Univers de copil

A+ R A-


Fricosul de Emil Gârleanu

 

E iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din poveşti: copaci de zahăr, câmp de cristal, iaz de oglindă. Şi-n cuprinsul larg, uriaşul policandru al cerului îşi aprinde, una câte una, luminile, ca într-o nemăsurată sală de dans. Vieţuitoarele pustietăţii sunt îmbătate de farmecul acesta: păsările zbor ca ziua; lupul poposeşte pe labe, în hăţişuri, şi priveşte nemişcat; vulpea stă lângă vizuină şi nu se-ndură să meargă la vânat; veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea-ntreagă.

Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieşit tiptil-tiptil din curătură, şi când a ajuns la margine şi-a văzut întinderea lucie de zăpadă, a-nceput să sară de bucurie:
„Poate mai întâlnesc un prieten”, îşi zise iepuraşul.
Şi gândul îi răspunse:
„Poate mai întâlneşti un prieten ...”
Şi iar ţupai-ţupai, iepurele sare vesel:
„Poate dau şi peste o prietenă.”
Şi gândul:
„Poate dai şi peste o prietenă.”
Şi mergând aşa, iepuraşul cu gândul îşi vorbesc:
„Ce lumină, şi totuşi luna încă nu a răsărit.”
„... Şi totuşi luna încă nu a răsărit.”
„Dar o să răsară.”
„... O să răsară.”

Şi cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului.
Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi ... Să nu-şi mai vază umbra!

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Mica balada cu Voda Stefan si …

Mica balada cu Voda Stefan si Vrancioaia

Mica balada cu Voda Stefan si Vrancioaia   Va oferim spre lectura poezia “Mica balada cu Voda Stefan si Vrancioaia”, scrisa de Maria Lovin.   Stefane, Maria Ta, Incotro iti indrepti calul? Vin dusmanii, vin...

Martisoare simboluri si semnif…

Martisoare simboluri si semnificatie

Martisoare - simboluri si semnificatie   Traditia Martisorului de 1 Martie este legata in mod indestructibil de sosirea primaverii. Martisorul a avut la origine rolul de a proteja impotriva deochiului, frigurilor sau...

Ingerul si Magia Craciunului

Ingerul si Magia Craciunului

Ingerul si Magia Craciunului   Intr-una din serile trecute am avut un vis minunat. Am visat ca tocmai ma pregateam de culcare, cand am auzit un zgomot la usa de la intrare....

Legenda si povestea Vrancei

Legenda si povestea Vrancei

Povestea Vrancei - legenda   De mult, pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, pe când Ţara Românească nu era unită încă şi ţinuturile Munteniei şi Moldovei aveau fiecare domnii lor, a...

Stai sa vezi ce s-a intamplat

Stai sa vezi ce s-a intamplat

Stai sa vezi ce s-a intamplat Va oferim spre lectura versurile poeziei “Stai sa vezi ce s-a intamplat” scrise de Virgil Teodorescu. Ilustratia apartine Stelei Cretu. ...