Univers de copil

A+ R A-


Povestea stelelor şi a curcubeului

 

Într-o zi, şapte stele multicolore care se jucau între ele, au alunecat de pe cer şi au căzut pe Pământ.

Au încercat să se înalţe din nou pe cer, dar n-au reuşit. De supărare ele au început să plângă: lacrimile stelei albastre au colorat mările şi văzduhul, iarba şi pădurea au luat culoarea stelei verzi. Fiecare lacrimă a celor şapte stele magice colora câte ceva. Lumea devenea tot mai frumoasă.

 Şi pentru că simţeau că locul lor nu e pe pământ şi tânjeau după casa lor au cerut ajutorul vieţuitoarelor ca să se înalţe din nou spre cer.

Numai Regele păianjenilor le-a dat o idee salvatoare: timp de şapte ani să-şi toarcă fir din propriile lacrimi. Apoi, de pe vârful celui mai înalt munte îşi vor înălţa un pod din pânza lacrimilor lor şi vor putea ajunge acasă, pe cer.

Stelele au urmat sfatul Regelui păianjenilor şi după şapte ani cele şapte stele au ajuns din nou pe cer.

De atunci, după fiecare ploaie, pământenii îşi amintesc de povestea celor şapte stele. Un pod din şapte culori apropie Pământul şi cerul.

 

Citeşte şi Legende despre Curcubeu.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Gandacelul de Elena Farago ver…

Gandacelul de Elena Farago versuri

Gandacelul de Elena Farago - versuri Va oferim spre lectura poezia “Gandacelul”. Versurile apartin Elenei Farago. - De ce m-ai prins in pumnul tau, ...

Deviatiile coloanei vertebrale…

Deviatiile coloanei vertebrale la copii III

Deviatiile coloanei vertebrale la copii III In ceea ce priveste tratamentul, in scolioza nestructurala, acesta este mai simplu si consta din: gimnastica medicala, repaus pe pat tare (scanduri sub saltea), pozitie...

Cantec leagan si papusi

Cantec leagan si papusi

Cantec, leagan si papusi   Va oferim spre lectura doua poezii scurte, intitulate sugestiv “Cantec” si “Leaganul”. Versurile apartin lui D. Tocev, iar traducerea lui V. Tulbure. Ilustratia a fost realizata de...

Scapa de raceala

Scapa de raceala

Scapa de raceala Afara e umed, frig, neplacut, toata lumea se trage acasa, la caldura. Dar trecerea de la rece la cald ne slabeste rezistenta la boala, tocmai acum,...

Gradina noastra e o poveste

Gradina noastra e o poveste

Gradina noastra e o poveste Va oferim spre lectura poezia “Gradina” scrisa de Al. Raicu. Gradina noastra-i o poveste De cum inmuguresc copacii Si...