Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Legea 258/2007 privind practica elevilor si studentilor
Joi, 11 Noiembrie 2010 18:22

Legea 258/2007 privind practica elevilor si studentilor



 

Capitolul I - Dispozitii generale 


Art. 1
Practica este activitatea desfasurata de elevi si studenti, in conformitate cu planul de invatamant, care are drept scop verificarea aplicabilitatii cunostintelor teoretice insusite de acestia in cadrul programului de instruire.

Art. 2
Practicantul este elevul sau studentul care desfasoara activitati practice pentru consolidarea cunostintelor teoretice si pentru formarea abilitatilor, spre a le aplica in concordanta cu specializarea pentru care se instruieste.

Art. 3
(1) Organizatoul de practica este unitatea sau institutia de invatamant preuniversitar, respectiv universitar, care desfasoara activitati instructiv-educative si formative.
(2) Partenerul de practica este o societate comerciala, o institutie centrala ori locala sau orice alta persoana juridica ce desfasoara o activitate in corelatie cu specializarile cuprinse in nomenclatorul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului si care poate participa la procesul de instruire practica a studentilor si elevilor.

 

 

Capitolul II - Elemente organizatorice


Art. 4
(1) Practica elevilor si studentilor se organizeaza si se desfasoara pe baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei conventii, dupa caz, incheiata intre organizator si partenerul de practica.
(2) Unitatile si institutiile de invatamant pot fi organizatoare de practica atat pentru elevii si studentii proprii, cat si pentru cei care provin de la alte unitati si institutii de invatamant.

Art. 5
Activitatea de practica se poate desfasura cu program saptamanal sau cumulat, la sfarsit de semestru sau de an de studii, in conformitate cu planul de invatamant.

Art. 6
Practica se desfasoara pe baza unei/unui programe analitice/portofoliu de practica, intocmita/intocmit de institutia de invatamant a practicantului.

Art. 7
Durata practicii este cea cuprinsa in planul de invatamant.

Art. 8
Formele de evaluare, de notare si creditele acordate pentru activitatea de practica sunt cuprinse in planul de invatamant.

Art. 9
Activitatea de practica inclusa in planul de invatamant este obligatorie si constituie conditie de promovare.

 

Capitolul III - Obligatiile partilor

 

SECTIUNEA 1 - Partenerul de practica


Art. 10
Partenerul de practica are urmatoarele obligatii generale:
a) sa detina o dotare corespunzatoare - logistica, tehnica si tehnologica - necesara valorificarii cunostintelor teoretice primite de practicant in cadrul procesului de instruire;
b) sa aiba specialisti cu studii medii si superioare care sa coordoneze si sa participe la evaluarea desfasurarii practicii elevilor si studentilor;
c) sa desfasoare programul de activitate astfel incat sa permita realizarea activitatii de practica a elevilor si studentilor in conditii normale, fara a se depasi ora 20,00.

Art. 11
Pe perioada de practica, partenerul de practica impreuna cu reprezentantul unitatii sau al institutiei de invatamant urmaresc si inregistreaza prezenta la activitate a practicantului si semnaleaza eventualele abateri unitatii sau institutiei de invatamant.

Art. 12
Partenerul de practica desemneaza persoanele care se ocupa de indrumarea si urmarirea activitatii de practica a elevilor si studentilor.

Art. 13
Partenerul de practica trebuie sa il ajute pe practicant sa isi urmareasca programa analitica/portofoliul de practica, punandu-i la dispozitie mijloacele necesare.

Art. 14
Partenerul de practica este obligat sa instruiasca practicantul cu privire la normele de protectie a muncii si de aparare impotriva incendiilor, specifice activitatilor pe care le va desfasura.

Art. 15
(1) La sfarsitul activitatii de practica, in conformitate cu programa analitica/portofoliul de practica, organizatorul impreuna cu partenerul de practica efectueaza o evaluare a cunostintelor practicantului si ii acorda un calificativ.
(2) Evaluarea si notarea finala se realizeaza la unitatea sau institutia de invatamant a practicantului.

Art. 16
Evaluarea capacitatii partenerului de practica din punct de vedere logistic, tehnic, tehnologic si organizatoric este realizata de unitatea sau de institutia de invatamant de unde provin elevii sau studentii practicanti.

 

 

SECTIUNEA 2 - Practicantul


Art. 17
Practicantii au obligatia de a desfasura activitati conform programei analitice/portofoliului de practica, respectand durata si perioada impuse de unitatea sau de institutia de invatamant de unde provin.

Art. 18
Practicantii au obligatia sa respecte regulamentul de ordine interioara al partenerului de practica si normele de protectie a muncii si de aparare impotriva incendiilor, specifice activitatii desfasurate.

Art. 19
Prezenta la practica este obligatorie. In caz de boala sau alte cauze obiective, practica se recupereaza, respectandu-se durata, fara a perturba procesul de pregatire teoretica.

Art. 20
Practicantul participa activ la activitatile desfasurate de partenerul de practica, doar daca acestea sunt in interesul specializarii, al dezvoltarii cunoasterii, dar numai dupa efectuarea de catre acesta a instructajelor de protectie a muncii si de aparare impotriva incendiilor, specifice acelor activitati.

