești Motto: “ J’entends et j’oublie, Je vois...

Read more

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri …

Spune Nu drogurilor - tipuri de droguri - crack

1.     Crack-ul   La mijlocul anilor 80 a apărut în SUA şi mai târziu în Europa un drog care seamănă, din punct de vedere al procesului de producţie, cu drogurile sintetice...

Read more

Rolul comunicarii in procesul de invatam…

ROLUL COMUNICÃRII ÎN PROCESUL DE ÎNVÃŢÃMÂNT   Institutor Anton Simona Marinela Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Vorniceni, Judetul Botosani     Schimbarea conceptiei comunicative promovatã în scoalã pune în mod acut problema educãrii cu si...

Read more

Le theatre et son role dans la vie

LE THÉÂTRE ET SON RÔLE DANS LA VIE Prof. Cărăuşu Camelia Alina, Şcoala Gimnazială ,,Ştefan Cel Mare” Botoşani Grâce au...

Read more

Cum ne raportam la tentatiile culinare

CUM NE RAPORTĂM LA TENTAȚIILE CULINARE Prof. educator Mureșan- Chira Gabriel Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj-Napoca Prof. educator Ioviță Daniela Școala Gimnazială Specială Centru...

Read more

Contracte la termen pe indici bursieri i…

CONTRACTE LA TERMEN PE INDICI BURSIERI ÎN ROMÂNIA   Cîrcotă Roxana - prof. ec. Liceul Tehnologic de Marină Galați   Rezumat Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în anul 1995, în baza Deciziei nr....

Read more

Metodologie gradatie de merit pentru pro…

Metodologie gradatie de merit pentru profesori 2017 Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia si criteriile privind acordarea gradatiei de merit personalului didactic din...

Read more

Bolile aparatului respirator

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR Cosma Camelia Liceul de Artă ”Ioan Sima” și Școala Gimnazială ”Corneliu Coposu”, Zalău Aceste boli pot fi grupate în...

Read more