|
|
O experienta Comenius mobilitati individuale Bath Marea Britanie |
Miercuri, 08 Mai 2013 18:46 |
O EXERIENȚĂ! BATH-MAREA BRITANIE
(COMENIUS-MOBILITĂȚI INDIVIDUALE)
Profesor pentru învățământul primar, Daniela Popescu,
Școala Gimnazială ,,Leonardo da Vinci”, București, sector 3
MAREA BRITANIE! ANGLIA! Când spui aceste cuvinte îți apare în minte Londra cu Big Ben, Palatul Parlamentului, Podul Londrei și nu în ultimul rând Regina.
Când spui învățământul britanic te gândești imediat la Oxford, Cambridge, la învățământul superior. Dar învățământul preuniversitar? Fiind profesor în învățământul preuniversitar mi-am îndreptat atenția în acea direcție.M-am hotărât să aplic pentru o bursă Comenius-Mobilități individuale, bursă a căror obiective au fost:
-explorarea metodologiilor actuale de învățare și predare, cu accent pe TIC; îmbunătățirea fluenței orale, precum și actualizarea competențelor de limba engleză;
-înțelegerea sistemului de educație din Marea Britanie și aplicarea acestuia la dezvoltarea europeană și la predarea limbilor străine;
-observare și evaluare a stilurilor de predare și învățare a limbii engleze și a altor materii din sistemul de educatie din Marea Britanie, cu accent pe predarea TIC ca o materie discreta și, de asemenea, în curriculum.
-învățarea experiențială despre Bath și mediul său înconjurător ca o resursă educațională în ceea ce privește cultura și patrimoniul;
-dezvoltarea înțelegerii lingvistice și culturale pentru a pune predarea limbilor străine în context;
-proiectarea de resurse adecvate pentru a le utiliza în contextul școlii proprii în vederea îmbunătățirii predării limbii engleza cu accent pe TIC.
După ce am parcurs toți pașii (vezi materialele realizate de mine cu prezentarea pașilor în
amănunt pe www.didactic.ro, www.youtube, www.linkedin.ro -,,Diseminare-curs Comenius-Bath-Marea Britanie, profesor DANIELA POPESCU) am primit bursa și m-am pregătit de plecare cu toate materialele pe care le-am considerta folositoare, dar și cu ceea ce organizatorii au recomandat.
Colegii mei au fost profesori veniți din Italia, Franța, Letonia, Lituania, Portugalia, Bulgaria și Spania.
Programul primei săptămâni a cuprins pe lângă sesiunile de limbă engleză și TIC, excursiile
tematice în orașul Bath, prezentarea sistemului britanic(prima parte) și prima vizită la o școală primară –,,Whithchurch Primary School”.Aici am luat contact direct cu baza sistemului britanic, am asistat la lecții și am discutat cu profesorii și directorii diverse teme legate de curricullum de bază și opțional, de evaluarea la nivel național și la nivel de școală. Informațiile au fost foarte interesante și discuțiile cu colegii bazate pe comparațiile cu sistemele de învățământ din țara fiecăruia a completat excelent tabloul .
Și acum să detaliem puțin!
Școala primară începe la 4 ani. Între 4 și 6 ani activitățile se desfășoară sub formă de joc, în cea mai mare parte, iar cititul începe chiar de la 4 ani(o jumătate de oră pe zi activitate de citit).Materiile de bază sunt engleza, matematica și științele.Pe lângă acestea, limbi străine(spaniolă, franceză, germană...),educație fizică, muzicală, tehnologică, abilități practice. Finanțarea școlii se face prin alocarea unei sume pe elev și sume suplimentare venite de la comunitatea locală.Toate materialele didactice, manualele și alte mijloace sunt plătite de școală, la care se mai adaugă, atunci când este nevoie, participarea materială și a părinților.
Toate școlile au uniforme școlare, iar cadrele didactice au, în mare majoritate, și un asistent la clasă care îl ajută. Orele încep la ora 9 și se încheie după ora 15, cu o oră pentru servirea mesei de prânz, care poate fi servită contra cost la școală sau copiii pot avea pachet de acasă.
Pentru a exista o legătură între obiectele predate, copiii au o temă care este urmărită la toate materiile(exemplu:,,Egiptul antic”), iar abordarea practică este esențială.
Evaluarea se face la nivel național din 2 în 2 ani pe stagii cheie pe 3 niveluri la materiile obligatorii:engleză, matematică și după 11 ani și la științe și la nivel de școală, semestrial.Ceea ce mi s-a părut deosebit a fost evaluarea la matematică care cuprindea 3 fișe de evaluare:una se rezolva cu calculatorul,cea de-a doua folosind calculul în scris,iar cea de-a treia numai folosind calculul mintal.
