IMPLICAȚIILE GLOBALIZÃRII ASUPRA EDUCAȚIEI

Alexandra Pepelea, profesor

Grup Școlar Tehnic de Transporturi Iași

Globalizarea este astãzi un fenomen incontestabil, care afecteazã profund sistemele statelor. In sensul sãu actual, termenul globalizare s-a ivit din constientizarea faptului cã lumea se aflã într-un proces prin intermediul cãruia va deveni un fel de „sat global” sau, cel putin, un singur sistem economic, socio-politic si cultural. Prin urmare, implicatiile fenomenului pentru domeniul educatiei sunt serioase si incontestabile.

O parte dintre cercetãrile întreprinse asupra implicatiilor fenomenului globalist în educație încearcã sã demonstreze cã însuși fundamentul acesteia este zguduit din temelii. Sunt teorii, precum este aceea a lui J. Donald, care afirmã cã globalizarea economicã și revoluția informaționalã au schimbat radical natura procesului de predare-învãțare, promovând dezinstituționalizarea acestuia. Diversificarea și fragmentarea, specifice societãților globale, ar duce la anularea idealurilor educaționale naționale, care vor fi limitate la a rãspunde cerințelor economice în condițiile competiției globale. Rețetele virtuale de învãțare, concurente cu educația tradiționalã, ar putea duce la transformarea radicalã a școlii, reducând activitatea acesteia la certificarea competențelor individuale.

Un efect evident al globalizãrii l-a reprezentat tendința de internaționalizare a educației, transpusã în mobilitatea elevilor, a studenților și cadrelor didactice (prin programele Uniunii Europene - Erasmus, Lingua, Petra, Comett, Tempus, Alpha, Comenius, Leonardo), precum și în tendința decidenților de a împrumuta modele de reformã educaționalã, care sunt, astãzi, o realitate incontestabilã.

Dimensiunea internaționalã a curriculum-ului a fost încurajatã în numeroase state. Uniunea Europeanã a stimulat cooperarea în domeniile cercetãrii educaționale și bilingvismul, ca rãspuns la exigențele lumii contemporane. 

Schimburile de opinie între decidenții educaționali au fost sistematic susținute de organizații internaționale precum OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development), CEDEFOP (European Centre for the Development of Vocational Training), UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organisation), WB (World Bank). Reformele educaționale din întreaga lume sunt asistate de experți strãini, care aduc în discuție experiențele naționale în domeniul educațional. Sistemul standardelor educaționale pare a se generaliza tocmai ca efect al schimbului de opinii dintre specialiști și ca urmare a descentralizãrii curriculare, coroborate cu nevoia de control asupra performanțelor  actorilor educaționali.

Tehnologiile informaționale și comunicaționale (e-mailul, internetul, video-conferințele) au creat alternativa plauzibilã a e-learningului. Tehnologia informaționalã creeazã posibilitatea ca studiile superioare și uneori cele liceale sã fie independente de contextul spațio-temporal. Modelele de educație la distanțã cãștigã popularitate, mai ales în rândul studenților non-tradiționali (care vor sã evite determinismul spațio-temporal) și a celor care fac studii concomitent cu implicarea în activitatea profesionalã.

Pericolul dezinstituționalizãrii, cel puțin la nivelul școlii elementare, este totuși o exagerare, ca și ipoteza înlocuirii totale a profesorului de învãțarea asistatã pe calculator și software-ul educațional sau a înlocuirii școlii tradiționale cu cea virtualã. Deprinderile elementare de muncã intelectualã trebuie dobândite și aici rolul unui profesor bun este incontestabil.

Susținerea instituțiilor educaționale de cãtre organizații confesionale sau non-guvernamentale este o tradiție în întreaga lume, iar învestirea pãrinților cu posibilitatea și puterea de a alege parcursul educațional al copiilor este fireascã în multe state. Oportunitãțile de școlarizare sunt însã din ce în ce mai diverse, prin privatizarea educației publice. Statele care permit școlarizarea în sistem privat, condiționeazã acreditarea instituțiilor prin respectarea finalitãților educației specifice, a curriculum-ului național și a standardelor, dezvoltînd în același timp un sistem perfectibil de control și supraveghere a acestora. Multe școli își asumã responsabilitatea obținerii unor fonduri extrabugetare, cu scopul de a-și îmbunãtãți calitatea dotãrilor cu echipamente și de a facilita formarea continuã a cadrelor didactice. Școala/universitatea antreprenorialã funcționeazã în unele state ca rãspuns la formulele de finanțare implemetate de guvernele naționale. Aceste evoluții sunt asociate frecvent cu procesul de descentralizare decizionalã și financiarã a sistemelor educaționale, precum și cu autonomia acestora.

