Univers de copil

A+ R A-


Sistemul nervos

sistemul nervosCand ne inteapa cineva la un deget, fara sa-1 vedem, stim ca ceva atinge corpul nostru, simtim o durere si voim sa indepartam partea intepata, facand o miscare potrivita. Cunostinta, simtirea si vointa se nasc in sufletul nostru. Cum se nasc, nu stim, dar stim de ce organe avem nevoie, ca sa cunoastem, sa simtim si sa dorim. Aceste organe sunt nervii, maduva spinarii si creierul, care toate la un loc alcatuiesc sistemul nervos.

Creierul umple aproape toata tidva capului sau craniul. El e format dintr-o materie moale, alba inauntru si cenusie pe dinafara. Aceasta materie se numeste materie nervoasa, fiindca din ea e alcatuit intreg sistemul nervos.

Creierul mare e partea cea mai mare si mai insemnata din sistemul nervos. Pe dinafara, creierul are o multime de incretituri, numite circumvolutiuni. Acestea sunt facute din materie cenusie; in ele se termina nervii prin care primim stiri de la lumea din afara si tot de aici pleaca nervii prin care trimitem muschilor ordine de miscari. Cand o parte a creierului mare e bolnava, se nasc tulburari in sufletul omului: nu vede sau nu aude, nu poate voi, nu poate vorbi, se tampeste si uneori chiar moare.

Creierul mic e asezat in partea dinauntru a craniului, sub creierul mare. El regleaza miscarile. Daca ii scoatem unui animal creierul mic, animalul umbla impleticindu-se.

Din creier se prelungeste maduva spinarii, asezata in canalul sirei spinarii.

Din creier si din maduva spinarii pleaca o multime de firisoare alburii, numite nervi. Acestia se ramuresc si se raspandesc in toate partile corpului, intocmai ca si vasele capilare. Unii nervi se duc la muschi si rostul lor e sa duca acestora porunca de miscare, voita de sufletul nostru. Acestia se numesc nervi de miscare.

Alti nervi ne aduc stiri felurite despre cele ce se petrec in afara de noi sau chiar in corpul nostru. Acestia se numesc nervi de simtire. Nervii de simtire sunt nervii care ne dau de stiri despre sunete (nervii auzului), nervii care ne dau stirea despre culoarea si forma obiectelor (nervii vazului), nervii mirosului, ai gustului, ai pipaitului si altii.

Cum vedem, sistemul nervos e partea cea mai insemnata din corp; el tine sub stapanirea sa activitatea tuturor organelor corpului. Fiindca e mereu in lucrare, se oboseste usor, mai ales creierul, de aceea are nevoie de odihna. Cea mai buna odihna a sistemului nervos este somnul.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cantec de primavara de Victor …

Cantec de primavara de Victor Eftimiu

Cantec de primavara de Victor Eftimiu Va oferim spre lectura frumoasele versuri pentru “Cantec de primavara”. Acestea apartin lui Victor Eftimiu. Acesta s-a nascut in anul 1889...

Pe campia libertatii

Pe campia libertatii

Pe campia libertatii   Va prezentam versurile si muzica pentru “Pe campia libertatii”.   Pe campia libertatii - versuri Pe Campia LibertatiiVin romanii vin cu totiiVin romanii toti ca unulVin sa-ncojure gorunulPe Campia LibertatiiVin din...

Felicitari urari si mesaje de …

Felicitari urari si mesaje de Anul Nou 2017

Felicitari, urari si mesaje de Anul Nou 2017 Anul Nou 2017 bate la usa si reprezinta cel mai bun prilej pentru a transmite colegilor, prietenilor si celor dragi dvs....

Poezie closca cu pui

Poezie closca cu pui

Poezie - closca cu pui   Va oferim spre lectura poezia pentru copii “Clonc si pui” scrisa de Ioana Tatu. Minunatele versuri au fost incluse in volumul “Oglinzi de roua”.   Are closca zece...

Dependenta de internet

Dependenta de internet

Dependenta de internet V-ati pus vreodata intrebarea “Sunt dependent de internet?” Poate ar fi cazul sa va puneti aceasta intrebare si sa va ganditi serios la cateva aspecte. Cat timp petreceti...