Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia

In fiecare an, la inceputul primaverii, in ziua de 9 martie, crestinii ortodocsi sarbatoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia Armeniei.

Povestea celor 40 de mucenici din Sevastia se petrece in secolul IV, in timpul imparatiei lui Liciniu (308-324), cand crestinii erau adesea pedepsiti pentru credinta lor. Pe atunci, in cetatea Sevastia era un voievod de oaste (general) pe nume Agricolae, mare dusman al celor care credeau in Iisus Hristos. Hotarandu-se ca toti ostasii sunt datori sa aduca jertfe zeilor, Agricolae a aflat cu manie ca 40 dintre soldatii sai sunt crestini si nu vor sa asculte aceasta porunca.

In fruntea lor se aflau 3 viteji, greu incercati in razboaie, pe nume Chiron, Candid si Domos. Chemandu-i la el, Agricolae le-a spus cu vorbe mestesugite: “Precum in razboaie ati luptat vitejeste pentru imparatul nostru, tot asa si acum aratati-va credinta si aduceti jertfele poruncite. Alegeti: ori va supuneti, ori veti inceta de a mai fi osteni si veti fi chinuiti!”. Si ii arunca pe toti in temnita.

Stand ei acolo si cantand psalmi intreaga noapte, iata ca li se arata chiar Domnul Iisus Hristos, care ii imbarbata sa rabde pana la capat toate chinurile care vor veni peste ei.

Dupa sapte zile, sosind si un alt general, Lisie, cei patruzeci de soldati au fost scosi din temnita si adusi la judecata, in fata celor doi tirani. Vazand ca nu accepta sa se inchine zeilor, ei au poruncit ca mucenicii sa fie loviti cu pietre. Insa, din voia Domnului, pietrele isi greseau tinta si se intorceau asupra celor care le aruncau. Cand insusi Agricolae, manios, a luat o piatra si a aruncat-o asupra unuia dintre sfinti, piatra s-a intors si l-a lovit in fata. A doua zi, voievodul a poruncit ca toti cei patruzeci de sfinti sa fie aruncati intr-un iezer (lac adanc de munte) care se afla in apropiere. Apa acestui iezer era foarte rece, caci afara era un ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputand rabda, a iesit din lac, dar a murit pe loc. Ostasii de pe margine, care ii pazeau, adormisera, numai strajerul temnitei nu dormea. El a fost atat de impresionat de cele petrecute si de credinta celor patruzeci de mucenici, incat a intrat in apa rece, strigand: “Si eu sunt un crestin!”. Numele sau era Aglaie.

A doua zi de dimineata, cei doi generali au mers pe malul iezerului si s-au mirat ca oamenii din apa erau inca in viata. Maniosi, ei au poruncit ca sfintii sa fie scosi de acolo si sa fie omorati prin chinuri cumplite. Iar ei, dandu-si sufletele in mainile Domnului, se bucurau ca s-au mantuit si nu s-au lepadat de Iisus Hristos.

Pentru a nu mai ramane nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele sa fie arse, iar oasele sa fie aruncate intr-un rau din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu s-a pierdut, caci dupa trei zile, episcopul Petru din acea cetate, a mers noaptea pe malul raului impreuna cu alti crestini si au adunat de acolo toate oasele sfintilor, caci erau luminoase, astfel incat puteau fi vazute si in intuneric. Ele s-au pastrat pana in ziua de astazi. Particele din moastele celor patruzeci de mucenici se gasesc in multe locuri ale lumii si chiar si in tara noastra, in cateva biserici, unde credinciosii ortodocsi vin si se inchina cu evlavie.

Aceasta e legenda celor 40 de mucenici din Sevastia.