Univers de copil

A+ R A-


Poveste despre Troia lui Priam

 

Povestea incepe odata cu intemeierea Troiei. Regatul a fost preluat de fiul lui Laomedon, Priam, in timpul domniei caruia implicarea zeilor in soarta Troiei a ajuns la un punct culminant zdrobitor.

 

 

Astfel, intr-o zi, regina Hekabe a lui Priam (Hekuba, forma latinizata) a visat ca va da nastere unui taciune de foc care va aprinde orasul. Pe acea vreme, aceasta era insarcinata. Se pare ca acest vis a bulversat-o si a indemnat-o pe ea si Priam sa il trimita pe baietelul nou-nascut sa fie lasat sa moara in apropierea muntelui Ida. Dar, in mitologia greaca (si in cea a multor alte popoare) abunda povestile despre copii lasati de izbeliste si care se intorc sa isi implineasca destinele prescrise. Acest lucru s-a intamplat si cu bebelusul Paris (numit si Alexandros – “pazitorul oamenilor”). Fiind alaptat de o ursoaica si crescut de servitorul insarcinat sa il omoare (o alta analogie cu Remulus si Remus), Paris a crescut ca pastor pe povarnisurile muntelui. Apoi, intr-o zi a participat si a castigat ocompetitie in Troia. Intrucat, aparent era un intrus, un strain necunoscut, victoria lui a iscat mania concurentilor invinsi, inclusiv pe a unui alt fiu al lui Priam, Deifobos, care a incercat sa il ucida.

Dar logica mitului a dictat ca identitatea lui Paris sa fie descoperita chiar la timp si a fost reprimit cu bucurie in sanul familiei.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Nuferi planse de colorat

Nuferi planse de colorat

Nuferi - planşe de colorat   “Nuferii albi, nuferii galbeni sunt stele în oglinda apelor şi au atâtea înţelesuri tainice. Printre trestii, legănate sub pletele sălciilor, în susurul uscat al stufului, în...

Soarele vantul si gerul de Vas…

Soarele vantul si gerul de Vasile Alecsandri

Soarele, vântul şi gerul de Vasile AlecsandriPoezia “Soarele, vântul şi gerul” de Vasile Alecsandri face parte din şirul pastelurilor închinate anotimpului iarna. Ne aminteşte de soarele cu dinţi al iernii,...

Ce buclul e in papuc

Ce buclul e in papuc

Ce buclul e in papuc   Vezi poezia “Ce bucluc e in papuc”.   Ce bucluc e in papucIn papucul dumneavoastra!

Pe Caraiman

Pe Caraiman

Pe Caraiman Va oferim spre lectura poezia “Pe Caraiman” scrisa de Rotaru Daniela. Carpatii-nalta piscuri sure Spre sangeraticul apus; Vorbesc mestecenii-n padure, Iar Caraimanul doarme...

Chemarile de dragoste ale scru…

Chemarile de dragoste ale scrumbiilor

Chemarile de dragoste ale scrumbiilor “Chemarile de dragoste” ale scrumbiilor pot fi folosi la pescuitul lor. Biologul hamburghez dr. Freitag a urmarit, in Marea Nordului, scrumbiile in timpul imperecherii, inregistrand cu...