Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Imbunatatirea calitatii actului de predare invatare evaluare la geografie
Scris de mihaiela lazar   
Luni, 08 Iulie 2019 00:00

ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII ACTULUI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE PRIN UTILIZAREA APLICAȚIILOR ONLINE ÎN ORELE DE GEOGRAFIE

Prof. Rus Marinela

Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița

Utilizarea aplicațiilor online în orele de geografie prezintă avantajul faptului că acestea pot fi integrate în orice etapă a lecției (de verificare, de predare, de consolidare și recapitulare a cunoștințelor). Mai mult, elevii nu simt emoția intensă a unei evaluări, fiind percepute ca un joc. Când se realizează în grup, se dezvoltă comunicarea asertivă și sentimentul de apartenență mai ales pentru elevii introvertiți. Este foarte important faptul că elevii percep utilizarea acestei aplicații ca pe un joc, luând în considerare dorințele lor de a interacționa și mai mult cu tehnologia digitală în mediul școlar, devenind subiect al propriei sale formări.

Aplicația Kahoot! a avut mult succes la clasă. Elevii au fost inițiați să creeze și ei teste pe anumite teme favorite. Au putut astfel să fie, pentru câteva minute, Profesor de geografie!

Dacă până în semestrul I al acestui an școlar, elevii au fost antrenați să utilizeze softul portal roman online sau seterra online în orele de geografie, începând din luna februarie , am fost familiarizați profesorii cu o nouă aplicație ce poate fi desfășurată sub formă de joc on line, atât individual cât și sub formă de grup. Este vorba despre aplicația Kahoot!

Platforma Kahoot! a fost lansată în august 2013, în Norvegia. Ea este utilizată ca tehnologie educațională în sălile de clasă și reprezintă o platformă de învățare bazată pe jocuri. Jocurile sale de învățare, „kahoots”, sunt chestionare cu multiple opțiuni care permit generarea de utilizatori și pot fi accesate prin intermediul browserului web.

Kahoot! a reprezentat un proiect comun între Mobitroll și Universitatea Norvegiană de Tehnologie și Știință. Cei care au pus bazele acestui proiect au fost Johan Brand, Jamie Brooker, Phillip Morgan, Morten Versvik și Åsmund Furuseth. În martie 2017, Kahoot! a atins ponderea de miliarde de jucători participanți, iar doar peste două luni compania a raportat că are 50 de milioane de utilizatori activi lunar.

Kahoot! a fost conceput pentru dezvoltarea comunicării sociale, pentru eliminarea tendinței de izolare a tinerilor în propriile jocuri individuale. Pentru desfășurarea joculuio este nevoie de o tablă interactivă, un proiector sau un monitor de computer. Site-ul poate fi folosit și prin intermediul unor instrumente de partajare a ecranului, cum ar fi Skype sau Google Hangouts. Designul jocului este de așa natură încât jucătorii trebuie să caute frecvent pe dispozitivele lor. Kahoot! poate fi redat prin diferite browsere web și dispozitive mobile prin intermediul interfeței sale web.

Putem crea un joc distractiv de învățare în câteva minute – numite „kahoots”. Se poate elabora un test cu o serie de întrebări cu răspunsuri multiple. Formatul și numărul de întrebări depinde în întregime de cel care îl elaborează. De asemenea se pot adăuga videoclipuri, imagini și diagrame la întrebările testului, aceste înserări având rolul de a amplifica angajamentul. Elevii răspund la întrebări pe propriile dispozitive mobile, în timp ce întrebările sunt afișate pe un ecran comun (laptop, tablă interactivă) pentru a unii lecția. Aceștia vor primi un cod PIN ce le permite accesul la test/joc. Se creează astfel un „moment de foc”, încurajând elevii/jucătorii să caute și să sărbătorească reușita împreună. În afară de a crea propriile dvs. cahoti, puteți căuta printre milioane de jocuri existente deja pe platformă. Tutorial – aici.