Ceea ce am remarcat atât din discuțiile cu profesorii și directorii, cât și din asistențele la orele de curs, a fost aceea că învățarea este centrată pe elev, pe motivarea acestuia de a învăța.Un moment obișnuit întâlnit la toate nivelurile de învățământ preuniversitar este ,,Ziua Întrunirii”(”Assembly Day”),zi în care timp de o jumătate de oră erau adunați toți elevii în sala de sport și erau evidențiați aceia cu rezultate desebite la activitățile școlare și extrașcolare și recompensați cu diplome sau mici premii.
Feedback-ul realizat în urma vizitelor la școli a fost la fel de interesant ca și vizitele propriu-zise(am fost împărțiți pe grupuri de 4 sau 5 profesori și am fost în diverse școli), deoarece am putut face comparații și cu ceea ce se întâmplă în școlile unde predăm. În acest fel informații legate de sistemele de învățământ din alte țări europene au fost aduse în prim plan de aceia care sunt participanți direcți.
Săptămâna a doua s-a desfășurat urmând aproximativ același tipar.Sesiunile de limbă engleză au continuat la fel de interesant și de captivant folosindu-se ca metode de bază, metode active de învățare aplicate direct pe noi. Sesiunile TIC au fost mai sărăcăcioase ,dar utile,iar a doua parte a prezentării sistemului britanic de învățământ ar fi trebuit să dureze mai bine de o săptămână și tot am mai fi avut câte ceva de discutat.
Excursia tematică, cu evaluarea finală reprezentând un proiect realizat pe grupe, s-a desfășurat în orașul Bristol, oraș port de mare importanță pentru economia Angliei.
Vizitele la școli au avut ca obiectiv prezentarea învățământului secundar britanic. Acesta este foarte diferit de toate sistemele secundare din celelalte țări europene, ai căror pofesori au participat la curs,așa cum am descoperit în urma discuțiilor din cadrul sesiunii de feedback a zilei următoare.
Școala secundară din Marea Britanie, cu foarte mici diferențe în școlile particulare, este împărțită în două părți principale și anume:de la 11ani până la 16 ani și de la 16 ani la 18 ani.La 16 ani toți elevii dau un examen și obțin o diplomă. În continuare pot urma încă doi ani (6th Form) la sfârșitul cărora vor susține examenul de bacalaureat și vor aplica pentru facultate sau se pot angaja.În cei doi ultimi ani inainte de facultate elevii au materii obligatorii(engleză, matematică, științe, TIC)și opționale până la 8-10 materii cu totul.
Ceea ce am apreciat ,în mod special,discutând cu elevii din ultimii ani ,a fost aceea că aceștia studiază materiile de care au nevoie pentru intrarea la facultate și cele alese de ei în funcție de ceea ce le place,astfel că acești ultimi doi ani sunt mai puțin stresanți.
La fel ca în învățământul primar și în învățământul secundar, aplicațiile practice sunt puse pe primul plan, iar atelierele de lucru sunt locurile cele mai plăcute de elevi. Interesul pentru lucrul diferențiat cu elevii cu dificultăți de învățare la materiile de examen, pe grupe mai mici se continuă și în învățământul secundar, ceea ce ar trebui să reprezinte un punct esențial pentru oricare tip de învățământ.
Ziua întrunirii se păstrează și la nivelul secundar, aici fiind completată de momentele artistice prezentate de elevii care participă la diverse opționale. Bineînțeles nu lipsesc nici bazarurile școlii pentru strângerea de fonduri necesare activităților extrașcolare.
Pregătirea profesorilor se face frecvent și obligatoriu, semestrial, zile stabilite de la începutul anului școlar și anunțate părinților ca fiind zile libere pentru elevi.
Ascensiunea profesorilor se face pe baza portofoliului personal, punctajele cele mai mari primindu-le cadrele didactice care au avut rezultate cu elevii cu dificultăți de învățare.
Mă opresc aici, chiar dacă ar mai fi multe de spus, dar nu înainte de a încheia cu experiența și sentimentele extraordinare trăite la prima mea întâlnire cu Londra, Stonehenge și Oxford.
Londra! Londra! Regina-Palatul Buckingam-Schimbarea gărzii! Trafalgar Square-Monumentul Amiralului Nelson cu cei patru mari lei care îl străjuiesc și Galeria Națională cu tablouri originale ale celor mai faimoși pictori! Big Ben și Palatul Parlamentului alături de Westminster Abbey! Râul Tamisa, Podul Londrei cel albastru și Turnul Londrei!
