Privire de pe muntele Negoiu

Drept deasupra locului de unde izvoraste Argesul, frumosul rau de langa care s-au aratat cele dintai semne se viata ale stapanirii muntenesti, se inalta Negoiul pe marginea de sud a Ardealului.

Acest munte este cel mai inalt dintre nesfarsita multime de multi, in ale caror vai locuieste neamul romanesc. El intrege Bucegii si Ceahlaul si cu negurosul sau pisc, sta ca un urias, care s-a ridicat in picioare si se uita de-a lungul tuturor tarilor locuite de romani, ca sa vada roata pe langa sine neamul romanesc de pretutindeni.

La picioarele lui se intinde tara lui Negru-Voda si stramtul ses al Fagarasului, pe care Oltul in incinge ca un brau si care parca-l tine lipit de picioarele puternicului munte.

De pe varful Negoiului, cand e vremea limpede si nu e prea mult soare, ca sa-si joace caldura prin zari, ochii netruditi ai omului strabat indepartarile spre miazanoapte, peste vaile Ardelaului, mai pana la marginile lui. Iar spre rasarit, vezi pana plaiurile Buzaului si mai departe, spre adanc, pana unde banuiesti ca in ceata albastruie, se ascunde linistita intindere a Marii Negre. Spre apus, vezi tara care a fost cuib a Dacilor celor razboinici, Hategul cel plin de ruini de cetati de-ale stramosilor nostri, pamantul pe care a stat Sarmisegetuza lui Decebal.

Daca iti intorci ochii spre miazazi, vezi departe, departe, o dunga alba ca de otel, parca e un fulger care, cazand acolo, vezi muntii, cum coboara si se fac dealuri si se fac coline si se fac in urma una cu nesfarsitul ses al Tarii Romanesti. Acolo e Dunarea si pamantul pana la ea e tara Basarabilor, al caror cuib a fost dincolo de Olt, pana in muntii Severinului.

De aici, de pe Negoiu, cand te uiti roata, pana unde poate strabate puterea ochiului, se vad padurosii munti, ce se tin unii de altii, si-n dreapta si-n stanga, sate ascunse prin vai, iar la poalele lor, campii udate de rauri si lanuri de grau pe campii ca aurul topit si revarsat. Ce de pamant si ce de lume! Si acest pamant, aceasta nesfarsita intindere de pamant e locuita de neamul nostru, al romanilor, si toate raurile acestea sunt rauri romanesti si toate sate ale noastre!

Pe aici au trait stramosii nostri. Ei s-au luptat sa-l apere si sa ni-l lase noua. Si nepoti de nepoti ai nostri pe aici vor trai pana in veac, de-or sti sa-l apere si-o vrea Dumenzeu sa le ajute.

Dupa George Cosbuc