Pentru crearea unui cont se accesează pagina www.getkahoot.com, opțiunea Sign up for free! unde se vor înregistra datele personale. Pentru crearea unui test se alege comanda Quiz, care deschide pagina unde se vor înregistra datele testului. Prin opțiunea Ok, go! se trece la scrierea întrebărilor, apăsând, pentru fiecare întrebare nouă opțiunea Add question. Varianta corectă de răspuns, este marcată cu bifă. Pot fi atașate imagini sau filmulețe video, dacă răspunsurile sunt date după imagine sau filmuleț. Butonul Next, trimite către scrierea unei alte întrebări. Prin accesarea opțiunii Save,întregul test este salvat și publicat, iar cu opțiunea I’m done se ajunge pe pagina unde testul poate fi accesat cu ajutorul opțiunii Play.

Pentru a începe testul/ jocul, se deschide prima pagină a testului, unde se alege comanda Classic,pentru a oferi acces individual tuturor elevilor. După încărcarea testului se va genera un cod (pin), format din 6-7 cifre. Elevii pot intra în aplicația Kahoot, introducând acest cod. După opțiunea Enter, fiecare elev își va scrie propriul nume (Nickname), iar după opțiunea Ok, go! fiecare elev va fi înregistrat în joc și își va vedea numele la videoproiector. Cadrul didactic verifică dacă toți elevii sunt înscriși și pornește testul prin opțiunea Start. Apare întrebarea și apoi variantele de răspuns, cărora le sunt atribuite forme geometrice colorate. Aceleași forme geometrice apar și pe dispozitivele lor, de unde vor alege și vor atinge varianta corectă. După terminarea timpului sau după ce au răspuns toți elevii, va apărea situația cu răspunsurile tuturor. Prin comanda Next se va trece la întrebarea următoare. Pe dispozitivele copiilor va apărea, în timp real, culoarea verde, dacă au dat un răspuns corect sau culoarea roșie, dacă răspunsul a fost incorect. La sfârșitul jocului apare podiumul. Prin opțiunea Get results se văd punctajele tuturor elevilor. Rezultatele pot fi salvate în calculator prin opțiunea Save results  unde se vor vedea elevi care au răspuns corect și la care întrebări au fost și răspunsuri incorecte.

Se pot aduce modificări testului, pe pagina de început, unde apar toate testele, cu ajutorul opțiunii Edit.

Învățarea socială promovează discuții și impact pedagogic, indiferent dacă jucătorii se află în aceeași cameră sau pe cealaltă parte a globului. După un joc, încurajați jucătorii să creeze și să împărtășească proprii lor cahoti pentru a aprofunda înțelegerea, stăpânirea și scopul, precum și pentru a se angaja în discuții conduse de colegi. Când un cursant devine lider, este un adevărat moment magic!

De ce recomand utilizarea platformei Kahoot? Pentru numeroase avantaje oferite atât profesorilor, cât și elevilor.

Pentru profesori:

– Dezvoltarea creativității în proiectare;

– Îmbunătățirea calității actului de predare-învățare-evaluare;

– Ridicarea standardelor la nivelul competențelor digitale.

Pentru elevi:

– Dezvoltarea încrederii de sine;

– Dezvoltarea autocontrolului;

– Îmbunătățirea abilităților digitale;

– Înțelegerea reciprocă, dezvoltarea muncii în echipă.

Utilizez la clasă această platformă doar din luna martie și o consider o nouă provocare pentru mine și pentru elevii mei. La început am fost stingheri, prima utilizare fiind: testele de evaluare pentru elevii clasei a VIII-a pentru capitolele:  Hidrografia României, Populația României, Organizarea administrativ-teritorială a României. Chestionarul cuprinde nouă întrebări cu patru variante de răspunsuri, unul fiind corect. Pentru o documentare suplimentară am inserat la fiecare întrebare imagini și filmulețe didactice (Winschool, YouTube).