Stonehenge cu aura sa extraordinară!Oxford cu încărcătura sa academică la tot pasul, cu zecile de colegii ale Universității care te duceau cu gândul la Premiul Nobel sau la alte premii valoroase la nivel internațional!
Timpul petrecut în Anglia a fost scurt, dar experiențele bogate și unice merită să fie repetate!
GOOD BYE, GREAT BRITAIN!
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
|
Izvoarele istorice şi arheologice certe atestă cu multe secole înainte de Hristos obiceiul de a face cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou. Apariţia frecventa... Read more
Documentele dirigintelui
Afla care sunt documentele necesare pentru diriginte.
Documente necesare pentru mapa dirigintelui:
* Decizie de numire - cadru didactic titular, raspunde de domeniul educativ scolar si extracurricular pe toate componentele si... Read more
Planificare model pentru pregatire sportive practica invatamant gimnazial
Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice.... Read more
MEDIEREA PEDAGOGICĂ
Profesor Safta Mariana Alina
Şcoala Gimnazială Tudor Vladimirescu Târgovişte
Societatea este într-o continuă schimbare, iar rolul educaţiei este acela de a propune metode de predare-învăţare-evaluare adecvate progresului şi... Read more
ESSAY TYPES
Profesor Bold Corina
C.N. Zinca Golescu Pitești
Essays are common in elementary, middle, high school and college, and you may even need to write essays in the business... Read more
IMPLEMENTAREA UNUI PROGRAM PERSONALIZAT
DE RECUPERARE A RĂMÂNERII ÎN URMĂ LA ÎNVĂȚĂTURĂ
Prof. înv. preșcolar Ciolan Laura Elena
G. P. P. “Sfântul Nicolae” Câmpulung, Argeș
Rezumat
Acest articol conține un studiu de caz al... Read more
IDIOMATIC EXPRESSIONS
Prof. Burghiu Iuliana-Florina
Şcoala Nr. 3 Iveşti, Galaţi
This article is a short attempt to make students achieve a number of English idioms related to certain situations,... Read more
Functiile de indrumare si control din inspectoratele scolare se ocupa prin concurs organizat in conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
Read more
Legenda ghiocelului
A fost odata o razã de soare - era chiar fata cea mai micã si rãsfãtatã a astrului luminos.
Şi tocmai pentru cã era cea mai micã si mai…
OPERA FOLCLORICÃ LOCALÃ
– PARTE INTEGRANTÃ A FOLCLORULUI ROMÂNESC –
Prof. Cristina Ciucã
Şcoala cu clasele I-VIII Bâsca-Chiojdului, Buzãu
Ca în atâtea locuri de pe întinsul tãrii noastre, constiinta folclorului, specificã satului românesc, este… TENDINŢE INOVATIVE
ÎN EVALUAREA PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV
Profesor Camelia Timofte
Şcoala Generală George Emil Palade Buzău
Didactica tradiţională aşează la baza evaluării numai indicatori de ordin cognitiv, pedagogia contemporană considera aceşti indicatori ca fiind… EDUCAŢIA GLOBALĂ
- REPERE METODOLOGICE -
3. ABORDAREA PEDAGOGICĂ ŞI METODE
Strategiile pedagogice frecvente utilizate în predarea educaţiei globale se disting prin:
· centrarea pe elev – nu numai în ceea ce priveşte metodele,…
OPORTUNITĂŢI DE FORMARE PROFESIONALĂ
PRIN PROIECTE EUROPENE
profesor Moise Iuliana
profesor Ghiţă Angelica
profesor Ilie Lăcrămioara
Liceul cu Program Sportiv ”I. B. Şoter”, Buzău
…
ROLUL FACTORILOR EXTERNI - SOCIOPEDAGOGICI - ÎN PERFORMANŢA ŞCOLARĂ
Coman Simona-Roxana, profesor învățământ primar
Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” Găești, Dâmbovița
Articolul îți propune identificarea rolului factorilor sociopedagogici în obținerea randamentului școlar.…
ŞCOALA – UN SPAŢIU AL VIOLENtEI?
Prof. Melania top
ªcoala Generalã Nr. 31, Brasov
Motto:
Violenta este ultimul refugiu al omului incompetent. (Isaac Asimov)
On parle toujours…
ANEXA
METODOLOGIE
pentru primirea la studii si scolarizarea cetatenilor straini din state terte UE in invatamantul de stat si particular acreditat din Romania
Afla metodologia din 15 octombrie 2012 (Metodologia din… ROLURI ANIMATE DE EDUCATORI
Educator Stan Luminiţa-Simona
Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi
Noul Curriculum accentuează rolul educatorului în raport cu libertatea în planificarea activităţii zilnice, iar aria comportamentelor fundamentale ale cadrului didactic…
|
|