Univers de copil

A+ R A-


Legenda mierlei

 

Demult, tare demult, cât de mult o fi de atunci nu se ştie, trăia undeva o văduvă săracă. Singurul ei sprijin era o fată hărnicuţă şi foarte credincioasă. Duminicile şi sărbătorile nu lipsea niciodată de la biserică, unde se ruga cu multă evlavie. Fata era veselă şi nu se arăta nemulţumită de sărăcia lor. Ca să-i treacă urâtul, fata văducei începea foarte des să-i cânte. Şi Mierliţei, că aşa se chema fata, îi plăcea mai ales să fluiere.

Într-o zi, plecă mama Mierliţei de acasă să colinde pe unde va putea în lume, ca să agonisească cele trebuincioase. A mers ea aşa mult, pe la unii şi pe la alţii, muncind din greu. De la un timp însă, într-atât a slăbit-o munca, că s-a îmbolnăvit şi Dumnezeu s-a îndurat să-i curme suferinţele şi s-o cheme la el, în lumea celor drepţi.

Biata Mierliţă a aşteptat în zadar să se întoarcă mama ei. De la o vreme sufletul i-a fost cuprins de o tristeţe şi o presimţire rea. I-a pierit toată veselia şi plăcerea de a cânta. A îmbrăcat atunci straie negre, a luat un bulgăre mare de ceară şi multe fire de tort şi a plecat în lume să-şi caute mama. Când trecea pe lângă o biserică, se oprea, rupea din bulgărul de ceară, sufla în ea până o înmuia şi îndată răsucea cu mânuţele pe un fir de tort, până făcea o lumânărică, intra apoi în biserică, aprindea lumânărica la icoana Maicii Domnului şi se ruga să-i ajute să-şi afle mama. Aşa a colindat fata prin lume, până când a terminat ceara şi firele de tort.

Când şedea în genunchi în faţa icoanei, unde aprinsese cea din urmă lumânărică, deodată, de pe icoană se desprinde chipul Sfintei Fecioare, cum era cu pruncul în braţe şi prinde a zice:
- Bună fetiţă, mama ta  a plecat demult din lumea aceasta şi este destul de fericită acolo unde este. Tu de acum înainte, ca să nu mai suferi, te vei preface în păsărică, în păsărică veselă, aşa cum erai înainte, când trăia mama ta!

Cele spuse de Maica Domnului de îndată se împliniră şi de atunci până azi mierla e cu pene negre, că negre erau straiele fetei şi cu picioarele şi ciocul galben ca de ceară, fiindcă prea mult a suflat cu gura şi a sucit ceara în mâini, pentru lumânări. Iar prin crâng şi stufiş, caută de zor mâncare şi tot fluieră, ca să n-o prindă urâtul şi tristeţea.

 

Nu toti caii albi se nasc albi

Nu toti caii albi se nasc albi

Nu toti caii albi se nasc albi Culoarea cailor, ca si a tuturor animalelor, este data de pigmentul din firele de par care acopera corpul. Cand tot parul de pe corp...

La ora de desen trebuie sa fac…

La ora de desen trebuie sa faci un tren

La ora de desen trebuie sa faci un tren Va oferim spre lectura poezia “Ora de desen” scrisa de Daniela Crasnaru. Tu la ora de...

Trei pisoi

Trei pisoi

Trei pisoi Va oferim spre lectura povestioara “Trei pisoi” scrisa de V. Suteev, cuprinsa in volumul “Betisorul nazdravan”. Traducerea a fost realizata de Constantin Ionescu, iar ilustratia...

Ursul un animal puternic

Ursul un animal puternic

Ursul - un animal puternic Ursul pare sa fie cel mai mare si mai puternic animal din tara noastra.

Moartea care dobandeste Invier…

Moartea care dobandeste Invierea

Moartea care dobandeste Invierea Predica a Parintelui Arsenie Boca rostita in data de 25.IV.1949Moartea care dobandeste Invierea Aproape n-as putea spune cand s-a smerit Dumnezeu mai mult inaintea omului: cand...