Lipsa conexiunii la internet poate reprezenta un impediment în utilizarea platformei Kahoot!, dar, cu un stick orange, se rezolvă problema.

În concluzie, cele șase motive pentru care recomand KAHOOT! sunt:

1. GRATUIT – crearea de jocuri de învățare și jocul Kahoot! în sălile de clasă este gratuit.

2. SIMPLU – Kahoot! funcționează pe orice dispozitiv cu conexiune la internet. Pentru jucători, nu este nevoie de un cont sau de autentificare pentru a participa la un joc.

3. FLEXIBIL – în câteva minute, puteți crea un joc de învățare pentru toate vârstele, pe orice subiect. Kahoot! Se poate juca oriunde, chiar și în sală de sport!

4. ANGAJANT – Kahoot! promovează învățarea socială, deblochează potențialul elevilor și accentuează impactul pedagogic.

5. DIVERS – inițierea unei conversații sau consolidarea cunoștințelor, introducerea unor subiecte noi sau încurajarea muncii în echipă și multe altele – există atât de multe moduri diferite pentru Kahoot!

6. GLOBAL – vă puteți conecta și juca în timp real cu alți jucători din peste 180 de țări.

Bibliografie

1. Dulamă Maria Eliza, Modele, strategii si tehnici activizante cu aplicatii în geografie, Editura Clusium, Cluj Napoca, 2002

2. Cerghit Ioan., Metode de învǎţǎmânt, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, 1997

3. Logofătu Michaela, Garabet Mihaela, Voicu Anca, Păuşan Emilia, Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor în şcoala modernă, Editura Credis, Bucureşti, 2003.

***https://kahoot.it/

 

 

 

Revista cu ISSN

Planificare model pentru istorie gimnazi…

Planificare model pentru istorie gimnaziu   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata model de...

Read more

The role of specialized disciplined in t…

THE ROLE OF SPECIALIZED DISCIPLINED IN THE TECHNICAL HIGHSCOOL EDUCATIONAL SYSTEM PROFESOR JIANU CAMELIA COLEGIUL TEHNIC REȘIȚA, CARAȘ-SEVERIN The professional skills of a pupil are being assured through his/her complex and...

Read more

Precizari evaluarea elevilor la proba de…

Precizari privind evaluarea elevilor la proba anticipata a examenului de bacalaureat sustinut de elevii sectiilor bilingve francofone in vederea obtinerii mentiunii speciale "sectie bilingva francofona" pe diploma de bacalaureat   Afla Precizarea...

Read more

Proiectele educative scolare si extrasco…

Proiectele educative scolare si extrascolare

Proiectele educative scolare si extrascolare

Read more

Metodele predarii matematicii

METODELE PREDĂRII MATEMATICII Prof. Popa Crina Diana Școala Gimnazială Hășmaș, jud. Arad Metodica predării matematicii este o disciplină de tranziție între matematică, pedagogie și psihologie....

Read more

Dezvoltarea la elevi a competentelor de …

DEZVOLTAREA LA ELEVI A COMPETENŢELOR DE CULTURĂ GENERALĂ PRIN PROIECTE EDUCAŢIONALE INTERDISCIPLINARE Prof. Saizescu Cristina-Alexandra Colegiul Tehnic Energetic “Regele Ferdinand I” Timişoara Dezideratul formării caracterului...

Read more

Pledoarie pentru scoala incluziva

PLEDOARIE PENTRU ŞCOALA INCLUZIVĂ Profesor pentru învățământul preșcolar Roșca Oana Grădinița ,,Curcubeul Copilăriei” Craiova Noul tip de şcoală, cea incluzivă, trebuie să recunoască diferite cerinţe educaţionale ale copiilor,...

Read more

Metodologia de evaluare externa a calita…

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 : "Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării...

Read more