 

Capitolul IV - Drepturile partilor


Art. 21
Pe perioada de practica, partenerul de practica il poate angaja pe practicant, conform legislatiei in vigoare, pe baza unui contract de munca pe durata determinata, prin negocierea remuneratiei.

Art. 22
Pentru practicantii angajati, partenerul de practica efectueaza evaluarea cunostintelor, respectand continutul programei analitice/portofoliului de practica.

Art. 23
Organizatorii de practica, unitati si institutii de invatamant, beneficiaza de o subventie financiara suplimentara, echivalenta cu 5% din alocatia anuala pentru fiecare elev sau student. Sumele sunt utilizate exclusiv pentru organizarea si desfasurarea practicii.

Art. 24
Unitatile si institutiile de invatamant aloca partenerului de practica suma aferenta activitatii de practica pentru fiecare elev sau student, pe baza de contract.

 

Capitolul V - Dispozitii finale


Art. 25
Activitatea de practica a elevilor si studentilor este finantata de la bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, pentru specializarile care au practica prevazuta in planurile de invatamant, ca activitate obligatorie.

Art. 26
(1) Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului aloca sumele aferente pentru hrana si transportul elevilor si studentilor care efectueaza practica, in sistem cumulat, in alte localitati decat cele in care isi au sediile unitatile sau institutiile de invatamant de la care provin.
(2) Sumele prevazute la alin. (1) sunt cuprinse in bugetul unitatilor si al institutiilor de invatamant, ca organizatori de practica.

Art. 27
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului aloca sumele necesare numai unitatilor si institutiilor de invatamant care inregistreaza cheltuieli cu organizarea si desfasurarea activitatilor de practica.

Art. 28
Toate sumele prevazute la art. 26 si 27 se centralizeaza in bugetul anual al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului.

Art. 29
Prevederile prezentei legi se aplica incepand cu semestrul al II-lea al anului scolar/universitar 2007-2008.


Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 493 din 24/07/2007

Ultima actualizare în Miercuri, 26 Ianuarie 2011 18:51
 

Revista cu ISSN

Problematica riscurilor specifice in edu…

PROBLEMATICA RISCURILOR SPECIFICE ÎN EDUCAŢIA COPIILOR SUPRADOTAŢI   Prof. Popovici Diaconu Răzvan     Abstract               Studiul realizat urmăreşte să evidenţieze riscurile generate de incapacitatea sistemelor educaţionale de a integra în mod corespunzător elevii cu potenţial...

Read more

Autenticitatea in literatura romana inte…

 AUTENTICITATEA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ INTERBELICĂ     Prof. Iorga Violeta – Teodora  Şcoala nr.16 ,,N. Bălcescu”        Perioada interbelică a însemnat pentru romanul românesc un amplu proces de modernizare la temelia căruia s-au aşezat studii...

Read more

Evaluarea cadrelor didactice

EVALUAREA CADRELOR DIDACTICE   Mirela Frunzeanu, profesor pentru învăţământul primar, Mark Twain International School, loc. Voluntari, jud. Ilfov   Rezumat Orice școală de calitate are, în primul rând, cadre didactice de calitate ce prestează o...

Read more

Lecturi obligatorii pentru clasa a V-a

Lecturi obligatorii pentru clasa a V-a   Literatura română Ion Agârbiceanu Nepoata lui moş Mitruţ Vasile Alecsandri Ostaşii noştri Dimitrie Bolintineanu Legende istorice Ion Al. Brătescu-Voineşti Întuneric şi lumină I. L. Caragiale Momente şi schiţe Ion Creangă Poveşti, povestiri, amintiri B. Şt. Delavrancea Neghiniţă Petre Dulfu Poveştile lui...

Read more

lecturi limba si literatura romana pentr…

LECTURI LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU CLASA A IX-A Lecturi obligatorii - Literatura română pentru clasa a IX-a:Lucian Blaga - VersuriM. Cărtărescu - Poeme de amor, Poveste adevăratăI. L. Caragiale -...

Read more

Despre expresiile idiomatice II

DESPRE EXPRESIILE IDIOMATICE (II) Silvia Baltă, Profesor de limba franceză Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti Studierea expresiilor idiomatice se realizează în cadrul frazeologiei, disciplină...

Read more

Raport incheiat in urma inspectiei temat…

ANEXA Nr. 6   la regulament   INSPECTORATUL SCOLAR AL JUDETULUI ................./INSPECTORATUL SCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCURESTI Nr. de inregistrare: ............................................   RAPORT INCHEIAT IN URMA INSPECTIEI TEMATICE   - model -   Unitatea de invatamant/institutia...

Read more

Metode interactive pentru un invatamant …

METODE INTERACTIVE PENTRU UN ÎNVĂŢĂMÂNT EFICIENT   Prof. Gabriela Gorgan, Şcoala Gimnazială Petriş, jud. Bistriţa Năsăud   MOTTO: « Dacă îmi spui o să uit, dacă îmi arăţi o să ţin minte, dar dacă mă implici o...

Read more