Univers de copil

A+ R A-


Condimente, plante si produse picante

 

Condimente plante si produse picanteLa toate popoarele se intrebuinteaza in bucatarie unele plante speciale, care nu sunt destinate pentru hrana propriu-zisa, ci servesc numai sa satisfaca gustul, excitand pofta de mancare. Sunt o multime de plante, cu un gust si un miros foarte puternic, apoi diferite boabe, care sunt pisate marunt. Vorbim despre condimente, plante si produse picante.

Primul lor rezultat este ca excita limba si cerul gurii (de exemplu, ardeiul si piperul), apoi irita nervii stomacului si ai intestinului si, in sfarsit, sunt date afara din organism prin stomac si rinichi. Cu cat omul este mai civilizat si slabit, cu atat nervii lui cer o actiune mai excitanta (atatatoare). De aceea, in bucataria zisa “aleasa” din vremurile noastre, gasim fel de fel de combinatii de substante picante, fara de care nici nu se mai poate gati.

Daca ne vom observa inainte pe noi insine, vom vedea ca obisnuinta joaca cel mai mare rol. Pe de alta parte, orice om nervos va putea constata ca nu se gandeste deloc la picanterii, ori de cate ori are intr-adevar pofta de mancare. Diferitele produse picante sunt atatatoare pentru stomacurile slabe. Omul sanatos, care munceste, simte o foame naturala, fara sa aiba nevoie sa recurga la picanterii.

Ele sunt cu atat mai nefolositoare, cu cat un numar mare de fructe si de plante au substante aromatice, care n-au alt scop decat sa ajute mistuirea si digestia. Ele nu sunt decat substante “aperitive” daca putem intrebuinta aceasta expresie. Daca vrem sa traim in chip sanatos, vom intrebuinta substantele acestea naturale, ferindu-ne de picanteriile artificiale, puternice, care, luate chiar intr-o cantitate mica, are o actiune iritanta.

Printre substantele naturale care ajuta la mistuire fara a fi vatamatoare, amintim:

· sucul de fructe, ca zeama de lamaie, precum si coaja de lamaie, de portocale;

· salaturile;

· ceapa, usturoiul.

Numim aceste plante picante “naturale” fiindca le gasim formate gata si fac parte din alimente. De aceea sunt recomandabile si ca alimente si ca ajutoare la digestie. Dimpotriva, nucsoara, cuisoarele, scortisoara, sunt picanterii care n-au nicio valoare hranitoare si au o actiune cu mult mai energica. Totusi, daca le intrebuintam rar si in doze mici, ele nu sunt vatamatoare, dar reusesc sa dea gust unor anumite alimente. Acelasi lucru e cu foile de dafin, vanilia, etc. Trebuie sa ne ferim de a le intrebuinta altfel decat condimente.

Ridichile negre si cepa sunt neplacute pentru unele persoane, ba chiar vatamatoare. Aceste doua substante pot sa aiba intr-adevar o inraurire vatamatoare asupra nervilor mirosului si asupra glandelor lacrimale.

La persoanele obisnuite cu excitante mai blande, se observa ca mustarul, ceapa si ridichile negre provoaca o mare iritare. De asemenea, vedem copiii ca incep sa tremure si sa tipe, indata ce incepe sa se simta actiunea acestor substante. Nu tot astfel este cu bautorii de bere si cei care manaca carne multa, carora le plac foarte mult aceste trei substante.

Proprietarii de hoteluri, terase, restaurante etc. cunosc foarte bine efectul mustarului si ridichilor negre: mareste setea si deci fac sa se consume diferite bauturi. Diferitele specii de piper si de ardei sunt gustate de aceia care au limba, cerul gurii si mucoasa stomacului obisnuite cu excitatii mai violente sau ca ce de la tara, care consuma mai multa grasime. Pentru cei care fumeaza mult sau beau vin si bere, zeama de lamaie nu are un gust destul de pronuntat. Au nevoie de substante mai excitante si intr-o doza mai mare. Pentru acele persoane, o salata care nu este bine piperata, o salata care nu este bine piperata, sarata si cu otet mult, pare fara nici un gust. Sa ne amintim si de consumatorii de slanina cu paprica, un fel de ardei rosu, care arde limba celor ce nu sunt obisnuiti. Aceasta substanta irita foarte mult nervii tubului digestiv, ale carui secretii le activeaza. Dar, luata in cantitate mare, e vatamatoare si pentru stomac si mai ales pentru rinichi.

8 Martie felicitari virtuale

8 Martie felicitari virtuale

8 Martie felicitari virtuale   Vine 8 Martie, Ziua Mamei, Ziua Femeii! Iata colectia noastra de felicitari virtuale de 8 Martie. Fie ca e vorba de mame, iubite, sotii, surori, prietene, profesoare,...

Animalele vorbesc

Animalele vorbesc

Animalele vorbesc? In intreaga lume exista o preocupare deosebita pentru a descifra “limbajul” animalelor. Dupa constatarile specialistilor, toate animalele, chiar si cele inferioare, se inteleg intre ele prin intermediul unui “limbaj”...

Cenusa pentru rate

Cenusa pentru rate

Cenusa pentru ... rate Cu prilejul abundentelor pasaje de sarsele, se practica in unele regiuni din Africa o metoda cat se poate de originala de braconaj fara arma si deci cat...

Casuta pisicilor confectionare

Casuta pisicilor confectionare

Casuta pisicilor - confectionare Confectionarea casutei pisicilor iti da de lucru, dar merita efortul pentru ca aceasta jucarie arata foarte bine pe raft sau pe pervazul geamului. Te poti...

Abecedarul poezie

Abecedarul poezie

Abecedarul - poezie   Copilul tau a crescut. Incepe scoala, e scolar in clasa I. Nerabdarea este mare, vrea sa scrie, sa citeasca, iar abecedarul este cartea cea dintai aleasa, cartea lui...