Masura in activitate prin studiu, odihna si sport

Va oferim spre lectura povestirea “Masura” scrisa de Ion Tarlea.

Tatal lui Vasile este inginer. Da, da, inginer electronist si Vasilica se mandreste mult cu asta. Numai ca … tatal lui a fost la fel de mandru cand i-a semnat carnetul de note. Nu ca notele ar fi fost rele, dar nu erau destul de bune! Vasile stia si singura ca daca ar fi vrut … daca ar fi vrut, ar fi putut mult mai mult. Da, dar atunci fotbalul cui ramane? Ca daca-l lasi pe mana oricui … He-heee, viata-i frumoasa, baieti, vorba cantecului. Si nu va faceti voi nicio grija, ca Vasilica al nostru o sa ajunga si el inginer, ca taica-sau. si asta fara sa se omoare invatand, cum face Oguta. Ca el e un baiat foarte inteligent.

Tot gandindu-se asa, rememorand ce-i spusese taa si analizand pe toate fetele problema, Vasile se pomeni cu o palma zdravana peste frunte. Nu, nu va alarmati. Si-o dusese chiar el. “Hm! Dar stiu ca mi-am tras una! Dar o si meritam. Pai, daca numai invatand pe sponci am note bune, atunci eu … eu … as putea sa … Numai sa vreau! O sa mai vorbim noi, taticutul meu drag si scump!”

Zicandu-si asta, Vasile inchise romanul pe care-l citea, il puse frumusel pe noptiera, se ridica din pat si se duse la masa din mijlocul camerei, la care-si facea lectiile. Era cat se poate de hotarat: desi isi scrisese temele si era pregatit pentru a doua zi la toate materiile, avea sa mai ivnete inca o data toate lectiile si avea sa faca si exercitii suplimentare. Zis si facut, incepu sa citeasca. Frumoase lucruri! Pe cuvant! Dar de ce sa le mai citeasca o data? Pai, stie tot. I-a fost de-ajuns ca le-a citit o data.

Si uite-asa, mai citind, mai mirandu-si ca invata lucruri stiute, veni vremea cand isi dadu seama ca se facuse tarziu si ca era obosit. Dimineata, mama il vazu cam palid. “Ce e cu tine?” … “Nimic, ce sa fie? Am citit pana tarziu aseara. E un roman foarte bun, stii?” O fi, zise mama suprarata, dar toate trebuie sa aiba o masura. In orele de dormit, trebuie sa dormi. Iar pentru lectura particulara, mai poti renunta la fotbal: “La fotbal? sari Vasile alarmat ca mama i-ar putea interzice sa mai joace jocul lui preferat. Principalul e ca invat, nu? “Toate au o masura”, repeta mama si Vasile vru sa spuna ca si fotbalul isi cerea masura, ca pentru sanatate era importanta si miscarea, dar stia ce-avea sa raspunda mama: totul e cu masura! Si daca stateai sa te gandesti, era cam adevarat. Ca el juca fotbal si la scoala, si langa bloc, si oriunde se ivea prilejul.

La scoala, treaba merse strusa. Nici el, nici Olguta n-au fost ascultati la vreo lectie. Dar el, Vasile, se simtea stapan pe ce stia, daca l-ar fi scos la tabla, nu i-ar fi scapat nota zece. A doua zi, la fe. A treia zi, asemenea. A patra zi, o dedica in cea mai mare parte fotbalului. Parca era dornic sa recupereze ce pierduse. Seara se pomeni chiar ca nu-si facuse una din teme, pe care o amanase, apoi uitase de ea. Si era asa de obosit … Si, de bine, de rau, isi scrise si tema aceea, dar cu ochii carpiti de somn. Abia mai putu apoi sa-si puna pijamaua spunandu-si ca repetarea lectiei avea sa o faca in pat, dar acolo, pe perna, Mos Ene de mult era …

Si tocmai a doua zi a fost scos la lectie. Si nu la o materie, ci la trei! Si noroc cu capul lui plin de inteligenta, ca altfel nu lua nici acei 7 si 8 pe care-i luase. Nuuu! Pai, dupa cum invatase … “Dar lasa, ca de maine imi fac program sis a vezi ce-o sa mearga – si-nvatatura si fotbalul! Fiecare cu masura si la timpul sau, nu?”

Si uite-asa, a trecut un semestru intreg si iarasi cele mai bune note le-a luat Olguta, iar Vasile, cand tatal lui i-a semnat carnetul si l-a intrebat daca exista si alte medii, mai mari, in clasa lor, a mormait si el ca … mda … desigur … exista, dar n-a mai adaugat ca aceia care le au ar fi niste … tocilari. In sinea lui, recunostea ca, de exemplu, Olguta, care si ea era pasionata de sport, juca tenis, reusea si sa invete bine, tocmai fiindca dadea fiecarui lucru masura si timpul cuvenit.