Univers de copil

A+ R A-


De unde vin florile

Incantarea si emotia ne cuprind adesea cand privim in balcoanele si gradina casei, ori prin brazdele geometric trasate ale parcurilor, comorile de forme si culori ale florilor inmiresmate si decorative. Dar cati dintre noi stim de unde ne-au venit ele, frumoasele flori si plante decorative?

Sa facem aici o scurta intoarcere in timp si sa incercam sa aflam locurile de obarsie ale catorva reprezentante mai cunoscute ale florilor.

Europa este patria gingasului si imaculatului ghiocel, a lacrimioarei, viorelei, brandusei, a crinului alb si a crinului de padure, a sofranului, panselutelor, nemtisorilor. Tot continental nostru detine intaietatea in ce priveste omagul, gura-leului, primula, clopoteii, garoafa de gradina ce “rade-n soare cu rosul ei manunchi”, mixandra, nu-ma-uita si parfumatele narcise.

Tara noastra este patria unei flori unice in intreaga lume – garofita Pietrei-Craiului. “Petalele, rasfrante larg, sunt de un ros carmaz sters. Pe ele sunt trase dungi, in lung, de un rosu mai inchis, iar spre centrul florii, o rotita de dantela fina cu ochiuri mici de aceeasi culoare, mai inchisa. Urmeaza apoi un cerc alb, cu raze iarasi rosii, iar la mijloc, un joc de verde si alb neintrecut” – astfel ii face portretul savantul Ion Simionescu.

O alta mandrie floristica a tarii noastre o constituie dretele, cu flori alb-galbui “steaua apelor calde”, conservate la noi de sute de mii de ani, langa Oradea, in unica lor statiune Europeana.

Din cele doua Americi ne-au venit: filodendronul (liane de pe care atarna franghii galbui), condurul doamnei, colocasia, urzicuta, familia numeroasa a begoniilor ce se inmultesc prin frunze, cactusii (“aricii” vegetali, campioni ai luptei cu arsita), telegraful cel cu tulpina fragila ce stie sa traiasca insa si in cele mai grele conditii, agava, cercelusul, petuniile multicolore, verbinele, craitele, pufuletii, motul curcanului, cana, mararitele, dalia cea impozanta, flutureii, amarilis, cafeluta, brumarelele, inmiresmatele chiparoase, portulaca, salvia si foarte raspanditele zorele.

Asia ne-a imbogatit paleta de frumusete floristica prin: nalba de gradina, laleaua, trandafirul, zambilele involte, cu spicul lor bogat in clopotei carnosi cu zeci de nuante coloristice si parfumuri, dediteii, creasta cocosului, ciclamenul, ficusul indian cu frunze carnoase, crinul regal – cunoscut inca de prin anii 2800 i.Hr. si pastrat ca simbol al puritatii – apoi hortensia, muscarii, bujorul si macul.

Din Extremul Orient vin: azaleea, garoafa de sera, imaculata camelie, ochiul-boului, fasolea japoneza, saxifrage, crizantema – minunata floare de aur a toamnei – si crinii de toamna “albi, delicate, subtiratici / portirele lor au, fanatici, / argint din a cerului para” – cum i-a zugravit Al. Macedonski.

Africa este continentul de unde ne-au venit: aloele, asparagusul, crinii rosii, dracena, frezia, gladiola, gerbera, muscata, sanseviera, violeta africana, voalul miresei si multe plante suculente.

Din Australia ne-au ajuns mai putine plante decorative, intre care multe flori de pai si indeosebi eucaliptul.

Iata, deci, de unde ne bucuram de serile “scaldate-n albastra lumina / atunci cand miresme plutesc prin gradina / iar roua desira margele / pe roze bogate si grele / ce-abia mai pot capul sa-si tina”.


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Curiozitati despre gheata

Curiozitati despre gheata

Curiozitati despre gheata Gheata fierbinte Ne-am obisnuit sa credem ca apa nu poate exista in stare solida la o temperatura de peste 0°C. Studiile intreprinse de fizicianul englez Bridgman au aratat ca...

De ce sarbatorim craciunul pe …

De ce sarbatorim craciunul pe 25 decembrie

De ce sarbatorim Craciunul pe 25 decembrie Daca anul nasterii lui Hristos este mai mult sau mai putin contestat, nimeni nu este in masura sa dovedeasca ca El s-a nascut in...

Reguli speciale de procedura r…

Reguli speciale de procedura raspunderi si sanctiuni legea nr 272 din 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului CAPITOLUL XI - Reguli speciale de procedura      Art. 124. - (1) Cauzele prevazute de prezenta lege privind stabilirea masurilor de protectie speciala sunt de...

Dispozitii finale tranzitorii …

Dispozitii finale tranzitorii si sanctiuni privind adoptia

Legea adoptiei - Capitolul IX - Dispozitii finale, tranzitorii si sanctiuni Art. 73 (1) Oficiul ia toate masurile ce se impun, conform prevederilor Conventiei de la Haga, in vederea prevenirii castigurilor necuvenite,...

Imagini animate pentru Dragobe…

Imagini animate pentru Dragobete sarbatoarea iubirii si a tineretii

Imagini animate pentru Dragobete sarbatoarea iubirii si a tineretii Dragobete este o sarbatoare romaneasca, celebrata pe data de 24 februarie. V-ati pregatit? Nu irositi clipa si exprimati-va sentimentele, aratati iubirea, celebrati-o...