Organizațiile internaționale promoveazã politicile educaționale transnaționale, incluzând în agendele lor preocupãri privind dimensiunile internaționale/globale ale educației. Politicile acestora depind în mare mãsurã de resursele financiare pe care le pun la dispoziția decidenților și practicienilor în domeniul educației, precum și de proveniența acestora. Sunt organizații precum UNICEF, care supraviețuiește prin fonduri guvernamentale si donatii private, inițiind campanii pentru apãrarea drepturilor copiilor (raportul anual The State of World's Children);   UNESCO, organizatie care promoveazã valori democratice, contribuind la pacea si securitatea lumii, militând la colaborarea între natiuni în domeniile educatiei, stiintei, culturii, justitiei si susținând drepturile omului liber, indiferent de rasã, gen, limbã sau religie (Raportul despre educația secolului XXI, elaborat sub conducerea lui Jacques Delors, 1996); Banca Mondialã – organizație interguvernamentalã și agenție specializatã a ONU, cu statut special în rândurile celor care finanțeazã reformele educaționale și care promoveazã internaționalizarea educaționalã (primul raport, din 1995 s-a numit Policies and Stretegies for Education: A World Bank Review). În sfera educației, Banca Mondialã susține descentralizarea decizionalã și financiarã în sistemele educaționale, oferind împrumuturi, dar are în vedere și protejarea grupurilor dezavanatajate.Controlul parental și comunitar asupra calitãții educației constituie factorii-cheie ai descentralizãrii, ca și creșterea responsabilitãții actorilor educaționali. „Prioritãțile educaționale trebuie stabilite în raport cu rezultatele analizei economice, cu standardele propuse și cu performanțele educaționale stabilite în urma evaluãrii.”

Creșterea schimburilor educaționale, internaționalizarea curriculum-ului, schimbãrile produse sub impactul sporit al  tehnologiilor informaționale și comunicaționale sunt realitãți incontestabile ale lumii contemporane, pe care le oferim ca argumente în sprijinul afirmației cã fenomenul globalizãrii este o realitate mondialã. Se dezvoltã  noi instrumente de educație, apar produse educative noi, de la metodologii pânã la programe destinate formãrii unor comportamente, prin lãrgirea câmpului de cunoaștere a participantului în program, dupã modelul activitãților desfãșurate cu angajații marilor firme. Se dezvoltã în școli programe de protecție a mediului natural și social, de formare de lideri, de  dezvoltare a calitãții antreprenoriale, care presupun în primul rând atitudini noi: lupta împotriva discriminãrii, acceptarea multiculturalismului, schimbul intercultural, respectarea drepturilor fiecãruia la existențã și împlinire profesionalã. Elevii vor învãța sã învețe, sã gãseascã informațiile necesare, sã utilizeze mijloacele moderne de investigare a informației, sã proiecteze un traseu propriu de carierã încã din perioada școlii. Profesorul nu va mai fi pregãtit în spirit enciclopedist, pentru cã important nu este volumul cunoștințelor de transmis, ci modul în care acesta își ghideazã elevii cãtre înțelegerea unor metodologii de investigare proprii, cãtre scopul care corespunde nevoilor și aspirațiilor individuale. Rolul profesorului va fi hotãrâtor pe linia formãrii gândirii critice, laterale, complexe, analitice, pe care elevii o vor folosi pe toatã durata vieții. De fapt, metodele de învãțare, de predare și de evaluare în cazul învãțãrii pe tot parcursul vieții propun un model diferit fațã de cel tradițional, în care rolurile actorilor principali - profesori și elevi - au fost regândite.

               Tabel

Educația are rol fundamental în dezvoltarea individului și a societãții, fiind „unul  dintre principalele mijloace disponibile pentru a cultiva o formã de dezvoltare umanã mai adâncã și mai armonioasã” și nu „un remediu miraculos sau o formulã magicã ce ar permite deschiderea porților spre o lume în care toate idealurile sã poatã fi atinse.”

Lumea în care în prezent trãim poate fi definitã ca o arenã globalã, o planetã din ce în ce mai aglomeratã, care se confruntã cu o realã problemã – a creșterii demografice și implicit a creșterii numãrului de tineri, ceea ce înseamnã și sisteme educaționale care sã poatã sã-i susținã și sã rãspundã nevoilor lor. Politicile educaționale trebuie sã reflecte responsabilitatea construirii unei lumi fundamentate într-o  mai mare mãsurã pe sprijinul reciproc. Marginalizarea, excluderea, necunoașterea regulilor democrației și lipsa educației civice sunt factori care pot genera prãpastia dintre o minoritate de oameni capabili sã-și gãseascã un drum de succes și o majoritate care se simte manipulatã de evenimente. Oferind tuturor acces la cunoaștere, educația are sarcina de a-i ajuta pe oameni sã înțeleagã lumea și sã-i înțeleagã pe ceilalți.

Bibliografie:

Popa, Nicoleta Laura, Educație și globalizare. Realitate sau speculație?, în  „Analele Științifice ale Universitãții «Al. I. Cuza»” Iași, 2001-2002

Policies and Strategies for Education: a World Bank Review, 1995

Lifelong Learning in the Global Knowledge Society: Challenges for Developing Countries, A World Bank Report

Delors, Jacques(coord.), Comoara lãuntricã, Raportul cãtre UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Iași, 2000

www.worldbank.org