Univers de copil

A+ R A-


Serbare clasa I - Sceneta “Mult iubit Abecedar”

 

Sfârşitul clasei I este motiv de sărbătoare. Micii boboci care au păşit în toamnă pentru prima dată pragul unei şcoli ştiu acum să scrie şi să socotească. E mare bucurie! Abecedarul le-a decoperit toate tainele. Numerele sunt acum prietenele lor. E momentul să pună în scenă o scenetă: „Mult iubit abecedar” şi să facă o serbare unde să fie prezenţi părinţii, bunicii, fraţii şi surorile lor.

  

Dragi părinţi şi fraţi mai mici,

Vom serba acum, aici,

Încheierea primei clase

Cu rezultate frumoase.

 

Chiar dacă suntem şcolari,

Cum vedeţi, puţin mai mari,

Noi emoţii tot avem.

De aceea vă rugăm

Dacă o să ne-ncurcăm,

Dumneavostră, ca părinţi,

Vă rugăm toţi buni să fiţi,

De greşim să ne iertaţi!

 

Când la şcoală am venit

Am primit în dar ... un Abecedar.

Fiecare filă a lui e o bucurie.

El ne-a învăţat pe toţi

A citi şi-a scrie.

 

A şi B cu C şi D
Sunt cu toate prietene
Şi-au plecat hai-hui prin ţară,
Din abecedar afară.

E şi F cu G şi H
Au luat calea spre oraş,
I şi J cu K şi L
Preferau spre orăşel.

M şi N cu O şi P
Către sat voiau toate,
Cică e alunecuş
Mult mai bun pe derdeluş.

Însă Q cu R şi S,
Cu un vecin pe nume T,
Zis-au să se audă clar
În întregul abecedar:

 

“Ia tăceţi şi ascultaţi,
Sus pe carte vă aşezaţi,
Când şcolarul, cu încetul,
Va parcurge alfabetul,
Şi-o putea cu bucurie
Să citească şi să scrie,
Orşicare va putea
Să se ducă unde-o vrea.”

Literele au ascultat
Sus pe file au aşteptat,
Iar U
şi
V cu X şi Z
Au plăcere în orice.


Toţi Copiii, fiecare,
Au cântat cu mic, cu mare,
La sfârşit de an se pare
În frumoasa lor serbare.

A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M,
N, O, P, R, S, Ş, T, Ţ, U şi V şi X şi Z.
Acum ştim literele.
Iuhuuu .................

 

Cartea parcă e un flutur

Cu aripi deschise,

Când se-nalţă-n zbor, te poartă

Prin poveşti şi lumi de vise.

 

O corabie îmi pare,

Pânzele-s desfăşurate …

Navighezi pe mări, oceane,

Sau spre astre-ndepărtate.

 

Ce prieten bun e cartea!

Te învaţă doar de bine,

Ştie tot ce-o-ntrebi şi-ţi spune,

Nu se supără pe tine.

 

Toate stau ascunse-n slove:

Adevăruri şi poveşti,

Dar să poţi citi în ele,

Trebuie să le iubeşti.

 

Toţi copiii cântă: „Cântecul Alfabetului

 

V-am prezentat alfabetul,

L-am învăţat încetul cu încetul,

Putem spune aşadar:

,,Rămâi cu bine-abecedar!,

Rămâi cu bine-abecedar,

La anul tu ai să-nveţi iar,

Alte rânduri de copii

A scrie şi a citi.”

 

Toţi:

Iubite abecedar,

Am venit să te vestim

Că de azi ne despărţim,

De la tine ne mutăm,

Alte cărţi să învăţăm.

 

Primim acum o carte nouă,

O luăm cu mâinile-amândouă

Şi iată, în acest moment,

Ne luăm şi-un angajament:

Tu, carte dragă, surioară,

Vei fi mereu scumpă comoară

A fiecărui mic şcolar

Ce o primeşte azi în dar.

 

Îţi vom afla tainele toate!

Ne vei fi cea mai dragă carte!

N-o să ai pagini mâzgălite,

N-o să ai colţuri îndoite.

Şi-apoi când toţi vom învăţa

Ce stă cuprins în slova ta,

Te vom păstra, iubită carte,

La fel cu grijă mai departe.

 

Se-ncheie pacea-ntre ştiinţe

Şi-nflăcărata noastră trudă,

Căci ştim, măsura dreaptă-a muncii

E pentru cel care asudă.

 

Ne despărţim pentru o vreme

De cei cu care am luptat,

De capra cu trei iezi, dictare,

Transcriere şi adunat.

 

Dar nu adio-ţi zicem, şcoală,

La revedere e salutul,

Căci, întorcându-ne la toamnă,

Vom reîncepe cu-nceputul.

 

Vom fi atunci în clasa a II-a

Şi şcoala ne-o primi cu drag,

Căci în vacanţă fiecare

Va fi citit o carte mare.

 

Toţi:

Nu fi supărată, şcoala mea frumoasă,

Vom veni în toamnă în a doua clasă!

Rămâi cu bine clasa I!

 

Citeşte şi:

http://interferente.ro/Serbarea-Abecedarului-cantece.html

http://interferente.ro/Serbarea-Abecedarului-poezii.html

http://interferente.ro/Serbarea-Abecedarului.html

http://interferente.ro/Serbare-clasa-I.html

http://www.interferente.ro/Povestea-literelor.html


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Nasterea lui Iisus desene de c…

Nasterea lui Iisus desene de colorat

Nasterea lui Iisus – desene de colorat Suntem in ziua de Craciun, sarbatoarea nasterii pruncului Iisus Hristos. Cum e si firesc, petreceti in familie – parinti si copii. Povestiti, va jucati,...

Ceasuri poezie

Ceasuri poezie

Ceasuri - poezie   Va oferim spre lectura poezia “Ceasuri”. Versurile apartin Constantei Buzea, iar ilustratia e semnata de Hadai G. Klara.   - Ceas cu pasare, nauc, Ceas cu cuc, Oare si minute-nvarti, Ruginit de batranete, Tic-tac-scart! Tica-tac-scart!

Pasarea care scrie

Pasarea care scrie

Pasarea care scrie Va oferim spre lectura poezia “Pasarea care scrie” scrisa de Dumitru M. Ion. Pasarea de unde vine, De ce se cuibareste-n tine De cu zori si pana-n noapte Si te leagana...

Bunici si nepoti

Bunici si nepoti

  Bunici si nepoti   Toti copiii sunt frumosi si toti bunicii din lume sunt buni. Intr-un sens relatia copil-bunic este mai fireasca decat relatia parinte-copil fiindca numai batranii sunt in stare de...

Fiii soarelui

Fiii soarelui

Fiii soarelui Va oferim spre lectura basmul african „Fiii soarelui”, originar din Kenya. Un om din cei ce vaneaza sau isi pasc turmele la poalele muntelui Kilimanjaro avea patru...